Televiziunea şi taxele

Controalele şi percheziţiile declanşate de ANAF în această dimineaţă pe la sediile MEDIAPRO din Bucureşti şi Ilfov pot să apară – la prima vedere – drept o răzbunare a premierului pentru faptul că MEDIAFAX  a pus în circulaţie dezvăluirea traficului de influenţă al lui Duicu din antecamera premierului. „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” – ar putea fi tradusă în limbaj biblic această acţiune care a născut deja o controversă. La un post TV ferit încă de controale – cel al lui Ghiţă – premierul a făcut cu o seară în urmă dezvăluirea că a primit vizita patronului Adrian Sârbu, care l-ar fi rugat să oprească controalele. Sârbu sare ca muşcat de căpuşă: Minte! – zice el, netăgăduind însă faptul că l-a vizitat pe premier, aşa tam-nesam, înaintea controalelor. E greu să ştim ce vor fi discutat cu adevărat cei doi, personaje între care nu a existat niciodată vreo simpatie deosebită. Pentru că pe vremea când era cadet, Ponta nu prea era băgat în seamă de Sârbu şi mediile sale, mai preocupaţi să-l susţină pe naşul Geoană. Dealtfel, nu este prima dată când Ponta se referă la intervenţii ale lui Sârbu, dezminţite de acesta cu promptitudine.
Eu, ca un jurnalist naiv ce sunt, mă întreb cum îşi imagina Sârbu că ar putea opri Ponta controalele? Punând mâna pe telefon şi sunându-l pe şeful ANAF (cum nu face Băsescu cu procurorii)? Sau chemându-l pe acesta la cabinet şi sfătuindu-l, între patru ochi şi urechi să o lase mai moale? După păţania cu Duicu, mă îndoiesc că Ponta ar fi riscat o asemenea acţiune care putea fi lesne interceptată şi dezvăluită de harnicii reporteri de la Mediafax. Oferindu-i astfel lui Sârbu un posibil instrument de şantaj...
Nu aceasta este însă problema. Episodul Mediapro este unul din lungul serial al evaziunii fiscale a trusturilor media, făcută cu consecvenţă la adăpostul unor înţelegeri oculte. Susţinere politică contra păsuire sau stingere de datorii – ar putea fi deviza acestei acţiuni. Mă îndoiesc serios că vreunul dintre grupurile media actuale ar fi putut supravieţui dacă şi-ar fi plătit dările la timp şi în totalitate. O excepţie ar putea fi PRO TV, care însă s-a consolidat pe seama aceloraşi artificii derulate în timp de către chiar cel care astăzi nu-i mai este patron. Situaţia actuală, privită la rece, este catastrofală: TVR este cocoşată de datoriile istorice acumulate sub directa acţiune a unor preşedinţi incompetenţi, numiţi politic, care n-au avut alt plan decât să răspundă comenzilor. Realitatea TV este într-o insolvenţă din care atacă virulent puterea în nădejdea că va putea poza în victimă a acesteia şi nu a propriului management. Antena 3 şi B1TV rezistă prin polarizare politică, dar au şi ele problemele lor – prima ducând în spate vreo două canale păguboase, iar a doua un grup de presă falit. Kanal D îşi trage zilele călare pe unicul său vehicul – „Suleiman Magnificul”. PRIMA TV speră să constituie o grupare multimedia pentru care Burci să poată obţine mai uşor publicitatea necesară. Şi aşa mai departe.
În tot acest tablou dezolant, o rază de lumină: evoluţia TVR! Având suportul Campionatului Mondial de Fotbal, postul public se revigorează văzând cu ochii nu doar pe segmentele sportive. Telejurnalul său - la ora asta cel mai profesionist şi mai echilibrat - câştigă o audienţă pe care postul va avea mare nevoie să o susţină şi după jumătatea lunii când ia sfârşit festinul brazilian. Stelian Tănase, care a avut motive suficiente să regrete intrarea în acest malaxor, reuşeşte să pondereze tensiunile din interior şi să susţină demersurile valoroase care încearcă să redea postului public personalitatea şi rolul pe care le-a pierdut în concurenţa cu canalele comerciale, pe armele acestora. Este un reviriment necesar, care va repune în drepturi atât valoarea profesioniştilor de care dispune instituţia, cât şi nevoile publicului sătul de exhibiţionismul comercial.