Tocană cu oli, pogăci, plăcintă pă pănujă. Mâncăruri de post, demult uitate

Este Postul Paştelui şi majoritatea creştinilor încearcă să respecte cutumele bisericeşti, respectiv să postească în aceste şapte săptămâni până la Paşte. Dar ce mâncăm în prezent „de post” nu seamănă cu ce mâncau bunicii şi străbunicii noştri, la sat.
Etnologul Corina Isabella Csiszár a publicat mai multe reţete pe care le preparau femeile la ţară în trecut, în post. Una dintre cele mai simple şi folosite reţete de post era mămăliga simplă cu ulei şi ceapă, numită „tocană cu oloi”: „Sierbé (fierbea, n.r.) tocana şi o freca aşă frumos şi înt-o cratiţă frigé un ptic de ceapă şi o puné deoparte. Şi tăt lua cu lingura şi puné într-un blid ori înt-o tigaie bucăţî cum faci găluştele, da mai micuţă. Şi făcé multe să avem tăţi. Şi pa când termina de le pus tăte, turna oloiu cela cu ceapă pă ele. Şi puné un capac pă cratiţă şi o scutura să să amestece tătă pă ié”.
Iar dacă mămăliga preparată la cină nu era consumată toată, a doua zi era bază pentru un alt fel de mâncare, şi anume „Pogăci”. Etnologul redă reţeta cum a auzit-o: „Făcé tocană de mălai. Şi rămâné tocana. Şi lua aşă câte o bucată şi puné un pticuţ de fărină pă masă şi sucé cu sucitoriu (făcăleţul, n.r.), aşa ca plăcinta rotundă. Şi o puné pă şpori (sobă – n.r.). Şi făcé un pic de mujdei de ai (uisturoi – n.r.) şi le unje. Şi aşă de bune erau”, mai relatează ea.
„Plăcintă pă pănujă” este un alt fel de mâncare din trecut. Ea explică mai întâi cum erau selectate pănuşile mai mari, care puteau fi folosite ulterior pe post de tavă pentru a coace plăcinta în cuptor. „Să aducé mălaiu cu tăt cu pănujă (pănuşi, n.r.) acasă. Şi puné câte 2-3 cară de mălai în casă. Şi sara zine (venea, n.r.) mai multă lume şi la fete zinéu şi feciorii a desfăca (desfăcau mălaiul, n.r.). Şi care era cu rudă mai mare şi cu rudă mai lată, făcé ciumou (grămezi, n.r.) din té (din ele, n.r.). Ştii cum îi ciumoú? Strângé mai multe de acolo şi le punea de-o latură. Făcé câte 20 – 30 de ciumoauă. Şi le puné sub streaşina căsî, să să usuce. Şi de acolo lua şi ne făcé aşă pupuţi (cocuţi, n.r.) iarna, din fărină de mălai, pă frunză de pănujă”, relatează ea. Apoi continuă cu reţeta de pâine de mălai: „Cum frământa pita de mălai, cu apă şi cu sare, punea aluat, nu să punea drojdie. Avé mama o olică mică de lut. Lua din aluat şi puné în cana ceie să dostească. Şi aceie o lăsa acolo până când făcea iară pită (se referă la maia). Făcea foc bun şi punea pâinea de mălai pă foc. Şi punea mama o frunză de cureti (varză, n.r.), punea aluat de acela pă frunza ceie, cât un pupuţ de aiesta, cum îi jemle (chiflă, n.r.) rotund. Şi după ce îi scoté din cuptor, îi ungé cu slănină deasupra, când nu era post. Şi eram mulţi prunci şi mnirosea tare bine până afară. Şi aşé aşteptam tăţi câte un pup de-acela. Şi iarna când nu era cureti, făcéu plăcintele cele pă frunză de pănujă”.