Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 18:11

Teren de sport nou pentru elevii Liceului „Petru Rareș"

Autor: Mircea PETRUSE

Publicat la 24 noiembrie 2010

Așa cum am precizat și cu alte ocazii, Primăria nu a făcut investiții serioase în Liceul „Petru Rareș”, din cauza faptului că instituția menționată aparține de drept Bisericii Evanghelice

Teren de sport nou pentru elevii Liceului „Petru Rareș" Așa cum am precizat și cu alte ocazii, Primăria nu a făcut investiții serioase în Liceul „Petru Rareș”, din cauza faptului că instituția menționată aparține de drept Bisericii Evanghelice. Proprietarul a revendicat imobilul în cauză, iar în urma discuțiilor purtate pe marginea viitorului unității de învățământ nu s-a ajuns deocamdată la un rezultat definitiv în această problemă. Situația este similară și în cazul școlii din Rotbav care, ca și liceul, nu au putut fi cuprinse într-un program de reabilitare și modernizare. Cu toate acestea, părțile au convenit ca terenul de sport aflat în vecinătatea liceului să fie modernizat, motiv pentru care chiar zilele trecute au fost demarate lucrări de amenajare în acest sens. Ca atare, în cel mai scurt timp elevii vor dispune de un teren de sport modernizat, unde vor putea juca fotbal, handbal sau baschet. Pe de altă parte, Electrica SA a demarat tot în centrul comunei o serie de lucrări menite să conducă la îmbunătățirea alimentării cu electricitate a zonei. Modernizarea sistemului de alimentare și iluminat se va face în principal prin darea în folosință a unui nou transformator de înaltă tensiune, practic o stație tip Trafo care deja a fost construită. Lucrările de îmbunătățire a sistemului electric au început prin săparea de numeroase șanțuri în perimetrul celor două parcuri centrale, în scopul îngropării cablurilor electrice, întrucât alimentarea/furnizarea se va face în întregime prin desființarea rețelelor aeriene și introducerea lor în subteran. Cu această ocazie, primarul Taus a conceput un proiect de alimentare cu energie a întregii zone, astfel încât va fi asigurată cu această ocazie atât iluminarea parcurilor, cât și a tuturor instituțiilor și clădirilor din zona centrală. Pentru iluminatul public al parcurilor și pentru alimentarea cu energie electrică a Primăriei, școlilor, noului teren de sport și celorlalte instituții va fi nevoie practic doar de achiziționarea cablurilor aferente, economisindu-se astfel fondurile necesare pentru executarea de săpături și alte lucrări. Intabularea pădurii comunale O operațiune importantă și deosebit de utilă pentru întreaga comunitate s-a încheiat recent cu succes. Este vorba despre intabularea pădurii comunale, punându-se astfel la punct foarte multe aspecte legate de proprietatea aflată în administrarea autorităților locale. Au fost eliberate extrasele de carte funciară pentru 1.300 de hectare de pădure situată în zona Feldioara-Rotbav, iar în această perioadă se lucrează și la intabularea pășunii comunale și a lacurilor din Rotbav. Menționăm că Primăria a organizat recent o licitație prntru achiziționarea de europubele pentru populație, astfel încât 1.500 de bucăți au și început să fie distribuite cetățenilor, îmbunătățindu-se sistemul de colectare a gunoiului menajer și implicit a serviciului de salubritate în zonă.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading