Tehnocraţia vs Democraţie în zodia Trinomului

N-ar fi pentru prima dată când trecem nepăsători peste evenimente care ar fi trebuit să ne pună suficiente semne de întrebare şi pe care le considerăm aproape fireşti până când acumularea lor ne dezvăluie situaţii şi contexte împotriva naturii.

Dacă până în urmă cu vreo lună nimeni – cu câteva excepţii notabile – nu se îndoia de faptul că PSD (urmaşul autorizat al USL) va beneficia de avantajele guvernării până la următoarele alegeri parlamentare, situaţia s-a schimbat brusc şi categoric. Nu numai că partidul nu mai este la putere, dar a şi cedat-o cu suspectă generozitate. 

Şi nu doar atât: a şi dat o serioasă mână de ajutor ciudatei structuri create de intervenţia prezidenţială să intre în pâine!

Cel care era nu cu mult timp în urmă deţinătorul aproape total al puterii şi în partid şi în ţară, a devenit aproape peste noapte un simplu cetăţean care nu mai este convocat nici măcar la celebrarea succeselor mandatului său. Proiectul eliminării lui Ponta din viaţa publică s-a bucurat de o susţinere aproape pe faţă din partea celui mai apropiat colaborator al său care i-a luat, pe rând, calitatea şi condiţia, aproape fără nici o reacţie din partea sa. Ceea ce părea de necontestat şi era susţinut cu încăpăţânare şi parcă împotriva evidenţelor de către preşedinte – şi anume venirea la putere a “partidului său” – s-a realizat în detrimentul celor pe care noi îi consideram a fi în acest rol. Surpriza liberalilor şi a premierului lor din umbră nu a fost mai mică decât aceea a social-democraţilor. Ceea ce a părut a fi o soluţie de conjunctură – apariţia pe scenă a premierului tehnocrat – era pregătit cu minuţiozitate cu mult timp înainte. Cine crede că doar după mitingurile suspecte de “reţeta facebook” s-a decis contactarea fostului comisar european se înşeală. El era deja în stand-by. Prin imprudenta afirmaţie a lui Iohannis – “au trebuit să moară aceşti tineri nevinovaţi” – se devoalează un plan cinic şi minuţios alcătuit su sânge rece. În ecuaţia “guvernul meu” s-a regăsit şi strategia înlăturării lui Ponta prin orice mijloc juridic posibil şi aşa se explică misiunea procurorilor care au săpat adânc în biografia sa, ajungând până prin 2007 când se punea la cale… promovarea lui Şova ca ministru. Dacă bunul simţ a înlăturat această pistă, a rămas aceea a consultanţei şi a “spolierii” companiei miniere de vreo 50.000 euro din buzunarele lui Şova. Factorul-cheie al ecuaţiei îl constituie surprinzătorul (doar pentru naivi!) rol jucat de Vasile Dâncu, fost social-democrat de frunte şi acum, peste noapte, doar tehnocrat. El este puntea de legătură între preşedinte, SRI şi Drganea în foarte probabilul târg al scoaterii celui din urmă de sub sabia lui Damocles a recursului din procesul Referendumului. Este unica explicaţie a determinării cu care actualul lider a preluat comanda partidului şi a asistării impasibile la violarea Constituţiei de către Iohannis, prin nominalizarea unui premiu fără susţinere politică. Un simplu refuz ar fi dus la prăbuşirea instantanee a acestei construcţii artificiale. De ce nu s-a întâmplat aşa – este un mister pe care-l va devoala doar doamna Livia Stanciu, parte componentă a trinomului (SRI-DNA-ÎCCJ) care a preluat total controlul politic. Sub îndrumarea, evidentă, a ambasadei americane.

Probabil că aşa cum n-am remarcat la vremea respectivă, enormitatea listei în 11 puncte a lui Barroso înmânată lui Ponta şi condiţia în care intra în acest fel România, nu remarcăm nici acum călcarea în picioare a ultimelor urme de democraţie prin înscăunarea aşa zisei tehnocraţii. Când ne vom da seama, va fi, ca deobicei, prea târziu…