Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 02:06

FOTBAL

Trei din playout plus FCSB pentru trofeu

Autor: Petra VÂRLAN

Publicat la 24 iunie 2020

Încep semifinalele Cupei României

Trei din playout plus FCSB pentru trofeu

Miercuri şi joi vor avea loc partidele din prima manşă a semifinalelor Cupei României, returul fiind programat peste două săptămâni. O echipă din play-off şi trei din play-out au rămas în cursa pentru câştigarea trofeului, ediţia 2019-2020, notează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
Astăzi, de la ora 20.00, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe primeşte vizita Politehnicii Iaşi. Covăsnenii şi-au depăşit deja cea mai bună performanţă în competiţie - sfert de finală în sezonul trecut (eliminaţi de CFR Cluj), ţintind acum o finală istorică, după ce au trecut de Ripensia Timişoara (4-1), Astra (4-2), Petrolul (1-0).
De partea cealaltă, Poli Iaşi este din nou în semifinalele Cupei României, pentru a cincea oară în istorie, după 35 de ani! În cazul în care se va impune, va juca pentru prima dată în finală! În „sferturi”, moldovenii au năruit visul Universităţii Craiova de a evolua cu trofeul pe masă chiar pe stadionul „Ion Oblemenco”. Rezultatele obţinute până acum de ieşeni: Rapid (1-0), Metalul Buzău (3-0), Universitatea Craiova (3-2).
Joi, tot de la ora 20.00, se întâlnesc rivalele Dinamo şi FCSB. După 4 ani, Dinamo are din nou şansa de a disputa o finală de Cupa României. În 2016, în semifinale, tot FCSB i-a fost adversară. Chiar dacă niciuna dintre echipe nu a câştigat în cele două manşe, „câinii” au mers mai departe datorită golurilor marcate în deplasare. Prezenţa în finală, pe Arena Naţională, nu a fost de succes, roş-albii fiind învinşi de CFR Cluj la loviturile de departajare. Ultimul triumf în Cupă pentru Dinamo datează din 2012, atunci când s-a impus în faţa Rapidului, scor 1-0.
În ediţia 2019-2020 le-a eliminat pe: UTA Arad (3-1), Foresta Suceava (4-0), Academica Clinceni (1-0).
FCSB are şansa revanşei în faţa dinamoviştilor după ce aceştia i-au întrerupt parcursul din sezonul 2015-2016. Cel mai recent succes în Cupa României a fost cel din 2015, când trupa pregătită pe atunci de Costel Gâlcă a câştigat finala cu Universitatea Cluj, scor 3-0. A fost anul eventului, FCSB câştigând atunci şi ultimul titlu de campioană până în prezent.
A trecut până acum de: Metaloglobus (2-0), Universitatea Cluj (1-0), Hermannstadt (2-1).

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie