„Trebuie să modelăm internetul pentru a nu fi modelaţi de el”

Realitatea virtuală sau cea augmentată ar putea fi noi forme prin care putem experimenta lumea atunci când sunt folosite etic şi creativ. Sunt povestea imaginaţiei umane care reuşeşte să prindă din urmă uneltele sale. Cel puţin aceasta este viziunea lui Andrew Melchior, un artist şi expert în tehnologie din Germania, care a colaborat cu artişti precum David Bowie, Bjork sau Masive Attack pentru a crea noi experienţe vizuale. Acesta a fost intervievat de publicaţia Start-up  la Festivalul Tech Connect de la Braşov, un festival de transfer tehnologic, în care a povestit despre Noua Renaştere pe care o trăim.
Andrew nu e un om pesimist când vine vorba de tehnologie, ci o vede ca pe o transformare radicală ce va permite oamenilor să simtă mai mult. Pentru el tehnologia reprezintă ceva intim, mai ales atunci când devine invizibilă. Internetul, aşa cum prezicea şi David Bowie în 1999, a devenit o formă de viaţă extraterestră la maturitate. Noi, oamenii, crede el, suntem materia prin care internetul învaţă lumea în care s-a născut. Trebuie să rămânem conştienţi în interiorul acestui sistem pentru a-i modela evoluţia, altfel ne va modela el pe noi.

„Viitorul VR-ului nu ţine de spectacol, ci de sinceritate"
- Să începem „simplu” – VR şi AR sunt tehnologii disponibile deja de câţiva ani. Au încercat să fie atractive pentru publicul larg, dar bariera de intrare rămâne ridicată – nu neapărat din perspectiva preţului, ci a experienţei utilizatorului. Crezi că VR şi AR sunt încă rezervate experimentelor, artei şi elitelor? Şi cum am putea democratiza aceste tehnologii?
- Povestea realităţii virtuale şi a celei augmentate este, de fapt, povestea imaginaţiei umane care reuşeşte, într-un final, să prindă din urmă uneltele sale. Dificultatea nu a fost niciodată legată de costuri, ci de curiozitate. Ani de zile aceste experienţe au imitat forme vechi de media. Arătau ca cinematografia cu câteva paşi în plus. Transformarea vine atunci când creatorii încep să gândească direct în limbajul experienţei spaţiale în sine, când munca lor poate fi simţită, nu explicată.
Când Björk şi cu mine am lucrat la „Stonemilker 360” pentru MoMA PS1, sub regia lui Andrew Thomas Huang, ea a stat pe plaja Grotta din Islanda, în vântul îngheţat, înconjurată de camere video. Mai târziu, spectatorii au spus că experienţa le-a dat senzaţia că „au un FaceTime cu Björk” – un lucru remarcabil pentru cineva atât de discret precum ea. Acea intimitate nu era ceva futurist, ci profund uman. Tehnologia a devenit invizibilă, iar emoţia a preluat controlul. Viitorul VR-ului nu ţine de spectacol, ci de sinceritate.
Ne-am construit propriile headseturi VR din iPhone-uri şi am imprimat 3D ochelari cu lentile Fresnel, pentru ca oricine să poată testa experienţa. VR-ul seamănă cu televiziunea şi radioul, dar partea optică este mult mai complexă decât cea acustică. De aceea, durează mai mult până se ajunge la headsetul ideal, care să se potrivească tuturor.

„Internetul nu mai e o simplă reflecţie. Se hrăneşte cu atenţia noastră"
- Ai lucrat cu David Bowie, iar una dintre cele mai importante contribuţii ale lui, dincolo de muzică, a fost acea predicţie despre internet din 1999 – „Internetul va fi o formă de viaţă extraterestră, nu doar un mediu”. Crezi că internetul a devenit acea formă de viaţă, aşa cum spunea Bowie?
- Bowie a văzut mult mai departe decât majoritatea. Internetul a încetat să mai fie o simplă reflecţie a noastră şi a devenit un ecosistem de sine stătător, care se hrăneşte cu atenţia noastră şi învaţă din comportamentele noastre. În perioada BowieNet, David intra în propria lume digitală deghizat într-un avatar sub forma unui iepure alb şi discuta direct cu fanii pentru a le auzi opiniile sincere. Era în acelaşi timp un act teatral şi un experiment de antropologie.
Astăzi, acea formă de viaţă extraterestră bazată din siliciu a ajuns la maturitate. Trăim în interiorul ei. Într-un anumit sens, noi suntem „wetware-ul” (n.r. - calculator creat din ţesut viu) - componenta biologică – prin care inteligenţa artificială încearcă să înţeleagă lumea în care s-a născut. Întrebarea nu mai este dacă internetul şi copilul său, AI-ul omniprezent, sunt vii, ci dacă noi putem rămâne conştienţi în interiorul acestui sistem, modelându-i evoluţia în loc să fim complet modelaţi de el.

Forţa realităţii virtuale stă în capacitatea sa de a crea solitudine
AR este o tehnologie care poate fi împărtăşită, care poate exista într-un spaţiu mai larg, dar VR rămâne una limitată la individ. Aş compara-o cu momentul în care asculţi muzică singur, într-o cameră fără alte semnale şi notificări, doar pentru plăcerea muzicii şi a sunetului. Crezi că această caracteristică este un obstacol în adoptarea VR-ului sau, dimpotrivă, chiar farmecul ei– posibilitatea de a călători singur în alte lumi?
Aceasta este adevărata sa forţă. Într-o lume care nu încetează niciodată să vorbească, solitudinea a devenit o raritate. Realitatea virtuală ne permite să ne recâştigăm acea linişte. Nu este vorba despre izolare, ci despre concentrare. Când îţi pui casca VR, păşeşti într-un spaţiu în care atenţia îşi recapătă dimensiunea firească.
O experienţă imersivă bine concepută poate genera ceva apropiat de comuniune. Este intimitatea tăcerii – acel tip de solitudine de care artiştii şi oamenii de ştiinţă au avut întotdeauna nevoie pentru a gândi limpede.

„Imaginează-ţi că mergi prin oraşul tău şi auzi cum zidurile şoptesc”
- Ca jurnalist, una dintre dificultăţile mele când scriu sau vorbesc despre proiecte VR şi AR este cum să le „traduc” pentru un public mai larg. Ne poţi duce în culisele unuia dintre proiectele tale – alegerea ta – şi să-l explici „ca pentru un copil de cinci ani”? Cum ai descrie proiectele AR şi VR unei persoane care nu le-a experimentat niciodată?
- Imaginează-ţi că mergi prin oraşul tău şi auzi cum zidurile şoptesc. Aerul poartă cântece şi voci din trecut. Întinzi mâna, iar amintirile îţi răspund. Acesta este MOST, proiectul pe care îl dezvolt în cartierul evreiesc din Cracovia – o punte vie între epoci, unde istoria se transformă în sunet. Nu o controlezi tu; tot ce trebuie să faci este să mergi, iar oraşul îşi spune singur povestea.
Aşa cred că ar trebui să funcţioneze realitatea augmentată (AR). Nu ar trebui să ceară atenţie, ci să răsplătească conştientizarea. Ar trebui să facă lumea obişnuită să strălucească din nou.

Progresul fără memorie e amnezie culturală
- Lucrezi în prezent la Festivalul Culturii Evreieşti din Cracovia, unde creezi o experienţă care seamănă cu o călătorie în timp. Se spune că oamenii nu învaţă din istorie. Crezi că experienţele VR şi AR pot creşte empatia noastră faţă de trecut? Ne pot ajuta să înţelegem mai profund acele momente istorice?
- Da. Aceste tehnologii ne permit să trăim istoria nu ca turişti, ci ca martori. Atunci când trăieşti un moment recreat, nu mai citeşti despre evenimente — le simţi. Frigul, tăcerea, fragilitatea altor vieţi devin aproape tangibile. Tehnologia, folosită cu grijă, poate cultiva percepţia morală şi empatia subiectivă. Ne aminteşte că progresul fără memorie este o formă de amnezie culturală.

„Fiecare instrument începe ca o formă de perturbare"
- Astăzi, inteligenţa artificială creează muzică. Majoritatea pieselor pe care le auzim în jur sunt simple linii melodice, cu patru acorduri – sau chiar mai puţine. Sunt curios care este viziunea ta asupra viitorului muzicii şi dacă crezi că nu este, de fapt, atât de diferită de alte perioade din istorie (când, de exemplu, Mozart era considerat vulgar), când conţinutul de calitate era rezervat unei elite, iar restul asculta melodii simple.
- Inteligenţa artificială va genera oceane întregi de sunete, dintre care multe vor fi uitate rapid, dar din acel zgomot vor apărea şi noi posibilităţi. Fiecare instrument începe ca o formă de perturbare, înainte de a deveni artă. Rolul artistului, acum, este să înveţe maşina să asculte şi cum să simtă. Când oricine poate genera o melodie, autenticitatea devine cea mai rară notă. Muzica va supravieţui algoritmului, pentru că emoţia nu poate fi automatizată — doar imitată. Interpretarea şi interacţiunea umană vor căpăta o nouă valoare şi vor fi privite cu mai multă admiraţie ca oricând.

- Cum te-ai descrie? Expert în tehnologie? Artist?
- Lucrez acolo unde sunetul, ştiinţa şi povestea se întâlnesc. Uneori asta înseamnă să construiesc sisteme, alteori să compun, să produc sau să scriu. Sunt un artist care foloseşte tehnologia ca material, nu ca subiect. Ceea ce mă preocupă este percepţia – modul în care oamenii, maşinile şi mediile comunică şi se influenţează reciproc. Tehnologia este pigmentul şi partitura mea. Prin ea încerc să explorez cum se simte conştiinţa în acest moment al istoriei.

CINE ESTE ANDREW MELCHIOR?
Andrew Melchior este un artist şi expert în tehnologie britanico-german care explorează legătura dintre muzică, ştiinţă şi tehnologie imersivă.
A colaborat cu Björk la proiecte VR precum Stonemilker şi Vulnicura VR, unde albumele au fost transformate în experienţe vizuale 360°.
Cu Massive Attack a creat aplicaţia Fantom, care generează versiuni personalizate ale pieselor trupei pe baza datelor biometrice şi de mediu ale utilizatorului, şi a dezvoltat un experiment prin care muzica a fost stocată în ADN sintetic.
Printre lucrările sale recente se află The Logos — o instalaţie sonoră bazată pe semnalele cosmice Fast Radio Bursts, realizată pentru Oulu 2026, Capitala Europeană a Culturii; HELL — un performance live care combină poezie şi sunet spaţial; şi MOST — o platformă de audio procedural, unde inteligenţa artificială generează compoziţii unice în timp real pentru înţelegerea istoriei evreieşti din Cracovia, Polonia.
Proiectele lui Melchior explorează constant modul în care tehnologia redefineşte compoziţia, percepţia şi experienţa muzicală.