Teroriştii de lângă noi

Maidanezii au mai făcut o victimă: un copil a murit în urma muşcăturilor. Nu este nici primul şi, probabil, nici ultimul. Bucureştiul este, în privinţa asta, o bombă cu ceas: pe străzi şi terenuri virane bântuie vreo 60.000 de câini fără stăpâni care pot deveni în orice moment asasini. Problema este cunoscută.

De aproape 20 de ani se duc dispute interminabile pe această temă, între administraţia oraşului, care ar dori să-i eutanasieze, şi organizaţiile de protecţia animalelor, care din asta trăiesc. Este evident pentru oricine, că nu poţi – n-ai de unde – să faci o investiţie pentru a crea 60.000 de locuri în adăposturi pentru o armată canină care trebuie hrănită şi îngrijită. Băsescu a fost primul primar care a încercat să găsească o soluţie legală. I-au sărit în cap fundaţiile de specialitate, iar însăşi Brigitte Bardot a venit la Bucureşti ca să-l certe. S-a lăsat păgubaş şi a transmis problema urmaşilor săi, care n-au avut mai mult succes în dezbaterile în care reprezentantele organizaţiilor cu patru sau mai multe picioare au făcut tot ce-au putut ca să demonstreze că-şi merită banii primiţi de la felurite organisme. Şi pe care i-au folosit pentru a întreţine armata de specialişti cooptată, şi nu pentru a construi şi organiza adăposturi.

Desigur, nu este prea uman să eutanasiezi un biet animal fără discernământ. Dar nici să-l laşi să omoare copii şi bătrâni – ba chiar şi turişti japonezi – nu e în regulă. Ce e de făcut?

Soluţia pe care o propun şi o susţin până în pânzele albe iubitorii de fonduri pentru protecţia animalelor este ca patrupedele să fie adunate, sterilizate, să li se agaţe un cip în ureche şi să fie lăsate libere în locurile prin care s-au născut şi au hălăduit. Sterilizarea nu rezolvă însă problema agresivităţii şi pentru cei muşcaţi şi obligaţi să facă cozi pe la spitalele unde se fac tratamente antirabice este prea puţin important dacă javra care le-a sfâşiat glezna va mai avea urmaşi sau nu. Chestiunea câinilor fără stăpân – nesoluţionată în 20 ani – va trebui să fie abordat dintr-un alt unghi, mai pragmatic, chiar dacă în aparenţă mai crud, dacă dorim să ne scoatem oraşul din condiţia de metropolă de lumea a treia, în care securitatea individului nu este ameninţată doar de excroci şi tâlhari, ci şi de o haită incontrolabilă de animale fără stăpân. Iar cei care se