Tupeul lui Tăriceanu

Lipsa de jenă și tupeul sunt calități nu doar inevitabile, ci chiar necesare omului politic. Acesta nu trebuie să fie înzestrat cu memorie și să fie apăsat de afirmațiile făcute și punctele de vedere susținute anterior. Pentru el, orice situație reprezintă un început, iar orice declarație este o premieră. Printre cei mai înzestrați politicieni cu această calitate se numără și fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. Orice om normal, dacă ar fi fost în locul dânsului, s-ar fi dat o perioadă la fund, până când lumea ar mai fi uitat modul în care a guvernat și punctele de vedere pe care le-a susținut cu tărie până când s-a răzgândit. Deunăzi a ieșit la rampă cu un atac vitriolant la adresa noului premier - caracterizat ca fiind „un Dorel cu două mâini stângi”, de parcă dânsul ar fi avut două mâini drepte. Luminat brusc de divinitate, vede cu deplină claritate nu numai ce greșeli face acesta, dar și cum ar fi trebuit să procedeze. Omul care a bâl-bâit-o patru ani, care s-a hotărât de mai puține ori decât s-a răzgândit, care și-a promovat cu tenacitate gașca de prieteni punând-o în capul mesei pe criterii de cumetrie sau de interes reciproc, vrea acum ca lucrurile să meargă ca unse. Culmea tupeului, Tăriceanu acuză noua putere de nerespectarea opțiunilor alegătorilor. Dar guvernul său de patru ani ce opțiuni a reprezentat? Tăriceanu îl mai acuză pe Boc că se ocupă de lucruri neimportante - precum cumulul salariilor cu pensia. De parcă toate cazurile flagrante, de nesimțire și de abuz, s-ar fi manifestat pe timpul altcuiva decât al său. De parcă cei care au încasat aceste sume astronomice ar fi fost puși în funcții de alții, nu de el. Culmea - culmilor o reprezintă însă pretenția ca, sub înțeleapta sa conducere, România a pășit pe neatinse culmi de progres economic. Se face că nu înțelege că economia nu duduia defel, când credea el asta, ci zdrăngănea din toate încheieturile sub presiunea speculațiilor imobiliare în care erau ambalați toți ciracii săi. Pe când ne sfătuia, cinic, să ne cumpărăm case în America, Tăriceanu mai credea că țara e la adăpost de tsunami-ul crizei și dădea de-a azvârlita cu bugetul, irosindu-l pe zdrăngănele și mărgele pentru populația electorală. Acum, când specialiștii în finanțe ai noii puteri (ingineri la bază) încep să descopere dimensiunea goliciunii haznalei publice, Tăriceanu face pe niznaiul: nici usturoi n-a mâncat, nici... Atunci unde sunt banii, unde este produsul economiei care-i zumzăia sub pi- cioare? Lecția tupeului pare să facă parte din cultura generală a oricărui politician de doi bani. Preocupat doar să facă gălăgie pentru a fi băgat în seamă și pentru ca naivii să-l creadă mai bun decât alții. Asistăm la aceste prestații de douăzeci de ani și nu învățăm nimic din ele. Nici măcar faptul că n-ar mai trebui să le acordăm nicio atenție tupeiștilor, foști, prezenți sau viitori...