Tinerii aruncați pe străzi din casele de copii îngroașă rândurile boschetarilor

O altă problemă adusă în discuție de Azota este a adolescenților care au fost obligați să părăsească casele de copii după împlinirea vârstei de 18 ani. Chiar și acum Asociația pe care o conduce monitorizează peste 200 de tineri care au părăsit centrele de plasament. Ce se întâmplă cu aceștia datorită faptului că nu au fost adoptați de mici? „Dorm pe unde apucă - în gară, sub scările blocurilor, în parcuri, în case părăsite. Sunt flămânzi, nespălați, plini de râie și păduchi. Cine îi angajează așa, pentru a putea supraviețui măcar la limita decenței?”, spune interlocutoarea noastră, care mai amintește de faptul că „Legea adopției în actuala formulare ignoră copiii cu dizabilități și de etnie romă, care nu sunt ceruți în adopție națională. Aceștia rămân în centrele de plasament până la vârsta majoratului, după care ajung în stradă, fără adăpost, fără pâinea cea de toate zilele, fără o calificare, fără medic de familie, fără susținere. Pentru a supraviețui, unii comit fapte antisociale, fură, se prostituează, întăresc rețelele de consumatori și traficanți de droguri, ajung în închisoare, au tentative de suicid”. Aceiași soartă îi așteaptă, spune aceasta, „pe miile de copii care au fost scoși din familia asistentului maternal, la împlinirea vârstei de 7 ani și reinstituționalizați în centre de plasament și care sunt puternic traumatizați de ruperea legăturilor sufletești create între ei și familia asistenților, de imposibilitatea adaptării la noile condiții de viață. Este efectul unei legi nedrepte, cu articole neconstituționale, aberante”. Tot datorită acestui blocaj provocat de lege, Azota se întreabă retoric „și ce se va întâmpla și cu specialiștii pe care noi i-am format? Psihologi, juriști asistenți sociali? O să îngroașe rândurile șomerilor?”