Turneele candidaţilor

A început campania electorală pentru locale. Sunt sigur că puţini sunt aceia care au sesizat acest lucru. Au observat, probabil, dispariţia bannerelor pre-electorale, retrase la somaţia BEC. Şi au mai observat, poate, că programul TVR1 a devenit impracticabil la orele serii când se perindă pe ecran fel de fel de feţe anonime.

Pot să declar cu mâna pe inimă că este (şi va fi) cea mai anostă campanie dintre toate cele 6 care s-au petrecut până acum în câmpia democraţiei elective.
Primele alegeri locale s-au desfăşurat în 1992, după adoptarea Constituţiei. În Capitală au intrat în competiţie – pentru Primăria Mare – trei candidaţi consideraţi importanţi: Cazimir Ionescu pentru FSN, Crin Halaicu pentru Convenţia Democratică şi Călin Popescu Tăriceanu pentru PNL AT. Ceilalţi 32 n-au contat. A câştigat lejer necunoscutul Crin Halaicu, iar televiziunea n-a contat în campanie.

Cu totul altfel aveau să stea lucrurile peste patru ani, în 1996, când pe lângă TVR, intraseră în competiţie Antena 1, Tele7abc şi PRO TV, iar proaspătul CNA elaborase criteriile de desfăşurare a campaniei pe micile ecrane. A fost cea mai intensă campanie electorală, iar pentru scaunul lui Halaicu, repudiat de ai lui, se băteau 47 de candidaţi dintre care se distingeau deja câteva figuri cu impact public.  Convenţia îl arunca în foc pe Victor Ciorbea, cel călit în bătăliile sindicale, iar PDSR opta pentru notorietatea lui Ilie Năstase, capacitat spre politică de Viorel Hrebenciuc, proaspăta eminenţă cenuşie a partidului. Mai erau în bloc-starturi Anton Vătăşescu (FSN), Dinu Patriciu (PL ‘93), Doru Viorel Ursu (independent), Alexandru Athanasiu (PAC), Mihai Erbaşu (PSM), Sorin Botnaru (PLC), Ion I. Brătianu (ULB), Nica Leon (PLD), Dumitru Dincă (O.D.).

O premieră a rundei a fost organizarea unui “Turneu al Candidaţilor” care aducea în faţa telespectatorilor, în mai multe etape tematice, capacitatea candidaţilor de a răspunde exigenţelor de edil şef al Bucureştilor. Ilie Năstase a refuzat orice confruntare publică înaintea primului tur. Pentru al doilea tur s-au calificat Ciorbea (cu 39,6%) şi Ilie Năstase (cu 30,3%). Staff-ul candidatului social-democrat a realizat că evitarea unei confruntări cu Ciorbea ar putea fi contraproductivă şi a acceptat o întâlnire faţă în faţă, în finala “Turneului Candidaţilor” pe care am avut privilegiul să-l organizez şi să-l moderez la Antena 1.

Finala a constituit, la vremea respectivă, vârful absolut al audienţei TV, în condiţiile în care, în premieră, un program realizat de o televiziune privată a fost preluat (la presiunea publicului) de postul naţional de televiziune. Schimbul de replici acide, presărat cu calificative de genul “comunistule“ sau “procurorule“ a făcut deliciul publicului spectator, dialogul candidaţilor depăşind prin “vioiciune” tot ce se mai văzuse până atunci pe televiziune. Nu ştiu cât de mult a contat prestaţia celor doi (a lui Năstase, mai voluntară, iar a lui Ciorbea mai cumpănită), cert este că la urne a câştigat Ciorbea. Era o primă reacţie a electoratului faţă de cei patru ani de guvernare social-democrată în care se puneau bazele sistemelor de corupţie ce aveau să înflorească în anii viitori, dar lumea mai credea în capacitatea unui individ de a se opune sistemului. N-a fost cazul lui Ciorbea, al cărui mandat n-a durat decât până la alegerile legislative din iarnă, când a fost propulsat în fruntea următorului guvern.

Am evocat acest moment pentru că am avut sentimentul că a constituit un vârf de adecvare a demersurilor la scopul propus. Dacă mă uit pe lista candidaţilor de acum, încerc sentimentul că atunci s-au bătut nişte titani ai politicii. Ceea ce, evident, nu era cazul. Dar asta este trista realitate şi trista soartă a celor care locuiesc într-un oraş care, pare să nu merite să aibă în fruntea sa valori.