banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8676 - 09 iun 15:55

Toate şcolile din Braşov încep noul an şcolar cu mobilier şi echipamente noi

Autor: Radu COLȚEA

Publicat la 19 iunie 2025

64 de grădiniţe, şcoli şi licee beneficiare, e cea mai mare investiţie în dotarea unităţilor de învăţământ

Toate şcolile din Braşov încep noul an şcolar cu mobilier şi echipamente noi

La începutul anului şcolar 2025 - 2026, preşcolarii şi elevii din Braşov vor găsi în clase şi laboratoare dotările necesare pentru ca activitatea didactică să se desfăşoare la cel mai înalt nivel, de la table interactive, calculatoare, laptopuri, videoproiectoare, scanere şi alte echipamente IT, până la bănci, scaune, dulăpioare sau mese de laborator. Anunţul a fost făcut de primarul Braşovului, George Scripcaru, care a precizat că proiectul este implementat în 64 de grădiniţe, şcoli şi licee, beneficiază de finanţare europeană şi reprezintă cea mai mare investiţie în dotarea unităţilor de învăţământ.
De altfel, furnizarea echipamentelor informatice a început încă din prima parte a anului, iar în perioada următoare va fi adus şi mobilierul.
„Mobilierul este deja pe drum, astăzi se află în Polonia, şi în aproximativ două săptămâni o să începem şi montarea. Vorbim de toate unităţile de învăţământ din Braşov, atât cele pentru învăţământ preşcolar, grădiniţe, cât şi şcoli, colegii şi licee”, a precizat primarul George Scripcaru.
Pentru a vedea în ce stadiu este furnizarea echipamentelor informatice, miercuri, 18 iunie, primarul Braşovului, George Scripcaru, dar şi managerul de proiect, Gabriela Vlad (directorul Direcţiei Tehnologii Informaţionale şi Servicii Electronice) au mers la Colegiul „Nicolae Titulescu”.    
„La această unitate de învăţământ avem un laborator de informatică, care este dotat cu calculatoare şi toate echipamentele necesare pentru cadre didactice şi elevi. Sunt şi trei laboratoare multifuncţionale, de fizică, chimie, biologie, care vor fi dotate cu echipamente IT şi cu materiale didactice”, a declarat Gabriela Vlad.
De cealaltă parte,  directorul Colegiului Nicolae Titulescu, Nicoleta Ştiucă,  a spus că la  această unitate şcolară există specializarea Informatică, iar noile echipamente sunt absolut necesare.

Echipamentele sunt instalate în baza unor grafice stabilite cu directorii şcolilor
Gabriela Vlad a mai spus că la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ din oraş, progresul proiectului este de 40% - livrare şi instalare: „Se instalează toate componentele în unitatea de învăţământ şi atunci, de comun acord cu directorii şcolilor, cu disponibilitatea şi cu condiţia ca clasa respectivă sa fie liberă, instalăm şi echipamentele. De asemenea, se configurează şi alte echipamente de care este nevoie pentru unitatea respectivă”. 

De la paturi rabatabile pentru grădiniţe, la echipament complet pentru laboratoare de informatică, fizică, chimie, biologie
În cadrul acestui program vor fi furnizate unităţilor de învăţământ echipamente IT pentru 853 de săli de clasă. Dintre acestea, 587 de săli vor fi dotate cu mobilierul necesar – birouri, scaune şi  dulăpioare pentru elevi, catedră, dulap pentru materiale didactice. Alte 173 de săli de la grădiniţe vor fi dotate şi cu paturi rabatabile.
Proiectul mai prevede mobilarea şi dotarea cu echipamente IT a 166 de laboratoare de informatică şi de ştiinţe (fizică, chimie, biologie, multidisciplinare). De asemenea, vor fi dotate 30 de cabinete şcolare, 63 de cabinete psihopedagogice şi 20 de săli de sport.
Valoarea maximă a echipamentelor IT este de 23.140.782 lei (fără TVA) şi sunt furnizate de Asocierea SC WI-Novation SRL şi SC B2B Digital SRL. 
Costul mobilierului se ridică la  20.784.800 de lei, la care se adaugă TVA, livrarea şi montarea fiind asigurată de SC Best Achiziţii SRL. 
Achiziţia de materiale şi echipamente didactice pentru dotarea atelierelor de practică, cu o valoare estimată de 2.043.206  lei fără TVA, iar procedura este în faza de evaluare tehnică. 
Pe de altă parte, achiziţia de software educaţional - platformă de testare/evaluare individuală standardizată, cu o valoarea maximă estimată a acordului cadru de 2.322.000  lei fără TVA, a fost anulată, anunţul în acest sens fiind publicat pe platforma electronică de achiziţii publice în 17 iunie.

 

 

+5 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie