Tiribomba lui Hellvig

Vestea a căzut ca o bombă, în plină Zi Naţională, cu întreaga suflare românească concentrată asupra aromei de cârnaţi cu fasole care plutea deasupra oştilor mărşăluind festiv în faţa notabilităţilor statului: atentat terorist! În sfârşit, intrăm şi noi în clubul select al ţărilor luate la ochi de jihadişti. Vestea proastă era însă completată de cea bună: atentatul a fost dejucat de vigilenţa organelor! Faptul că jihadistul nostru era ungur n-a tulburat prea mult. Teroristul e terorist, indiferent în ce limbă se roagă!

Opiniei publice ahtiate de informaţii i s-au servit detaliile cu linguriţa, treptat. Teroristul făcea parte dintr-o organizaţie temută, cu ramificaţii în ţara vecină şi prietenă. Bomba în cauză era, însă, o intenţie – la fel de periculoasă - de bombă, pentru că graţie vigilenţei organelor individul nu apucase să o plaseze, cum intenţiona: în mijlocul populaţiei venite să asiste la defilare. În Târgu Secuiesc, e drept, deşi şi acolo mai ies nişte români pripăşiţi ca să dea onorul la tricolor. Dezvăluite cu zgârcenie, detaliile actului criminal s-au dovedit a fi următoarele: numitul Beke primise prin poştă nişte echipamente pe care el le numea petarde. Acasă la el, la percheziţie, fuseseră găsite lucruri cu care chiar şi un terorist începător putea să confecţioneze o bombă care, chiar dacă n-ar fi omorât pe nimeni, ar fi băgat groaza în populaţie. Specialiştii dlui Hellvig împreună cu cei de la crima organizată l-au urmărit cu atenţie pe suspect şi chiar în Ziua Naţională l-au umflat, înainte de a-şi pune în aplicare planurile criminale. Başca, în ograda lui s-a descoperit şi un poligon de tir în care acesta se antrena, dar n-au fost găsite armele...

Era, trebuie să recunoaştem, gura de oxigen la care aspirau cu nesaţ serviciile noastre mai mult sau mai puţin secrete, acum în prag de votare a bugetului. Când trebuia să se demonstreze câtă nevoie este de ele, chiar dacă sunt mai multe şi mai numeroase decât pe vremea „împuşcatului”, când şi pericolele externe erau mai puţine. A fost momentul în care s-a confirmat luciditatea şi inspiraţia pe care a avut-o preşedintele Iohannis de a numi – cu acordul tacit al tuturor forţelor politice – primul său om la cârma unei instituţii importante: micul şi nesemnificativul Hellvig. Iată, dar, cum împotriva aparenţelor, acesta şi-a dovedit iscusinţa nativă în a conduce cu mână fermă o astfel de instituţie, menită să asigure liniştea populaţiei şi a conducătorilor săi.

Dintr-un alt punct de vedere, unul evident răuvoitor, totul n-a fost decât o tiribombă, o fumigenă teroristă şi plasarea ei în contextul respectiv a fost doar o manevră oportunistă... 

Vestea a căzut ca o bombă, în plină Zi Naţională, cu întreaga suflare românească concentrată asupra aromei de cârnaţi cu fasole care plutea deasupra oştilor mărşăluind festiv în faţa notabilităţilor statului: atentat terorist! În sfârşit, intrăm şi noi în clubul select al ţărilor luate la ochi de jihadişti. Vestea proastă era însă completată de cea bună: atentatul a fost dejucat de vigilenţa organelor! Faptul că jihadistul nostru era ungur n-a tulburat prea mult. Teroristul e terorist, indiferent în ce limbă se roagă!

Opiniei publice ahtiate de informaţii i s-au servit detaliile cu linguriţa, treptat. Teroristul făcea parte dintr-o organizaţie temută, cu ramificaţii în ţara vecină şi prietenă. Bomba în cauză era, însă, o intenţie – la fel de periculoasă - de bombă, pentru că graţie vigilenţei organelor individul nu apucase să o plaseze, cum intenţiona: în mijlocul populaţiei venite să asiste la defilare. În Târgu Secuiesc, e drept, deşi şi acolo mai ies nişte români pripăşiţi ca să dea onorul la tricolor. Dezvăluite cu zgârcenie, detaliile actului criminal s-au dovedit a fi următoarele: numitul Beke primise prin poştă nişte echipamente pe care el le numea petarde. Acasă la el, la percheziţie, fuseseră găsite lucruri cu care chiar şi un terorist începător putea să confecţioneze o bombă care, chiar dacă n-ar fi omorât pe nimeni, ar fi băgat groaza în populaţie. Specialiştii dlui Hellvig împreună cu cei de la crima organizată l-au urmărit cu atenţie pe suspect şi chiar în Ziua Naţională l-au umflat, înainte de a-şi pune în aplicare planurile criminale. Başca, în ograda lui s-a descoperit şi un poligon de tir în care acesta se antrena, dar n-au fost găsite armele...

Era, trebuie să recunoaştem, gura de oxigen la care aspirau cu nesaţ serviciile noastre mai mult sau mai puţin secrete, acum în prag de votare a bugetului. Când trebuia să se demonstreze câtă nevoie este de ele, chiar dacă sunt mai multe şi mai numeroase decât pe vremea „împuşcatului”, când şi pericolele externe erau mai puţine. A fost momentul în care s-a confirmat luciditatea şi inspiraţia pe care a avut-o preşedintele Iohannis de a numi – cu acordul tacit al tuturor forţelor politice – primul său om la cârma unei instituţii importante: micul şi nesemnificativul Hellvig. Iată, dar, cum împotriva aparenţelor, acesta şi-a dovedit iscusinţa nativă în a conduce cu mână fermă o astfel de instituţie, menită să asigure liniştea populaţiei şi a conducătorilor săi.

Dintr-un alt punct de vedere, unul evident răuvoitor, totul n-a fost decât o tiribombă, o fumigenă teroristă şi plasarea ei în contextul respectiv a fost doar o manevră oportunistă...