Curs BNR

1 EUR = 4.9754 RON

1 USD = 4.6739 RON

1 GBP = 5.8294 RON

1 XAU = 359.4100 RON

1 AED = 1.2727 RON

1 AUD = 3.0029 RON

1 BGN = 2.5439 RON

1 BRL = 0.8841 RON

1 CAD = 3.3857 RON

1 CHF = 5.1301 RON

1 CNY = 0.6459 RON

1 CZK = 0.1973 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0958 RON

1 HUF = 1.2669 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0239 RON

1 KRW = 0.3381 RON

1 MDL = 0.2628 RON

1 MXN = 0.2760 RON

1 NOK = 0.4260 RON

1 NZD = 2.7610 RON

1 PLN = 1.1462 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1437 RON

1 UAH = 0.1182 RON

1 XDR = 6.1501 RON

1 ZAR = 0.2467 RON

Editia 8166 - 19 apr 07:41

Trenurile Brașov - Suceava, întârzieri între 20 și 50 de minute

Autor: Buna Ziua Braºov

Publicat la 11 ianuarie 2013

Pe cale ferată nu sunt linii închise, dar circulația trenurilor se desfășoară în condiții de iarnă. CFR Călători a anunțat ieri că, din cauza temperaturilor foarte scăzute înregistrate la nivelul solului, în cursul dimineții, circulația feroviară se desfășoară cu restricție de viteză pe patru intervale de stații aflate pe raza Regionalei CF Galați, trenurile de călători care se află în grafic urmând să ajungă la destinație cu întârzieri, în medie, cuprinse între 20-50 de minute

Pe cale ferată nu sunt linii închise, dar circulația trenurilor se desfășoară în condiții de iarnă. CFR Călători a anunțat ieri că, din cauza temperaturilor foarte scăzute înregistrate la nivelul solului, în cursul dimineții, circulația feroviară se desfășoară cu restricție de viteză pe patru intervale de stații aflate pe raza Regionalei CF Galați, trenurile de călători care se află în grafic urmând să ajungă la destinație cu întârzieri, în medie, cuprinse între 20-50 de minute. Circulația trenurilor se desfășoară cu restricții de viteză între stațiile Adjud și Ghimeș (50 km/h, rută pe care circulă trenurile Brașov – Suceava/ Iași), Adjud și Buzău (50 km/h), Buzău și Făurei (30 km/h) și Mărășești – Tecuci – Liești (50 km/h). Pe calea ferată, la nivel național, nu sunt linii închise, dar circulația feroviară se desfășoară în condiții de iarnă. CFR recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informații despre întârzierile care se înregistrează în traficul feroviar, la telefon 021/9521.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie