„Tatăl” Operei brașovene

Pe Gheorghe Dumitriu l-am surprins pictând. Ne-a ieșit în întâmpinare purtând un șorț caraghios, de naylon, cu un soldat din garda britanică. Ne-a strâns mâna puternic, semn că în ciuda vârstei „se ține bine”. „Încă mai sunteți tinerel”, i-au spus prietenii îndată ce au intrat în atelierul maestrului. Adică o cămăruță pe ai cărei pereți se înghesuiau să-și facă loc zeci de tablouri, desene sau schițe. „Eh, așa arăt pe dinafară, dar pe dinăuntru numai eu știu”, le-a răspuns spiritual Gheorghe Dumitriu. Undeva, în spate, se putea observa o diplomă de onoare acordată de Opera Brașov - unul dintre semnele de recunoștință față de cel care a înființat această instituție. Dumitriu a mai adus pe lumea brașoveană Filarmonica, Asociația Artiștilor Plastici amatori și și-a adus contribuția la înființarea Teatrului Dramatic „Sică Alexandrescu”. Jumătate din instituțiile de cultură din Brașov s-ar fi născut mult mai târziu la Brașov și ar fi fost mult mai searbede dacă acest „bătrânel” nu ar fi existat. Un concurs comunist La cei 92 de ani, pe care astăzi îi împlinește, Dumitriu încă este o persoană foarte activă. Pictează, citește, din când în când mai și scrie. Este președintele Asociației Artiștilor Plastici și cel mai vârstnic artist (membru al asociației literare Astra) din Brașov. Am rămas surprins când a început să vorbească despre artă, arătându-ne o revistă din Galați, iar mai apoi a arătat că știe foarte bine pe ce lume trăiește – adică este la curent cu toate noutățile din presa locală și națională. Înzestrat cu o memorie formidabilă, Dumitriu este în stare să-ți povestească în cele mai mici detalii ce s-a întâmplat în urmă cu 50 de ani, în timp ce mulți dintre noi nu ne mai amintim ce am făcut în urmă cu 5 zile. Astfel, după cum spune el, aventura Operei Brașov a început în 1949, când partidul a dispus înființarea de brigăzi artistice și confruntarea lor într-un concurs național. „Lucram la bancă pe atunci. M-au luat cei de la partid și «m-au tras de păr» spunându-mi că trebuie să participăm și noi. M-au pus director. Am luat legătura cu profesorul de muzică de la Honterus și cu formația sașilor și am alcătuit o formație orchestrală puternică: 60-70 de inși”, își amintește Dumitriu. Primii artiști s-au tras tot din uzine Brașoveanul nu s-a mulțumit doar cu atât. „Am luat corul de la Tractorul și corul de la CFR și am făcut o formație de 200 de persoane. Dirijor l-am pus pe Niculescu – care dirija corul la biserică. Am mai chemat și formația de dans de la Steagul Roșu, condusă de Sava Negreanu. Pe atunci era tinerică. Apoi, am mai făcut o formație de teatru. Astfel adunați, făceam repetiții la Casina Română care exista la acea vreme în Piața Sfatului. Ăștia de la partid au zis că-i formidabil ce am făcut și am intrat în competiție. Ne-au văzut cei din juriul de la București, au tras concluziile și am rămas în competiție cu Clujul. Au venit clujenii la Reduta, apoi noi am trebuit să mergem cu la ei”, își amintește fostul director al Operei. Prea mulți ca să fie transportați Dimensiunile apreciabile la care a ajuns brigada artistică a lui Dumitriu a impresionat juriul și partidul, dar a avut și dezavantaje. „După ce a venit Clujul la noi, a trebuit să mergem și noi la ei. Dar cum să mergi cu 200 de persoane? Corul nu a putut să intre întreg în autobuz. Astfel că am plecat cu o coloană întreagă de mașini și autocare. Când ne-au văzut clujenii s-au speriat și ne-au spus că nu au unde să ne țină pe toți. În cele din urmă ne-au băgat în Conservator”. Brașovenii, în frunte cu maestrul Mișu Fotino, au ridicat sala în picioare – își amintește Dumitriu - și au adus marele premiu la Brașov. „După o săptămână s-au dat rezultatele și noi am ieșit pe primul loc. Partidu’ a fost impresionat și ne-a lăsat să ne vedem de treabă”, spune bărbatul. Primul spectacol de operă s-a ținut la cinema Astfel, managerul brigăzii artistice brașovene a pus la cale să facă Operă la Brașov. Au „ochit” căminul cultural de pe strada Bisericii Române, actualul sediu al Operei Brașov. Pe atunci, căminul cultural era folosit drept depozit militar și era plin cu „bocanci și haine verzi”. „Trebuia să-i dăm afară”, și-a spus Dumitriu. Au reușit, astfel că, nu după mult timp, au pus în scenă primul spectacol: „Vânt de libertate”. „L-am ținut la cinematograful Astra. L-am întrebat pe șeful de acolo ce filme are, iar el mi-a spus: «păi unul rusesc, apoi altul rusesc». I-am cumpărat 100 de bilete, câte 50 pentru fiecare interval de spectacol, și ne-a lăsat să ne ținem noi opera, în locul filmelor. Am cumpărat biletul de la director cu 2 lei și le-am vândut pentru spectacolul nostru cu 7,5 lei. Mi-a ieșit profit”. Spectacol - protest cu vaci pe scenă Dumitriu a făcut rost de costume de la Teatrul din București. Din prima „stagiune” au făcut parte și spectacole „protest”. „În unul dintre spectacole am criticat faptul că vacile de la Codlea erau nevoite să meargă 2 kilometri pentru a bea apă, zilnic. Așa că am adus vaci vii pe scenă”. Într-un alt spectacol, primii artiști ai Operei au criticat lipsa ambalajelor din alimentări. „Un fost coleg de-al meu a mimat că se află într-o alimentară și a cumpărat zahăr și salam. În lipsă de pungi, a pus zahărul în buzunare și salamul după gât. Sala râdea cu lacrimi. Chiar și autoritățile erau mulțumite”. Primul conflict de muncă, rezolvat „artistic” La început, artiștii lucrau ca voluntari, apoi au început să fie plătiți. Li se făceau contracte și erau plătiți după fiecare spectacol. După apariția contractelor, au apărut și conflictele de muncă. „Marius Pepino și Andrei Armanco făceau duet și au început la un moment dat să-și spună pe scenă propriile glume. La pauză, le-am tăiat la jumătate leafa, pentru că nu au respectat contractul. Ei s-au răzvrătit și, pentru că i-am penalizat, au început să mimeze textul. Nu mai interpretau scenariul, ci doar îl mimau. Spectatorii erau extaziați, crezând că așa este normal să facă. La sfârșitul spectacolului, le-am tăiat tot salariul, spunându-le că «textul trebuia vorbit»”, ne-a spus Gheorghe Dumitriu.