„Tunul” de la Feteşti

Este pur şi simplu de neînţeles cum nişte lucruri grave, extrem de grave, pot să treacă prin faţa noastră primind statutul de fapt divers.

Am să mă refer la povestea cu staţiile de taxare de la podul de la Feteşti. Două zile televiziunile au glosat pe tema asta, remarcând însă doar în treacăt, ca pe o curiozitate, faptul că un operator poate să plece într-o zi bună cu 5000 de lei în buzunar, din bilete neeliberate sau neînregistrate. Chiar CNADNR-ul şi-a pus iute cenuşă în cap, promiţând că îi va cerceta şi îi va da afară pe cei pe care-i va prinde.

Nimeni n-a sesizat anomalia: anume că în problema asta nu era vorba de dat afară. Sau nu doar de dat afară. Pentru că staţiile de taxare de la Feteşti funcţionează de ani de zile pe acelaşi principiu, de fabrică de bani negri. Şi nu doar pentru operatori. Nimeni nu are naivitatea să creadă că povestea rămâne la acest nivel. Ea urcă spre cei care fac angajările (care o fi fost bursa neagră a unui astfel de loc de muncă?) şi cei care îi supraveghează pe operatori, trecând cu nonşalanţă peste evidenţa sumelor mici încasate, fără nici o legătură cu intensitatea traficului. După cum bine se ştie din alte domenii – dau de exemplu doar “naşul” de la CFR – există o întreagă organigramă a celor care se înfruptă, în diferite procente, din ce rezultă din fentarea bugetului instituţiei. Dacă aş fi de meserie, aş face un calcul la cât se ridică cifra acestei afaceri şi cu cât a fost păgubit statul de când sistemul nu e deranjat de cei care ştiau foarte bine de existenţa sa. Nu cred că cineva poate să mă convingă că la vârful instituţiei nu se cunoşteau aceste lucruri. Doar că nimeni nu avut interesul să deranjeze un statu-quo cât se poate de convenabil. Aceasta este, poate, şi una dintre explicaţiile faptului că ani la rând nu s-a găsit o soluţie pentru evitarea cozilor din sezonul estival, compania preferând să piardă din “liberalizarea” traficului în zilele critice, în loc să propună o modalitate precum cea găsită acum, în ceasul al-12-lea.

Problema nu este numai a staţiei de la Feteşti, ci şi a celei de la celălalt pod peste Dunăre, unde lucrurile funcţionează după exact acelaşi principiu. Şi oriunde omul va avea liberatatea de a decide, fără a fi controlat, dacă depune bani la casierie sau îi bagă în buzunar. În mod poate imprundent, specialişti ai companiei au demonstrat, când a izbucnit scandalul, cât de simplu se putea verifica diferenţa dintre încasări şi trafic – vizionând doar înregistrările video din staţii.

Cred că afacerea “Feteşti” este un tun de proporţii şi că el merită atenţia DIICOT, pentru că reprezintă o formulă clasică de criminalitate organizată şi – culmea – protejată.