Curs BNR

1 EUR = 4.9758 RON

1 USD = 4.6712 RON

1 GBP = 5.7677 RON

1 XAU = 354.4765 RON

1 AED = 1.2719 RON

1 AUD = 3.0068 RON

1 BGN = 2.5441 RON

1 BRL = 0.8970 RON

1 CAD = 3.4040 RON

1 CHF = 5.1247 RON

1 CNY = 0.6449 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2603 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0182 RON

1 KRW = 0.3387 RON

1 MDL = 0.2597 RON

1 MXN = 0.2740 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7592 RON

1 PLN = 1.1519 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1433 RON

1 UAH = 0.1174 RON

1 XDR = 6.1419 RON

1 ZAR = 0.2447 RON

Editia 8168 - 23 apr 02:00

Sute de braşoveni la mormintele eroilor, de Ziua Armatei

Autor: Sorin ŢÎRCĂ

Publicat la 28 octombrie 2013

Majoritatea copii şi tineri, care au venit să dea şi ei onorul militarilor în Cimitirul din Şprenghi.

Sute de braşoveni la mormintele eroilor, de Ziua Armatei
 
Ziua Armatei a adunat sute de braşoveni cu coroane şi flori la Cimitirul Eroilor din Şprenghi. Ceremonia a debutat cu o slujbă religioasă în memoria celor care şi-au dat viaţa pentru independenţa neamului. Reprezentanţii autorităţilor şi ai armatei au vorbit despre luptele duse de Armata Româna în Al Doilea Război Mondial, după care au depus coroane de flori la monumentul eroilor. Cel mai aşteptat moment a fost, ca de fiecare dată, defilarea Gărzii de Onoare. 
Armata sărbătoreşte această zi şi „aici, la pace”, dar şi în teatrele de război unde soldaţii români se află în misiuni. „Anul trecut o parte din militarii Brigăzii 2 Vânători de munte au sărbătorit în Afganistan în baza Lahman şi Camba Paşa această mare sărbătoare. Am fost cu atât mai mândri cu cât partenerul american a fost prezent alături de noi, dar şi acum aici, la pace, pot să vă spun că personal sunt mulţumit de rezultatele militarilor braşoveni, în special ale Brigăzii 2 Vânători de munte, pentru că militarii noştri încununează cu succes încă un an de realizări bune. De asemenea este o zi importantă, după părerea mea, şi pentru poporul român pentru ca fiecare să înţeleagă că şi în  această zi militarii noştri îşi caută şi îşi găsesc probabil identitatea”, a declarat colonel Cristinel Cernea, comandantul Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”. 
 
Cei tineri şi-au dat viaţa pentru ţară
„Onorăm Armata Română cu cinstire pentru jertfele pe care le-a adus de-a lungul anilor pentru reîntregirea neamului şi pentru bătăliile pe care le-a dus. Depunând coroana, am observat şi m-am uitat la celelalte pietre de mormânt şi ar fi bine să o facă cât mai mulţi braşoveni, pentru a vedea că cei care şi-au dat viaţa au vârsta cuprinsă între 20 şi  30 de ani. Este un moment impresionant să vezi că cei tineri au luptat tocmai pentru aceste simboluri pe care noi astăzi trebuie să le respectăm”, a declarat şi Mihai Mohaci, prefectul Braşovului. „Armata ne reprezintă, armata ne-a adus bucurii. Trebuie să le fim recunoscători celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă în ţară şi în străinătate pentru libertatea neamului românesc. De asemenea, trebuie să le urăm militarilor actuali sau celor care lucrează în cadrul MApN şi al instituţiilor subordonate «La mulţi ani!», lor şi familiilor lor”, a spus George Scripcaru, primarul Braşovului. 
 
„Am pus flori la mormântul bunicului meu”
Elevi din toate şcolile Braşovului au depus flori la morminte. „Ne place foarte mult această zi, deoarece este ultima bucată eliberată la români şi este foarte interesant şi îi mulţumim domnului profesor de istorie că ne-a adus”, spune un elev. „Am depus flori. Mi-a plăcut foarte mult ziua aceasta. Mi-a plăcut fanfara, mi-au plăcut mormintele, cum au fost amenajate. Noi mai venim aici, uneori, în weekend” spune o elevă. „Şi eu am pus flori la bunicul meu, Gheorghe Niculescu. Mi-a plăcut această zi, a fost frumoasă. Mai vin pe aici uneori. E chiar frumos, liniştitor şi e destul de cald. Mi-ar plăcea şi mie să fac armata”, spune un elev. Prezenţa elevilor şi a tinerilor la astfel de evenimente este o garanţie că faptele înaintaşilor vor fi păstrate în memoria neamului.
 
A luptat pentru Ardeal
Prezenţi la evenimentele de la Braşov au fost şi „martori” ai momentului 25 octombrie 1944, sărbătorit an de an de Ziua Armatei. În 25 octombrie, armata română sărbătoreşte eliberarea Transilvaniei de sub dominaţia Germaniei hitleriste, nevoită să cedeze in 1944 oraşul Carei, ultima palmă de pământ românesc pe care o mai stăpânea.  „Am avut onoarea, cinstea şi plăcerea să fac parte ca voluntar al armatei române în anul 1942. După ce am făcut şcoala militară am participat cu şcoala la luptele care s-au dat pentru eliberarea Ardealului de nord. Luptele în Ardealul de nord au fost foarte grele cu multe pierderi de vieţi omeneşti. Datorită credinţei mele şi curajul cu care am luptat pentru eliberarea Ardealului de nord Dumnezeu ne-a ajutat şi am rezistat  pe front până în anul 1945 când s-a încheiat pacea generală”, a spus Ion Turcu, preşedintele Filialei Veteranilor de Război din Ministerul de Interne.
 
La 100 de ani, veteranul de război Nicolae Balica a fost onorat de rupeni
Primăria Rupea şi Asociaţia Ramidava XXI Rupea au organizat de Ziua Armatei, la casa de cultură din localitate, un eveniment omagial pentru veteranul de război Nicolae Balica, care a împlinit pe 23 octombrie 100 de ani. Balica  Totodată, în şedinţa de vineri a Consiliului Judeţean, la propunerea vicepreşedintelui Mihai Pascu, plenul a decis alocarea sumei de 3.000 de lei veteranului de război care s-a întors cu bine acasă din Munţii Tatra.

 

+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie