banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8727 - 19 aug 18:10

Sute de milioane de euro pentru apă și canalizare

Autor: CJ Brasov

Publicat la 20 aprilie 2007

Compania Apa este pe cale să realizeze cele mai mari investiții în infrastructură din istoria Brașovului * Pentru acest lucru este însă nevoie de sprijinul și implicarea autorităților locale din municipiul Brașov și din celelalte localități beneficiare „Compania Apa din Brașov este compania cu cele mai bune rezultate din România

Compania Apa este pe cale să realizeze cele mai mari investiții în infrastructură din istoria Brașovului * Pentru acest lucru este însă nevoie de sprijinul și implicarea autorităților locale din municipiul Brașov și din celelalte localități beneficiare „Compania Apa din Brașov este compania cu cele mai bune rezultate din România. Aplicațiile Companiei Apa au fost apreciate în anii trecuți și de către reprezentanții Delegației de la Uniunea Europeană. Compania Apa este cea mai modernă companie de acest fel din România. Practic, a obținut până acum toate fondurile care au putut fi accesate, atât banii de la BERD, o sumă de 9 milioane de euro – bani cu care s-a realizat prima modernizare în 1995, cât și banii de la ISPA – cea mai mare sumă care a intrat în Brașov pentru investiții pe linie de administrație, aproape 60 de milioane de euro din care 43 de milioane de euro au reprezentat un grant. Acum, dacă avem înțelepciunea necesară, putem să accesăm 111 milioane de euro, din care 50 de milioane de euro sunt bani care vor fi alocați pentru investițiile necesare în municipiul Brașov. În acest sens, noi avem toate proiectele făcute. Pentru noi și pentru județul Brașov este foarte important ca lucrurile să fie deblocate. Pentru acest lucru, municipalitatea din Brașov trebuie să realizeze concesionarea rețelelor de apă către Compania Apa. În caz contrar, o altă variantă este ca această companie să fie preluată de către municipiul Brașov, contra sumei de 10 milioane de euro – pentru că la atât este ea evaluată, și nu avem absolut nimic împotrivă. Ceva va trebui să se întâmple, și asta cât mai repede. Altfel, riscăm să pierdem această sumă foarte importantă. Este a doua sumă, ca mărime, care a fost alocată în România. Cea mai mare sumă i-a revenit municipiului București, pentru stația de epurare de la Glina. De această investiție s-a ocupat și fostul ministru al Mediului, iar actualul ministru dorește să vină la Brașov special pentru a debloca lucrurile. Suntem singurul județ în care aceste lucruri n-au fost deblocate. Sunt județe în care structura politică este similară Brașovului, cum este județul Cluj, cu președinte de Consiliu Județean PNL și primar PD, unde a existat înțelepciune și s-au găsit căi rapide de a se rezolva această problemă. Sper și la noi să se întâmple același lucru.” Aristotel Căncescu, președintele Consiliului Județean Brașov Compania Apa Brașov este pe cale să acceseze cea mai mare sumă destinată investițiilor, din istoria județului. Nu mai puțin de 111 milioane de euro, bani nerambursabili din cadrul fondurilor de coeziune ale Uniunii Europene, sunt destinate construirii rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în mai multe localități brașovene, reabilitării unor stații de epurare sau realizării unora noi, dotate la standardele din Uniunea Europeană. Studiile sunt pregătite, lucrările ar putea începe chiar în acest an și la finele lor nivelul de trai în județul nostru va cunoaște o îmbunătățire semnificativă. Pentru aceasta, însă, autoritățile publice brașovene trebuie să îndeplinească mai multe cerințe stipulate de UE. Pe de o parte, Compania Apa trebuie transformată din regie autonomă în societate comercială și trebuie să devină operator regional, extinzându-și serviciile în tot județul. Pe de altă parte, municipiul Brașov și celelalte localități care vor beneficia de investițiile preconizate a se realiza în perioada următoare, trebuie să se asocieze împreună cu Consiliul Județean și să formeze o structură care să gestioneze activitatea viitorului operator regional de apă-canal. Din păcate, municipalitatea întârzie să concesioneze Companiei Apa rețelele existente în Brașov și nu se implică suficient de mult în acest proiect, cu toate că aproape jumătate din fonduri vor fi utilizate pentru lucrări pe teritoriul municipiului. Acest fapt pune sub semnul întrebării întregul proiect și implicit accesarea fondurilor nerambursabile acordate de UE. 111 milioane de euro, în prima etapă a investițiilor Fondurile de coeziune sunt alocate de Uniunea Europeană României, în perioada post-aderare, pentru conformarea la nivelul din UE a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare existente în județ. Pentru acest lucru, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor a ales prin licitație internațională consultanții care să evalueze nevoia de investiții existentă în județul Brașov, în domeniul apă-canal. Câștigătoare au fost desemnate firmele CES Consulting Engineers Salzgitter GmbH, GFA Consulting Group și Universitatea Tehnică de Construcții București. În urma analizei și elaborării master-planului pentru județul Brașov, consultanții au stabilit un necesar de aproximativ 700 de milioane de euro, bani cu care trebuie făcute acele investiții care ar aduce la parametrii UE infrastructura de apă și canalizare din întreg județul. De atâția bani ar fi nevoie pentru ca toate localitățile să aibă acces la apă curentă și la canalizare. Necesarul de investiții fiind atât de mare, la nivelul Ministerului Mediului s-a hotărât o etapizare a investițiilor. Astfel, în prima etapă urmează să fie alocată o sumă de 111 milioane de euro de care să beneficieze mai multe localități ale județului, urmând ca în etapele următoare să fie alocate și restul fondurilor, până la suma necesară finală. 17 lucrări de anvergură în județ La această valoare de investiții, consultanții desemnați să pregătească aplicația au stabilit împreună cu autoritățile locale care sunt localitățile în care vor demara investiții în rețelele de apă și canalizare. Este vorba despre municipiul Brașov și localitățile învecinate (Sânpetru și Hărman), municipiul Codlea și zonele învecinate (Ghimbav, Hălchiu, Feldioara), orașul Rupea și zonele învecinate (Ungra, Bogata, Hoghiz și Homorod), aglomerarea Prejmer (Lunca Câlnicului) și zona Bran – Moeciu. Aceste investiții au fost prioritizate de autoritățile locale împreună cu Compania Apa în calitate de operator, și constau în următoarele lucrări: - reabilitare aducțiunea de la Tărlung; - reabilitare stația de epurare Brașov; - reabilitare sistem de alimentare cu apă Hărman și Sânpetru; - reabilitare și extindere rețele de apă și canalizare, sistem de achiziție a datelor și automatizare, echipamente; - colector aducțiune Brașov – Feldioara; - alimentare cu apă Codlea, stația de pompe Ghimbav, reabilitare stație de tratare Codlea; - reabilitare și extindere rețea de apă și canalizare Codlea, sistem de achiziție a datelor și automatizare, echipamente; - reabilitare și extindere rețea de canalizare Feldioara, colectoare de legătură între localități; - stație de epurare Feldioara, echipamente; - reabilitare stație tratare Bogata, reabilitare captare lac Dopca și aducțiune apă brută; - reabilitare sistem de alimentare cu apă Rupea, reabilitare și extindere sistem de canalizare Rupea și cartier Gara Rupea, echipamente; - reabilitare sistem de alimentare cu apă Hoghiz, sistem de canalizare Hoghiz, sistem de canalizare Homorod; - stație de epurare Ungra, echipamente; - reabilitare stație de pompe Prejmer, reabilitare rețea de distribuție, sistem de canalizare Prejmer, echipamente; - stație de epurare Lunca Câlnicului, echipamente; - sistemul de canalizare al comunei Bran și al comunei Moeciu; - stație de epurare a sistemului Bran – Moeciu. Regia de Apă trebuie transformată în societate comercială În același timp, Ministerul Mediului a ales prin licitație internațională firmele de consultanță care se ocupă de îmbunătățirea performanțelor financiare și operaționale. Acestea sunt Royal Haskoning, Louis Berger Franța și BDO, și ele vor pregăti transformarea Regiei brașovene de Apă în societate comercială cu capital integral de stat, al cărei acționariat va trebui să fie format din autoritățile locale și județene incluse în proiectul finanțat din fondurile de coeziune. De asemenea, consultanții se vor ocupa de încheierea contractelor de concesiune între operatorul nou-creat și autorități, pe domeniul public al infrastructurii de apă și canalizare. Pentru a ajunge la acest deziderat, autoritățile locale implicate în aplicație trebuie să se organizeze într-o asociație de municipalități – asociație non-profit care să reprezinte interesele autorităților respective și să colaboreze cu operatorul nou-înființat. Tot pentru acest lucru, autoritățile implicate în aplicația de lucrări trebuie să facă dovada încheierii contractelor de delegare de gestiune a patrimoniului public de alimentare cu apă și canalizare, către operatorul nou-înființat (societatea comercială care s-a format în urma reorganizării Regiei de Apă). Beneficiarii sunt obligați să se asocieze Dacă nu se realizează asocierea de municipalități – care are un act constitutiv, un statut aprobat, un Consiliu de Administrație, un președinte, un director executiv și, bineînțeles, un regulament de funcționare, și nu se face dovada acestei asocieri, fondurile nu pot fi accesate. Pasul al doilea, la fel de important, este semnarea contractului de delegare de gestiune a infrastructurii de apă și canalizare, aflate în patrimoniul public al localităților implicate, către Compania Apa, după reorganizarea Companiei Apa în societate comercială. Contractul de delegare de gestiune presupune că operatorul preia rețelele în exploatare pentru o anumită perioadă de timp stipulată în contract, face investițiile necesare și reparațiile curente, iar la încheierea perioadei, predă rețelele în condițiile menționate în contractul de concesiune. Totodată, operatorul va plăti și o redevență anuală stabilită de comun acord cu asociația de municipalități. Toate aspectele menționate mai sus reprezintă partea organizatorică, a cărei îndeplinire ține exclusiv de autoritățile publice județene și locale. Pe de altă parte, consultanții pregătesc aplicațiile și spun ce investiții trebuie făcute. În prezent se lucrează la studiile de fezabilitate și la caietele de sarcini, după care se poate trece la partea de licitare. Însă, trebuie menționat faptul că autoritățile brașovene nu pot trimite caietele de sarcini la Bruxelles, prin Ministerul Mediului, spre a fi aprobată finanțarea, până nu sunt îndeplinite condițiile anterioare: înființarea asociației de municipalități, transformarea operatorului în societate comercială și semnarea contractelor de delegare de gestiune. Timpul ne presează Problema este că toate aceste demersuri trebuie realizate în cel mai scurt timp, pentru ca banii să nu se piardă. „Pentru a putea trimite primul proiect la Bruxelles, avem la dispoziție cam două luni. Este o sumă foarte mare de bani de care putem beneficia în condiții foarte avantajoase, dacă ne mișcăm repede. Ministerul Mediului a prins județul Brașov în aceeași consultanță cu alte patru județe: Tulcea, Teleorman, Giurgiu și Călărași. Din toate cele cinci județe, Brașovul are cea mai mare sumă alocată – 111 milioane de euro, în prima fază. Nevoia de investiții în tot județul, astfel încât rețelele de serviciile de apă și canalizare să ajungă la nivelul celor din Uniunea Europeană, este mult mai mare, este de aproape 700 de milioane de euro. Dacă nu facem pașii ceruți de UE, Brașovul pierde acești bani, care ar putea reveni unui județ care și-a făcut temele. Oricum, oamenii trebuie să știe că România este obligată să ajungă în câțiva ani la standardele Uniunii Europene, altfel va plăti taxe de mediu foarte mari. Iar aceste taxe se vor repartiza pe localitățile care nu și-au făcut lucrările care trebuiau făcute cu fondurile de coeziune. Deci, într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu, vom fi obligați să realizăm toate aceste lucrări. Putem să le facem acum, beneficiind de fondurile UE, sau putem să le realizăm mai târziu, suportând costuri mult mai mari din bugetul propriu”, spune Dorin Fătu, directorul general al RA Compania Apa Brașov. În cazul în care autoritățile implicate în proiect nu reușesc să realizeze aceste condiționalități, toate localitățile ar avea de pierdut sume cuprinse între 1,2 milioane euro pentru Hărman și Sânpetru, și 50 milioane EURO pentru municipiul Brașov. Aceasta a fost avertizarea transmisă de nenumărate ori de către oficialii de la Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, cea mai recentă atenționare ajunsă la Consiliul Județean datând din data de 2 martie 2007. În acest an ar putea începe primele lucrări În cursul acestui an trebuie realizate toate procedurile birocratice, după care o parte din lucrările inserate în proiect pot fi trimise la Bruxelles pentru aprobarea primelor finanțări. „Chiar mâine am putea trimite două-trei din ele, deoarece suntem avansați în faza pregătirii caietelor de sarcini. După aceea, urmează procedurile de licitație internațională, de adjudecare, evaluarea adjudecării și începerea lucrărilor. Dacă în următoarele două luni îndeplinim condițiile cerute, peste șase luni putem avea câștigători la primele licitații, urmând ca fiecărui proiect să i se dea drumul pe rând”, spune Dorin Fătu. Totodată, în acest an va începe pregătirea pentru cea de-a doua etapă de accesare a fondurilor structurale, județul Brașov fiind selectat, lucru confirmat de Ministerul mediului și Gospodăririi Apelor prin scrisoarea din 19 februarie 2007. Astfel, va începe pregătirea proiectului „Reabilitare și modernizare a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, zona Făgăraș – Victoria”. O gestionare necorespunzătoare a etapei întîi ar putea conduce la o neîncredere în capacitățile autorităților locale și, implicit, la amânarea sau eliminarea județului Brașov din această a doua etapă. Schema de finanțare a fondurilor de coeziune este următoarea: până la 85% reprezintă grantul de la Uniunea Europeană, restul banilor însemnând cofinanțarea care poate fi asigurată de Guvernul României, de autoritățile locale, de bănci la care se împrumută autoritățile locale sau operatorul serviciilor de alimentare cu apă și canalizare. UE cere explicit existența operatorului regional Autoritățile județene consideră că nu există niciun motiv pentru care edilii locali să se opună demersului de transformare a Regiei de Apă în operator regional. „Atâta timp cât vin bani nerambursabili de la Uniunea Europeană care să mărească averea autorităților locale, prin investițiile care sunt propuse spre realizare, este de preferat ca noi toți să fim pregătiți atât din punct de vedere instituțional cât și tehnic. Riscul este clar: pierderea banilor. Și atunci, pentru tot ce avem de făcut în județul Brașov în domeniul apei și canalizării trebuie să găsim alte surse financiare. Or, surse de investiții mai ieftine decât granturile de la Uniunea Europeană, nu există”, spune Dorin Fătu. Trebuie adăugat faptul că Uniunea Europeană cere expres înființarea de operatori regionali care să presteze serviciile de alimentare cu apă și canalizare. „UE nu vrea să stea de vorbă cu fiecare operator din fiecare localitate sau să urmărească zeci de mii de proiecte, pentru că nu are cum să gestioneze atâtea mii se proiecte . UE vrea să implementeze proiecte la nivel regional (județean), care mai departe să-și găsească singure prioritățile unde investesc. În aceste condiții, Uniunea Europeană stă de vorbă cu o singură autoritate, care e asociația de municipalități, și cu un singur operator regional”, explică directorul de la Compania Apa. Prețul apei va fi suportabil O altă temere exprimată de unii reprezentanți ai autorităților publice din județ este că investițiile preconizate vor determina o creștere exagerată a tarifului la apă-canal. Dorin Fătu spune că firmele de consultanță vor face studii și calcule vizavi de tariful care trebuie practicat pentru serviciile de apă și canalizare după realizarea investițiilor, astfel încât oamenii să nu resimtă noile costuri ca pe o povară. „Este normal că pentru a avea apă în casă, în ultima comună din județ, trebuie să ai un preț care să-ți permită aducerea apei în casă și apoi preluarea apelor uzate, care să fie tratate în conformitate cu normele UE înainte de a fi deversate în râu. Acestea sunt calcule realizate de experți financiari și economici, vizavi de suportabilitatea populației din diferite zone. Este clar că suportabilitatea populației din Călărași este alta față de cea a brașovenilor sau a bucureștenilor, pentru că ea este direct proporțională cu nivelul veniturilor obținute. O creștere a tarifelor este normală în condițiile îmbunătățirii calității serviciilor furnizate. Dar creșterea acestora ca urmare a nerealizării lucrărilor de reabilitare și cauzată de creșterea exponențială a pierderilor, generează pierderi financiare mult mai mari pentru consumatori”, mai afirmă Dorin Fătu.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie