Tristele o sută de zile ale Napoleonului de Murfatlar

Ca să-şi menţină treaz spiritul de beligeranţă, Băsescu a dat o fugă până la Liege, în Belgia, ca să participe la festivităţile prilejuite de declanşarea primului război mondial. Prezenţa sa este cel puţin nepotrivită, pentru că România a intrat în război doi ani mai târziu, după ce predecesorul său, Carol I şi miniştrii săi, au aşteptat să vadă în ce parte se înclină balanţa războiului. Până în 1916 România a fost „neutră” şi abia peste doi ani cel care va fi următorul preşedinte al României ar putea să facă act de prezenţă la o eventuală ceremonie a oportuniştilor.
Dar Băsescu este, deocamdată, ocupat cu războaiele sale din ţară. Aflat într-o continuă defensivă care va lua sfârşit doar odată cu abandonarea (constituţională) a fotoliului prezidenţial, el duce o campanie de gherilă la adresa „invadatorului” guvernamental.
Ultima sa găselniţă este „incompatibilitatea profesională” a celor două propuneri făcute de Ponta pentru portofoliile Bugetului şi Culturii. Nu vreau să spun că premierul ar fi un geniu al resurselor umane, ba dimpotrivă: simpla lectură a formulei guvernului dovedeşte că cel puţin jumătate dintre titulari n-ar avea ce căuta, nici măcar ca factori politici, în fruntea ministerelor. De la intrarea sa în pâine, Guvernul Ponta a dat deja suficient de multe rateuri, majoritatea putând fi însă puse pe seama partenerului liberal, adevărată „mână moartă” în această privinţă. Şocant în toată treaba asta este tupeul incredibil de care dă dovadă Traian Băsescu, el însuşi un veritabil maestru al propunerilor păguboase şi al confirmărilor dubioase. Începând cu primul guvern Tăriceanu, în care jumătate dintre miniştri au fost propuşi de el personal, din pepiniera de cadre a Primăriei şi continuând cu ce a confirmat prin guvernele Boc şi Ungureanu, avem un tablou aproape complet al incompetenţei şi amatorismului. Grijuliul preşedinte de azi, care se cutremură la gândul ca Bugetul ar putea fi dat pe mâna unui director de casă de cultură din provincie, sau Cultura, pe cele ale unei ministrese „bipede”  (că e unguroaică – nu mai contează, după ce au mai fost vreo doi înaintea ei) este cel care a nominalizat-o pentru afacerile europene pe celebra domnişoară Pârvulescu, o dactilografă de prin primărie care nu ştia nici măcar unde se află Bruxelles-ul pe hartă! Tot el l-a promovat pe „tânărul” ministru al Transporturilor, fost şef de garaj la aceeaşi primărie, Gheorghe Dobre, cel care a produs o pagubă uriaşă prin suspendarea incoerentă a contractului cu Bechtel, care s-a îmbogăţit de pe urma rezilierii, nu a construcţiei. Tot Băsescu este cel care a confirmat la pachet guvernul Ungureanu compus din băieţi şi fetiţe de casă ale foştilor miniştri.
Şi – bomboana pe colivă – să spunem că tot Băsescu este cel care jurase pe tot ce avea mai sfânt (nimic!) că nu-l va numi pe „incompetentul” Ponta premier, dar pe care l-a numit şi cu care a încheiat, în spiritul tradiţiilor istorice, şi un „pact de neagresiune” încălcat sistematic.
Aşa încât această ultimă tresărire de vigilenţă – vezi bine, nu are somn de grija Bugetului şi Culturii care vor ajunge pe mâini şi minţi nepotrivite – este doar o formă primitivă de şicanare şi de răzbunare, cu ce arme mai are la dispoziţie, a celui care îl va scoate definitiv din circulaţie (conform sondajelor) peste mai puţin de o sută de zile.
Refugiat, ca un Napoleon de mahala, în Elba sa din dealul Cotrocenilor, Băsescu îşi consumă aceste o sută de zile hrănindu-se cu iluzia că cineva mai dă doi bani pe el şi pe părerile lui...