„Totul vine din trup!”

Brașoveanul Gheorghe Crăciun, unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani, și-a lansat ieri în Librăria „Ralu” cel mai recent volum al său intitulat „Trupul știe mai multe. Fals jurnal la «Pupa russa» (1993 – 2000)”. Cartea este una de confesiuni, așa cum o aprecia Caius Dobrescu, profesor universitar la Facultatea de Litere din Brașov, o carte care a fost scrisă de Gheorghe Crăciun parțial în paralel cu romanul „Pupa russa”, apărut în anul 2004. Însemnările cuprinse în jurnalul de față (alcătuit din trei caiete, denumite „Negru”, „Verde” și „Maro”) vin să întărească latura confesivă a autorului, obsedat de problematica scrisului și de temele corporalității. „Cartea o putem desface pe două direcții, una în care poate fi citită în oglindă cu «Pupa russa», iar cealaltă, care ne adâncește în scriitura lui Gheorghe Crăciun, cu chiasmele ei. Cu alte cuvinte, volumul se încâlcește, descâlcindu-se și se descâlcește, încâlcindu-se. Cartea este una fundamental deschisă, în care subiectivitatea este asumată până la capăt și care conduce la o explorare a sinelui, a eului”, afirma scriitorul Andrei Bodiu, decanul Facultății de Litere din Brașov, care adăuga faptul că un astfel de volum este greu de clasat în literatura română, poate doar undeva alături de jurnalele lui Livius Ciocârlie, cu deosebirea că Gheorghe Crăciun își asumă identitatea corporală. „Acum 25 de ani, când scriam prima mea carte și îmi căutam «vocea», nu știam dacă trupul va deveni o temă a scrisului meu. În momentul de față, am sentimentul că am făcut o carte adevărată, adevăr care derivă din cele două jumătăți ale noastre, ființa și persoana, identitatea intimă și cea publică. Am vrut să mă repliez pe aceste aliniamente, ca să descopăr apoi o intimitate de «hârtie», de scriitor. Am încercat să intru pe un interstițiu între gândire și simțire, două planuri complementare, să văd dacă cele două aspecte pot fi conceptualizate. A fost un risc publicarea acestei cărți, această lepădare de piele”, mărturisește scriitorul Gheorghe Crăciun, care spune în cartea sa: „De fapt, nu trupul mă interesează, ci expresia lui, felul lui de a fi viu, carnea care produce ceva, o senzație”.