Triumful nesimțirii bugetare

Fără să vrea, doamna ministru Ridzi (astăzi e ziua domniei sale - La mulți ani!) a devoalat una dintre metodele prin care se sifonează banii electorali. Nu-mi aduc aminte ca, de pe vremea lui Ceaușescu, cineva să mai fi fost atât de preocupat de această sărbătoare de circumstanță și cu o acoperire mai mult generoasă decât generală, ca această Zi a Tineretului. Doamna Ridzi a simțit că aici e rost de ceva beneficii electorale, cu atât mai mult cu cât stagiara sa se încadra perfect în grupa de vârstă. Cât despre succesul unei asemenea acțiuni, el este garantat: dă-le tinerilor un concert cu câteva formații în vogă și pune-le la dispoziție niște bere și nu mai este nevoie de nimic altceva. Dacă și-ar pune mintea - și banii ministerului, doamna Ridzi ar putea face în fiecare săptămână câte o Zi a Tineretului, cu același succes ca pe 2 Mai și cu beneficii electorale garantate. Asta este interfața. Fondul problemei stă în altceva: în companiile sau persoanele specializate în organizarea de astfel de evenimente. Până nu demult, când încă nu venise criza, petrecerile astea se făceau pentru unele firme, care în felul acesta își promovau produsele. Prestatorii dispuneau de logistica necesară - scene, corturi, chioșcuri, aparatură de sonorizare - și de relațiile cu impresarii formațiilor sau soliștilor și nu aveau nicio problemă în a strânge o asistență mereu disponibilă. Criza a rărit cererile private, dar le-a scos în față pe cele ale statului. Veți fi observat, de altfel, că sunt câteva ministere - Sport, Turism, Mediu - care se întrec în a organiza zile, luni și sesiuni festive pentru tot felul de evenimente calendaristice. Acestea sunt acoperite de bugete cu atât mai generoase, cu cât obiectivul electoral este mai amplu, iar modul de sifonare a banilor este cât se poate de simplu: de fiecare dată se achită aceași scenă, aceleași instalații și aceleași prime umflate pentru protagoniști, pentru ca în culise, o parte din acești bani să se întoarcă, sub diferite forme, la promotori. Nu e nicio filosofie, procedeul este verificat și garantat. Problema este, însă, că nici premierul, nici alți lideri cu responsabilitate nu „observă” că suntem în plină criză, că o politică de austeritate elementară ar implica o rărire corespunzătoare a petrecerilor ăstora fără noimă și a cheltuielilor aferente. Bugetul scârțâie din toate încheieturile, dar miniștrii se dau în stambă pe la toate parangheliile care sărbătoresc triumful nesimțirii în fața unei elementare decențe.