Tehnica şi tactica convieţuirii cu boala

Oricât se fac Iohannis şi Orban că nu observă, un lucru este mai mult decât evident: acest val de infectări (monitorizate) de peste 4.000 pe zi, este consecinţa directă a alegerilor locale. La fel cum valul precedent, de peste 3.000, s-a datorat începerii şcolilor. Nu restaurantelor şi cinematografelor. Şi nici muzeelor, sau librăriilor (pe undeva prin ţară autorităţile locale le-au închis şi pe acestea). Desigur că orice om de bun simţ îşi pune întrebarea: ce facem? Ne întoarcem la lockdown? Acelaşi bun simţ ne poate face să înţelegem că aşa ceva este practic imposibil. Lumea nu mai poate experimenta încă o dată „moartea aparentă” a izolării totale. Ceea ce au făcut chinezii a fost posibil acolo la ei, într-o societate autoritară şi cu un popor care are încredere în liderii săi, care l-au purtat spre o prosperitate de neimaginat. Or închiderea României nu ar fi de niciun folos, dacă nu fac şi celelalte ţări din jur acelaşi lucru. Şi nu îl vor face. Mai degrabă ar trebui să ne întrebăm cu toată seriozitatea ce este de făcut pentru a putea convieţui cu molima. Una de durată, după cum indică studiile făcute peste tot în lume, propagată de un virus pervers care se modifică şi se adaptează din mers pentru a putea prolifera în continuare. Ar trebui să vedem cum putem organiza învăţământul pentru ca acesta să continue să pregătească o generaţie aproape deja sacrificată şi ce s-ar putea face pentru ca sistemul sanitar, prost organizat şi insuficient bugetat, să facă faţă unor vârfuri ca cele pe care le traversăm acum.
Deja se pot trage nişte concluzii de pe urmă erorilor de până în prezent şi care au dus de la vânătoarea de infectaţi şi penitenciarizarea lor forţată, la tratamentul la domiciliu. De la reducerea termenelor de carantinare de la 14 la 10 zile şi poate chiar mai puţin. De la tratamentele cu Paracetamol la cele cu diverse antivirale. Marea problemă a covidizării nu este vaccinul, mai ales că, până se va depista cel ideal, o mare parte a populaţiei, mult mai mare decât cea certificată prin teste, a trecut deja prin boală şi s-a imunizat fără să ştie, ci stabilirea unui tratament de bază pentru cazurile care nu implică complicaţii. Cum spunea cineva, să ştim ce să cerem la farmacie pentru a ne trata la domiciliu fără să mai umplem spitalele şi să nevrozăm autorităţile puse tot mai des în situaţii imposibile.

Desigur, pandemia actuală nu va însemna sfârşitul lumii. Boala covidiană are şi ea un ciclu de viaţă şi va evolua în direcţia stabilizării la un nivel de pândă, de unde va încerca să revină când i s-ar ivi prilejul. Statul şi autorităţile sale asta vor trebui să facă, să găsească şi să impună mecanismele de control şi de temporizare în aşa fel încât să nu mai revină la faza epidemică. Iar noi va trebui să învăţăm să convieţuim cu boala, să o identificăm şi să o controlăm prin tehnicile şi materialele pe care statul trebuie să ni le pună la dispoziţie printr-un program naţional bine gândit şi aplicat.

Până una-alta, cea mai importantă problemă cu care ne confruntăm pare a fi organizarea alegerilor parlamentare: să se ţină în decembrie sau să se amâne până în martie? Şi într-un caz şi în altul riscurile sunt considerabile. Un exerciţiu electoral implică inevitabil aglomerări şi contacte pe care măştile nu le pot controla. Cu siguranţă că,  indiferent de dată (Arafat ne asigură că ne vom afla pe un vârf până în primăvară), efectul va fi acelaşi: un nou val de infectaţi. Urmat de un număr de decese corespunzător procentului categoriilor de populaţie cu comorbidităţi. Cu un dram de înţelepciune executivă şi parlamentară vom putea scăpa de această grijă cu cât mai devreme, cu atât mai bine. Câştigul principal va consta în faptul că vom ştim mai clar cine va purta răspunderea pentru ceea ce urmează să se întâmple. Bine sau rău…