Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8171 - 26 apr 06:37

Sunetul flautului de aur, din 18 karate, se va auzi prima dată la Brașov

Autor: Adina CHIRVASÃ

Publicat la 23 aprilie 2012

Flautul ce aparține lui Ion Bogdan Ștefănescu, unicul de acest fel din țara noastră, a fost creat la celebra fabrică Muramatsu din Japonia și va fi prezentat publicului brașovean în 25 aprilie, la Reduta

Sunetul flautului de aur, din 18 karate, se va auzi prima dată la Brașov Flautul ce aparține lui Ion Bogdan Ștefănescu, unicul de acest fel din țara noastră, a fost creat la celebra fabrică Muramatsu din Japonia și va fi prezentat publicului brașovean în 25 aprilie, la Reduta. Concertul de la Brașov este primul în cadrul turneului național „Flautul de Aur” susținut de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și pianistul Horia Mihail. Un concert al sunetelor scoase de un flaut de aur, unic în România, și de un pian la care se va afla brașoveanul Horia Mihail. Asta este propunerea pe care o fac Radio România Cultural și Asociația Culturală Accendo brașovenilor, în 25 aprilie, când, la Centrul Cultural „Reduta” începe turneul național „Flautul de Aur”. Turneul se desfășoară în perioada 25 aprilie-7 mai, în Brașov, Pitești, Reșița, București, Caracal. În cele cinci orașe alese pentru această expediție, Ion Bogdan Ștefănescu și Horia Mihail vor parcurge un repertoriu ce include lucrări din Bach, Mozart, Dvorak, Poulenc, Taktakishvili și Mower. Flautul ce aparține lui Ion Bogdan Ștefănescu este unicul de acest fel din țara noastră, și a fost creat special pentru flautistul român la celebra fabrică Muramatsu din Japonia, renumită în toată lumea pentru calitatea flautelor pe care le produce, dar și pentru faptul că fiecare angajat este obligat să studieze flaut în cele mai importante școli ale lumii. Flautul lui Ion Bogdan Ștefănescu a fost ales de o echipă de specialiști ai firmei care l-au ascultat și imprimat pe flautistul român cântând pe mai multe flaute de aur de diferite categorii, alegând în cele din urmă pentru el flautul de 18 karate masiv. „Îmi doresc, în primul rând, ca sunetul de flaut să ajungă la sufletul oamenilor, să-i mângâie pentru o clipă și astfel să devină mai îngăduitori unul cu altul, mai zâmbitori și, de ce nu, mai optimiști”, spune flautistul Ion Bogdan Ștefănescu. O expoziție de flaute Programul turneului este unul complex si atractiv oferind publicului și alte surprize: la Brașov, Pitești și București va fi prezentată o expoziție de flaute organizată de Wiener Flötenwerkstatt. În cursul celor 25 de ani de existență, Wiener Flötenwerkstatt a devenit unul dintre cele mai importante ateliere specializate în producerea și comercializarea de flaute din Austria, câștigând, astfel, aprecierea instrumentiștilor de pretutindeni. Începând din anul 2011, Wiener Flötenwerkstatt propune, prin expoziții și prezentări susținute în numeroase orașe ale României, modele variate și inovatoare de instrumente adresate tuturor categoriilor de interpreți flautiști. În plus, publicul brașovean mai poate asista și la o lansare a unui volum semnat de Ion Bogdan Ștefănescu - „Cuvântul de trecere”.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie