Temnițele comuniste uitate din Cetatea Făgărașului

Cetatea Făgărașului, un cunoscut obiectiv istoric, poartă în zidurile sale și povești cumplite, mai puțin știute de cei care pășesc pragul fortăreței Foto: PRIVITĂ DIN EXTERIOR, fortăreața pare să închidă între zidurile sale secretele nerostite ale celor care au pierit înăuntru. Fortăreața a fost pe rând castel al principeselor, închisoare, fabrică de confecții, cârciumă, muzeu. Cetatea imprimă încă din depărtare impresia grandorii. Privită din exterior, fortăreața pare să închidă între zidurile sale secretele nerostite ale celor care au pierit înăuntru. Fortăreața a fost pe rând castel al principeselor, închisoare, fabrică de confecții, cârciumă, și acum, muzeu. Din lipsa banilor, doar o mică parte din așezământ funcționează acum drept muzeu, iar turiștii care vin la cetate, atrași de măreție, nu văd și nu află prea mult din poveștile pe care zidurile seculare le păstrează în ele. În secolul al XII-lea, fortăreața a fost construită din lemn și pământ. Un secol mai târziu, a fost mistuită de flăcări, însă a renăscut din propria cenușă. Nevoile vremurilor i-au făcut pe oameni să reclădească o fortăreață militară, de această dată, din piatră și cărămidă. Zidurile de câțiva metri au fost înconjurate de un șanț de apărare, de 40 de metri lățime. Datorită poziționării, de-a lungul timpului, s-a transformat într-un punct strategic, unul de necucerit. „În secolul al XV-lea cetatea din piatră și cărămidă de la Făgăraș era o cetate militară de apărare, avea o incintă patrulateră, cu patru turnuri bastioane la colțuri și un turn de avanpost – de tip barbacană – pe latura de est. Între anii 1528-1541, Ștefan Mailat, stăpânul domeniului feudal al Făgărașului, transformă cetatea militară de apărare într-un castel senioral fortificat. Concomitent, construiește o nouă incintă, urmând planimetria vechii cetăți din piatră și cărămidă. În timpul lui Gheorghe Ráckozi I. zidurile exterioare de pe latura de nord și de sud au fost dublate, prin interior, iar în spațiile create a fost aplicată umplutura de pământ, realizându-se o rezistență de 8 m grosime. Totodată, se construiește clădirea corpului de gardă, iar șanțul de apărare din jurul cetății este lărgit, adâncit și umplut cu apă din Olt, devenind astfel un adevărat lac”, explică Gheorghe Dragotă, directorul Muzeului „Țării Făgărașului”. Locul de refugiu al luptătorilor anticomuniști Cea mai râvnită cetate-castel de pe timpuri are 66 de încăperi, întinse pe 5 niveluri, însă numai câteva dintre camere mai pot fi vizitate de turiști. În rest, fortăreața nu primește pașii vizitatorilor pentru că încăperile nu au mai fost reabilitate și nu sunt considerate sigure pentru a fi deschise publicului. Tocmai din acest motiv, este mai puțin cunoscută povestea fortăreței care a funcționat ca temniță pe vremea inchiziției, dar și în timpul comuniștilor. Apropiată de Munții Făgărașului, loc de refugiu al militanților pentru rezistența anti-comunistă, cetatea a devenit una dintre cele mai temute pușcării ale timpului. Numărul celor care au pătimit între zidurile cetății pentru că au refuzat să se supună regimului comunist nu se cunoaște cu exactitate. „Între anii 1948-1960, în Cetatea Făgărașului, a existat una dintre cele mai temute închisori pentru deținuți politici ale «gulagului» românesc. Cifra exactă nu se știe, dar se pare că la Făgăraș au fost închiși între 600-1000 de deținuți politici. Nu se știe exact nici câți au murit, fiindcă erau înmormântați pe ascuns, în timpul nopții, fie în gropi comune, în diverse locații sau în cimitir, tot în gropi comune”, spune Gheorghe Dragotă. Metode dure de tortură Deținuții treceau prin cele mai crunte torturi, menite să îi macine fizic și psihic, iar mulți dintre aceștia nu rezistau terorii sistematice. În interiorul cetății, în Turnul Temniță exista o carceră, extrem de îngustă, de numai 50 de centimetri, în care pușcăriașii erau nevoiți să stea chirciți, în apă foarte rece care le ajungea până la genunchi. „Vorbim în primul rând de o închisoare de exterminare fizică. În carceră nu exista încălzire de niciun fel, iar pușcăriașii erau scoși iarna, la anumite intervale, în curtea interioară a închisorii, și erau udați cu câte o găleată de apă rece“, mai spune istoricul Dragotă. Fecioara de fier, de pe vremea Inchiziției Fecioara de Fier era un alt instrument de tortură, apărut pe vremea Inchiziției și păstrat și de torționarii comuniști. Potrivit documentelor, dispozitivul era așezat între sala de inchiziție și sala de ședințe a Tribunalului. „Legenda fecioarei de fier spune că cel condamnat la moarte era trimis la «fecioară» ca să sărute icoana Maicii Domnului, prinsă pe pieptul ei de oțel. În loc de iertare, găsea în brațele acesteia moartea cea mai crudă. Cușca de fier de închidea, iar corpul deținutului era străpuns adânc de zeci de cuțite. Apoi se deschidea o trapă nevăzută, iar cadavrul cădea într-un mecanism de săbii, cu tăișul foarte ascuțit, care ciopârțeau până și ultimul rest. La o adâncime de aproximativ opt metri se afla un canal cu apă care ducea resturile în apele Oltului, spălând astfel orice urmă de crimă”, mai spune Gheorghe Dragotă. Rugăciuni în piatră: Semne adânci pe zidurile închisorii Miile de deținuți politici care au fost încarcerați la Cetatea Făgărașului în timpul perioadei comuniste au lăsat semne adânci pe zidurile închisorii. Fără speranță și fără posibilitatea de a ieși în viață din celule, oamenii și-au așteptat mântuirea între gratii. Pe zidurile de piatră cetății sunt încrustate de mâinile pușcăriașilor cruci și rugăciuni. Aceste mărturii rămân din păcate departe de ochii vizitatorilor de astăzi.