Surprize în „careul de ași”
Autor: Dan VINTILÃ
Publicat la 28 ianuarie 2008
Penultima zi a campionatului european de handbal masculin, ziua rezervată partidelor semifinale și desemnarea celei de-a 4-a echipe care s-a calificat direct la Jocurile Olimpice, a fost presărată cu surprize deosebite și cu suspans până în ultima secundă de joc
Penultima zi a campionatului european de handbal masculin, ziua rezervată partidelor semifinale și desemnarea celei de-a 4-a echipe care s-a calificat direct la Jocurile Olimpice, a fost presărată cu surprize deosebite și cu suspans până în ultima secundă de joc. Meciul dintre nordicele echipe ale Suediei (multiplă campioană mondială și europeană) și cea a Norvegiei, mult mai modestă în performanțe, s-a încheiat după 80 de minute de joc, după două seturi de câte două reprize de prelungire. Au învins suedezii, cu 36-34, care au avut o mai bună pregătire fizică și în special psihică. Să nu omitem faptul că formația suedeză a ajuns în turneul final după ce în play-off a depășit formația României, după o victorie la Karls Krona, cu 36-25, și o înfrângere la Constanța, cu 33-34.
În semifinale s-au calificat trei formații din careul de ași de acum doi ani, Franța, campioana în exercițiu, Croația, clasată pe locul 4, și Danemarca, medaliată cu bronz. A patra a fost campioana mondială în exercițiu. Se prevedea o finală între cele două campioane, Franța – Germania. Până la urmă nu a fost așa și finala a devenit una incertă.
Francezii, care călcaseră totul în picioare în meciurile anterioare (cu excepția meciului cu Ungaria din ultima rundă, care nu mai avea relevanță în calificare), a cedat în fața Croației, în ultimele secunde ale partidei. În a doua semifinală s-au întâlnit Germania și Danemarca, ultimii cu trei medalii de bronz consecutive cucerite la europene. A fost o luptă la fel de pasionată și tensionată, câștigată de outsideri în ultimele două secunde de joc. Așadar, finala mare a acestei a VIII-a ediții s-a disputat între două echipe care nu mai atinseseră acest nivel, între formațiile care în Elveția 2006 au disputat finala mică.
Calificare la JO după
80 de minute de joc
Suedia – Norvegia 36-34 (15-13,
26-26, 30-30)
Partidă de mare angajament în care suedezii au condus majoritatea timpului, dar în ultimele șase minute ale timpului regulamentar, norvegianul Strand a înscris trei goluri consecutive și a egalat situația. Au fost necesare patru reprize de prelungire pentru a fi desemnată calificarea Suediei.
Semifinale pe muchie
de cuțit
Croația – Franța 24-23 (11-9)
În momentul în care francezul Karabatie are o zi mai slabă, iar portarul Omeyer are un procent modest de reușite, angrenajul echipei nu rulează la parametrii scontați. Croații au condus majoritatea timpului, adjudecându-și o victorie la care nu se așteptau. După locul 4 la ultimele două ediții, acum au obți-nut calificarea în finală, o calificare meritată.
Danemarca – Germania 26-25 (10-13)
Este pentru prima dată când danezii reușesc să spargă bariera semifinalelor și să ajungă în ultimul act al competiției. La ultimele trei ediții s-au mulțumit numai cu medaliile de bronz, de data aceasta au sperat la mai mult și au reușit. Deși conduși la pauză de campionii mondiali la trei goluri diferență, după ce au egalat în min 38 (15-15), au stat la pândă, iar în ultima secundă ai dat lovitura de grație.
Bronzul a revenit „cocoșilor”
Franța - Germania 36 -26 ( 18-9 )
Finala mică se anunța deosebit de animată, bronzul fiind revendicat de cele două campioane, două forțe ale handbalului mondial, ambele echipe rănite în orgoliu după disputarea semifinalelor când au fost învinse de echipe cu palmares mult mai modest.
„Cocoșii” au început în forță întâlnirea, au luat un avans categoric încă din startul partidei (7-2 min. 9), avans pe care nu l-au mai cedat până la final. Pe parcurs au avut și 13 goluri diferență (min. 40 26-13). Surprinzătoare ni s-a părut evoluția nemților, o formație robustă, obișnuită cu podiumurile ma-rilor competiții internaționale.
Danemarca este campioană europeană la handbal masculin!
Echipa națională de handbal masculin a Danemarcei a câștigat Campionatul European din Norvegia, depășind în finală echipa similară a Croației, scor 24-20.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu