Turnarea cenușei în cap, la comun!

Ce e al meu, e al meu, ce nu e al vostru, nu este nici al meu” - cam așa s-ar putea traduce princpiul potrivit căruia președintele și-a făcut, public, „mea culpa”, pentru semnarea legii de majorare a salariilor cadrelor didactice. A greșit - zice Traian Băsescu, având grijă să adauge: împreună cu toată clasa politică! Adică a fost luat de val. A văzut că clasa politică subscrie generoasei măsuri - s-a luat după ea și a aprobat proiectul de lege! Întrebarea care se ițește e următoarea: putea președintele să nu se ia după clasa politică cea ticăloșită? Putea să refuze semnarea și să trimită legea înapoi în Parlament? Putea! Dar cine ar fi plătit oalele sparte, taman în prag de alegeri legislative? PD-L-ul său iubit! Gestul președintelui ar fi fost interpretat nu ca o dovadă de realism și pragmatism politic, ci ca unul neprietenos față de o mare categorie socială, defavorizată sistematic de politicieni. Așa încât președintele n-a cutezat să riște, chiar cu riscul de a aproba o măsură nefuncțională, pentru că tot domnia sa zice acum că previziunile bugetare făcute de guvernul liberal nu i se păruseră încă de atunci prea realiste. Dar asta putea să rămână o simplă impresie, iar o țară nu se conduce (legal!) după impresii. Președinția dispune de o grămadă de analiști și de informații precise, pe baza cărora se putea verifica „fezabilitatea” legii. Ce nu ne spune acum dl. președinte este că gestul său a fost de două ori emoțional: o dată, că se punea bine cu dascălii și a doua oară, că le dădea la cap liberalilor guvernamentali care țipau ca din gură de șarpe că nu va fi posibilă mărirea. Dar tot ei, liberalii din Parlament, în frunte cu ministrul Adomniței, votaseră cu entuziasm și în unanimitate în favoarea legii. Cine e de vină că profesorilor, cărora li s-a plimbat pe la nas prăjitura majorării, rămân cu buza umflată? Păi cine să fie: Traian Băsescu, Emil Boc, Mircea Geoană și lista e lungă, dar îi cuprinde pe toți cei care acum se întrec să aducă dovezi - dacă mai e nevoie - că nu se poate. De vină este populismul ieftin și, adesea, iresponsabil de care dau dovadă sistematic politicienii noștri și faptul că electoratul credul nu-i trage niciodată la răspundere pentru minciuni și promisiuni neonorate. Nici măcar când aceștia calcă legi pe care tot ei le fac. Discuția pe această temă este, probabil, tardivă, dar nu inutilă. Este momentul pentru a gândi serios cum se pot evita situații viitoare de acest gen, adoptându-se proceduri corespunzătoare. Și trăgându-i la răspundere pe cei vinovați - nu doar de neaplicarea uni legi, dar și de aducerea țării într-o astfel de situație.