Curs BNR

1 EUR = 4.7218 RON

1 USD = 4.2434 RON

1 GBP = 5.2941 RON

1 XAU = 194.6143 RON

1 AED = 1.1552 RON

1 AUD = 2.9577 RON

1 BGN = 2.4142 RON

1 BRL = 1.1247 RON

1 CAD = 3.2319 RON

1 CHF = 4.2986 RON

1 CNY = 0.6172 RON

1 CZK = 0.1852 RON

1 DKK = 0.6325 RON

1 EGP = 0.2556 RON

1 HUF = 1.4518 RON

1 INR = 0.0615 RON

1 JPY = 3.9255 RON

1 KRW = 0.3591 RON

1 MDL = 0.2415 RON

1 MXN = 0.2225 RON

1 NOK = 0.4901 RON

1 NZD = 2.8374 RON

1 PLN = 1.1104 RON

1 RSD = 0.0401 RON

1 RUB = 0.0673 RON

1 SEK = 0.4492 RON

1 TRY = 0.7418 RON

1 UAH = 0.1664 RON

1 XDR = 5.8479 RON

1 ZAR = 0.3042 RON

Editia 7407 - 05 mar 18:57

TVA-ul pentru locuinţă, „întors” la 19%

Autor: Ionuţ DINCĂ

Publicat la 23 februarie 2021

TVA-ul pentru locuinţă, „întors” la 19%

Senatorul PSD, Daniel Zamfir, vicepreşedinte al Comisiei Economice, vine cu un cutremur pentru domeniul imobiliar şi pentru cei care voiau să-şi cumpere o locuinţă.  Senatorul PSD, citat de DC News, a precizat că Guvernul Cîţu, în ultima zi a anului 2020, ar fi făcut o mutare prin care, pentru locuinţele până-n 140.000 de euro, TVA-ul este de 19%, nu de 5%.
Daniel Zamfir, care în mandatul trecut a deţinut funcţia de debutat de Braşov din partea liberalilor, a afirmat că „a fost luată intempestiv această măsură. Noi am dat Codul Fiscal în luna octombrie, la mijlocul lunii noiembrie, proiectul de lege a fost promulgat de preşedinte în Monitorul Oficial al României, o lună şi jumătate legea a fost în vigoare, mă refer la legea prin care se plătea TVA 5% la achiziţia de locuinţe, prin programul acesta Prima Casă/ Noua Casă. În ultima zi a anului, Guvernul Cîţu a dat o OUG, prin care a prorogat termenul de reducere a TVA de la 19% la 5%, însemnând că în acest an (n.r. 2021), toţi cei care achiziţionează o locuinţă până în 140.000 de euro, vor plăti TVA de 19%. Problema e că, în perioada în care legea a fost în vigoare, au fost zeci de mii de oameni care au făcut promisiuni de vânzare pe preţul cu 5% TVA. Sunt în situaţia acum să fie înştiinţaţi că TVA-ul a crescut la 19%. Zic că e o creştere deloc aşteptată a TVA, cu impact negativ, pentru că era o gură de oxigen”.
Impactul bugetar ar fi de 200 de milioane de lei. Daniel Zamfir a solicitat abrogarea acestui amendament care prevede majorarea TVA la 19%. ”E inadmisibil” consideră el şi din punct de vedere al impredictibilităţii.

OUG, adoptată în 30 decembrie 2020
Este vorba despre o OUG adoptată în şedinţa din 30 decembrie 2020, care prevede amânarea până la 1 ianuarie 2020 a termenului de intrare în vigoare a măsurii privind majorarea la 140.000 euro a plafonului pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale. În preambulul OUG 226/30 decembrie 2020 se arată: ”ţinând cont că neadoptarea în regim de urgenţă a unei măsuri de prorogare până la 1 ianuarie 2022 a termenului intrării în vigoare a măsurilor privind aplicarea deductibilităţii integrale a ajustărilor pentru creanţele neîncasate, precum şi privind majorarea la 140.000 euro a plafonului pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale ar genera un impact suplimentar asupra veniturilor bugetare”.
TVA de 5% se aplică în continuare doar pentru livrarea de locuinţe de maximul 120 de mp a căror valoare nu depăşeşte 450.000 de lei.

+1 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotionalbanner promotional