Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 15:24

SELECŢIE

Talente căutate şi găsite la Braşov, sub ochii lui Jean Vlădoiu şi Marcel Puşcaş

Autor: Dan NEACŞA

Publicat la 29 octombrie 2014

Talente căutate şi găsite la Braşov, sub ochii lui Jean Vlădoiu şi Marcel Puşcaş

Ieri pe stadionul Forex a avut loc o amplă selecţie la categoria de vârstă U15, copii născuţi în anul 2000. Sub egida federaţiei, acţiunea s-a bucurat de sprijinul unor foste glorii ale fotbalului românesc, Jean Vlădoiu (foto stânga) şi Marcel Puşcaş (foto centru), ei înşişi ajungând în fotbalul mare, la Bucureşti, din provincie, Jean fiind piteştean, iar Marcel tocmai de la Oradea. Din partea AJF Braşov, responsabil al trialului a fost desemnat referentul FRF, prof. Cezar Ardelean (foto dreapta) (zona Braşov - Covasna), şeful centrului de copii şi juniori de la FC Braşov, personalitate în domeniu, el activând de mai bine de trei decenii în fotbalul juvenil, chiar şi subsemnatul avându-l antrenor la sfârşitul anilor 80, la Centrul Olimpic Tricolorul, ulterior, Viitorul, alături de un al „monstru sacru” al acestui nivel, fostul director al CSS Braşovia, Radu Ţuţuianu, secondat îndeaproape de prof. Emil Borgovan, tehnicieni care au dat fotbalului mare jucători importanţi, răposaţii Manuel Dragomir sau Daniel Despa, foşti jucători de primă ligă, portarii Adrian Măsar, Marius Todericiu şi Robert Hegeduş, jucătorii de câmp, Gyussi Tikossy, Adrian Drăgănoiu, Florin Petruş, Felix Mihalcea, Ionuţ Pârvu sau Tibor Selimes. Revenind la acţiunea de ieri, să spunem că au fost prezente echipe sau mai degrabă selecţionate din Regiunea Centru, Alba, Covasna, Harghita, Mureş şi Braşov. De asemenea, ca oficiali i-am regăsit în tribună pe Gyussi Hajnal, antrenor referent pe zona Mureş - Harghita, ca şi pe omologul său de pe zona Sibiu - Alba, Alin Ancaş.

Selecţie pentru Centru de excelenţă de la Tg. Mureş
Acţiunea de ieri de pe Forex, ne-a fost descrisă de referentul FRF, fostul jucător din marea echipă a Stelei, orădean la origine, Marcel Puşcaş. „Federaţia doreşte reluarea înfiinţării unor centre care să acapareze toate talentele dintr-o arie mai mare de acoperire, din mai multe judeţe, concentrate într-un centru care să permită copiilor să se antreneze, să joace şi să înveţe laolaltă, apropiindu-i mai mult, formând o echipă, păstrând proporţiile, ca o familie. Înainte de revoluţie au funcţionat cu succes opt asemenea Centre, care acopereau toată ţara, vârfurile echipelor de juniori fiind concentrate laolaltă”.

Şase jucători selecţionaţi, patru din Braşov şi doi din Covasna
Fostul mare atacant al Stelei şi al lui Dinamo, internaţionalul Jean Vlădoiu, aprecia organizarea impecabilă a evenimentului de către AJF Braşov, sprijinită şi de conducerea Forexului care a pus la dispoziţie excelentul teren, precum şi valoarea tinerilor viitori fotbalişti. „Am văzut mulţi copii de perspectivă, din păcate azi am selecţionat puţini, şase la număr, dar poate data viitoare vor intra şi alţii în vederile noastre. Oricum, profesorul Ardelean, referent al FRF, este prezent şi va monitoriza pe toţi cei susceptibili de a fi selecţionaţi la Centrul de la Tg. Mureş”.
Cei care i-au impresionat pe cei desemnaţi cu selecţia, au fost: Richard Aszaloş (FC Braşov), Bogdan Cârstean, Andrei Lascu şi Albert Neculai ( toţi de la Unirea Tărlungeni), spre satisfacţia primarului localităţii, Iosif Kiss, prezent la eveniment. De asemenea, au mai fost selecţionaţi Zsolt Zsombori (Prima Brăduţ - Covasna) şi Nandor Tamaş (OSK Sepsi Sf. Gheorghe).
Cel mai probabil, pe 20 noiembrie, va mai avea loc un meci cu caracter de selecţie între cei prezenţi ieri pe Forex şi „naţionala” U15, selecţionată pentru care au loc de altfel aceste acţiuni, pe lângă formarea Centrului de la Tg. Mureş.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie