Curs BNR

1 EUR = 4.9746 RON

1 USD = 4.6864 RON

1 GBP = 5.7433 RON

1 XAU = 282.2442 RON

1 AED = 1.2759 RON

1 AUD = 3.0414 RON

1 BGN = 2.5434 RON

1 BRL = 0.9310 RON

1 CAD = 3.4896 RON

1 CHF = 5.1446 RON

1 CNY = 0.6418 RON

1 CZK = 0.2041 RON

1 DKK = 0.6671 RON

1 EGP = 0.1517 RON

1 HUF = 1.2709 RON

1 INR = 0.0564 RON

1 JPY = 3.1424 RON

1 KRW = 0.3485 RON

1 MDL = 0.2600 RON

1 MXN = 0.2691 RON

1 NOK = 0.4418 RON

1 NZD = 2.8303 RON

1 PLN = 1.0726 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0481 RON

1 SEK = 0.4329 RON

1 TRY = 0.1707 RON

1 UAH = 0.1269 RON

1 XDR = 6.1616 RON

1 ZAR = 0.2497 RON

Editia 8033 - 02 oct 00:10

Turnul Negru din Braşov, lăsat de izbelişte

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 14 sepembrie 2022

Supbrefectul Lucian Pătraşcu dă vina pe primar, Primăria - pe ceilaţi „aleşi”

Turnul Negru din Braşov, lăsat de izbelişte

Starea Turnului Negru din Braşov a devenit motiv de discuţii între subprefectul Braşovului Lucian Pătraşcu şi primăria municipiului. Subprfectul, care este şi preşedinte al Organizaţiei Municipale Braşov a PSD, susţine că primarul Braşovului, Allen Coliban, a lăsat acest obiectiv „de izbelişte”, iar reprezentanţii Primăriei Braşov spun că nu se pot face lucrări, din moment ce consilierii locali au respins o hotărâre prin care Fundaţia Monumentelor Istorice ar fi trebuit să se ocupe întreţinerea şi administrarea turnurilor şi bastioanelor Cetăţii Braşov.
„Turnul Negru arată groaznic. Pe lângă mizerie, vizitatorii pot «admira» gropile din trotuar, scările ruginite, sistemul de iluminat distrus, graffiti-ul de pe pereţi şi de pe panoul de informare, dar şi resturi de mobilier aruncate pe jos. Singurul lucru care mai indică un obiectiv istoric este partea de pe perete unde scrie «Secolul XV». În rest, dezastru. Din păcate, nu este singurul obiectiv turistic lăsat în paragină de primarul Facebook. Vandalizată este şi strada Sforii, una dintre cele mai cunoscute străzi din România şi Europa. Atât de mult apreciază primarul oraşul în care s-a născut şi crescut, încât l-a abandonat de când a intrat pe funcţie”, a declarat Pătraşcu.
Acesta a menţionat a propus de mai multe ori ca în zonele critice ale oraşului, inclusiv pe strada Sforii sau la Turnul Negru, să se monteze camere de luat vederi. „Astfel am avea o situaţie clară a tot ce se întâmplă. Nu mai aruncaţi banii braşovenilor pe discuţii, reparaţi obiectivele istorice care fac cinste oraşului”, a argumentat subprefectul, care i-a reproşat primarului Braşovului că „a transformat cel mai cunoscut oraş turistic din România într-unul de duzină care arată ca o comună”.



De ce nu a primit Fundaţia Monumentelor Istorice dreptul de a intra în turnuri
De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, a declarat că, în acest moment, municipalitatea braşoveană nu poate începe lucrări la turnuri şi bastioane. „Primăria a iniţiat un program de reabilitare a turnurilor şi bastioanelor Braşovului, pe care doreşte să-l deruleze prin intermediu Fundaţiei Monumentelor Istorice, înfiinţată de către Consiliul Local. Din păcate, parteneriatul pe care Primăria şi Fundaţia Monumentelor l-a propus pentru realizarea acestui program de reabilitare nu a trecut de votul Consiliului Local. Sperăm ca într-o şedinţă viitoare consilierii să aprobe acest parteneriat astfel încât să trecem la etapa de evaluare şi stabilirea lucrărilor necesare pentru reabilitare turnurilor şi bastioanelor şi punerea lor în valoare prin organizarea diverselor activităţi”, a spus Toarcea.
Reamintim că în 25 august, Consiliul Local Braşov a respins un proiect de hotărâre prin care, în baza unui parteneriat cu Primăria Braşov, Fundaţia Monumentelor Istorice Braşov ar fi trebuit să primească dreptul de a intra în turnuri şi bastioane, pentru a verifica starea tehnică a acestora, dar şi pentru a organiza unele evenimente. Motivul invocat de aleşii locali care s-au opus a fost că nu a existat o decizie a Consiliului de Administraţie al fundaţiei prin care să fie aprobat respectivul parteneriat.
Conform prezentării făcute de directorul Fundaţiei Monumentelor Istorice, Kristina Creoşteanu, în timpul şedinţei de plen, specialiştii acestei instituţii ar trebui să facă o evaluare a turnurilor şi bastioanelor de sub Tâmpa, dar şi a Turnului Alb şi Turnului Negru. „De 4 ani, aceste obiective sunt închise. Este nevoie de o evaluare şi monitorizare, pentru a vedea ce lucrări sunt necesare, pentru ca acestea să fie pregătite pentru sezonul rece”, a explicat reprezentanta fundaţiei. Tot în baza respectivului parteneriat, fundaţia ar fi putut să organizeze unele evenimente în aceste turnuri şi bastioane, cu plata taxelor stabilite de Primăria Braşov, prin serviciile de specialitate.

+4 -5

Comentarii

'Ophelia'

2022-09-14 13:01:52


'Urgenta zero este aceea de a-i prinde pe cei care sunt certați cu bunul simt. Amenzile trebuie să fie fff mari, iar vinovații sa refacă ceea ce au distrus. E nevoie de mai multe camere și patrule de politie care sa urmărească infractorii. '

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotionalbanner promotional