banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8774 - 23 oct 03:50

Tărlungeni, o localitate în plină dezvoltare socială și economică

Autor: Mircea PETRUSE

Publicat la 18 martie 2009

În loc de introducere Cuprinsă în teritoriul administrativ al județului Brașov, comuna Tărlungeni se învecinează cu orașul Săcele și cu comunele Prejmer, Hărman, Budila și Vama Buzăului

În loc de introducere Cuprinsă în teritoriul administrativ al județului Brașov, comuna Tărlungeni se învecinează cu orașul Săcele și cu comunele Prejmer, Hărman, Budila și Vama Buzăului. Este situată în depresiunea Bârsei, la poalele muntelui Ciucaș, la o distanță de zece kilometri de municipiul Brașov, fiind străbătută de apele pârâurilor Tărlung și Zizin. Localitatea despre care vorbim este compusă din patru sate: Purcăreni, Zizin, Cărpiniș și Tărlungeni, acesta din urmă fiind și reședință de comună, având o populație de circa 8.500 de locuitori (40% români, 35% maghiari și 25% țigani). Așezarea dispune de o Pri-mărie modernă și foarte spațioasă, în care s-au investit la vremea respectivă fondurile necesare, astfel încât cetățenii se pot adresa funcționarilor de la ghișee și servicii în condiții extrem de civilizate pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă. De asemenea, localitatea are numeroase obiective sociale, economice și cultural-sportive, principalii beneficiari fiind tot localnicii. Vorbim aici despre patru școli și patru grădinițe, dispensare umane, cabinete medicale și de stomatologie, un Cămin social pentru bătrâni, o stație proprie de Salvare, unități de mare interes și necesitate pentru întreaga comunitate locală, amenajate și dotate din toate punctele de vedere. Culmile Ciucaș, Piatra Laptelui și Tesla, dealurile cu fânețe și pășuni, cursurile de apă menționate (să nu uităm de apele termale de la Zizin, aflate azi în paragină), dar și șesul din depresiunea Bârsei reprezintă tot atâea zone și locuri de atracție turistică ce dau imaginea uneia dintre cele mai frumoase comune din județ. De altfel, farmecul zonei face ca la ieșirea din comună, cum mergi spre Brașov, să „răsară” un cartier nou de vile, care, în opinia îndrituită și autorizată a edililor, va deveni în cel mai scurt timp al cincilea sat: satul Izvor. Și pentru că tot am ajuns să vorbim de imagine, te surprind reacția și mentalitatea oamenilor în această privință. Cu alte cuvinte, de la primul om din comună, care este edilul șef Iosif Kiss (foto medalion), învățători, profesori, directori de școală sau de alte unități și până la muncitorul și țăranul de rând, toți țin la imaginea cu care se prezintă în lume, în fața celorlalți, vrând parcă să spună că fiecare este omul potrivit la locul potrivit, indiferent dacă postul pe care îl ocupă este unul ales, numit sau angajat. Fiecare arată că este responsabil, că își cunoaște sarcinile și atribuțiile, că își face datoria acolo unde muncește. Obiective în construcție Dezvoltarea socială și economică, exprimată chiar în titlul articolului, se poate vedea cu ochiul liber în mai toate satele, prin noile obiective aflate în diferite stadii de construcție. Spre exemplu, în imediata vecinătate a drumului de acces care duce la Săcele, dincolo de Târgul auto, se ridică o amplă sală de sport, un imobil impunător în care vor funcționa terenuri de minifotbal, handbal, baschet, volei etc. Clădirea aflată în curs de finalizare va avea, de asemenea, tribune, vestiare, dușuri și grupuri sanitare, precum și celelalte dotări pentru o cât mai bună desfășurare a activităților sportive. Un alt important obiectiv pentru sănătatea localnicilor îl constituie dispensarul medical uman din Purcăreni, care va fi reabilitat și modernizat în întregime, costurile ridicându-se la aproximativ 7 miliarde de lei vechi. Locuitorii din acest sat nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze în satul vecin pentru a-și îngriji sănătatea sau pentru a-și trata eventualele boli sau afecțiuni, urmând să aibă la dispoziție o unitate sanitară proprie, cu medici de familie și cabinete dotate cu aparatura și medicamentele necesare. După cum se poate observa și din imagine, lucrările de reabilitare ale imobilului și amenajare a spațiilor aferente sunt în plină desfășurare, echipele de muncitori fiind, cum se spune, „la post”.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie