Sufletul nu e pustiu cu Dumnezeu alături

Duminică, 15 ianuarie, este prăznuit Preacuviosul Părinte Pavel Tebeul. Sinaxarul care va putea fi auzit în cadrul slujbei din această zi prezintă, succint, viaţa Părintelui, precum şi importanţa acesteia pentru credinţă, lăsând creştinilor o nouă învăţătură care îi va ajuta pe drumul către mântuire.
În sinaxar este dezvăluit faptul că acesta a trăit în Egipt, pe vremea lui Deciu şi Valerian, prigonitori mari ai creştinătăţii. Aflând că urma să fie vândut de către cumnatul său, în urma unor dispute materiale, acesta a fugit în munţi, unde a stat foarte multă vreme. După mult timp petrecut singur, şi-a dorit să se călugărească. Mai apoi, găsindu-şi o peşteră în pustiu, şi-a petrecut în continuare foarte mulţi ani, fără mâncare sau alte pofte, în pace alături de sine şi de Domnul. Aici s-a şi stins din viaţă, fiind găsit mai apoi de către marele Antonie, care s-a minunat de locurile în care ajunse Părintele Pavel.
Învăţătura pe care o tragem din viaţa Preacuviosului Părinte Pavel Tebeul este aceea că deseori ne este greu să îl vedem pe Dumnezeu. De foarte multe ori, suntem orbiţi de păcat, de ispite, de ignoranţă sau de obişnuinţa de a avea tot de ceea ce avem nevoie la îndemână, dacă nu suntem ghidaţi. Cei din jur, fiind de asemenea orbiţi de ispite lumeşti, pot sta în calea noastră, voit sau nevoit, iar astfel nu îl mai putem vedea pe Dumnezeu, nici să comunicăm cu El, iar drumul către El şi viaţa de apoi în rai poate fi deviat.
Uneori, creştinii au nevoie de o detaşare profundă de lumea materială, pentru a întări conexiunea cu Dumnezeu, iar alţii Îl descoperă tot în momente de singurătate şi neajutorare. Părintele Pavel L-a descoperit în munţi, când s-a detaşat de toate poftele şi ispitele trupeşti, trăind alături de El tot restul vieţii sale, departe de lume. Sufletul însă a fost ajutat, revenindu-şi din această stare de nesiguranţă şi incertitudine. Precum a procedat părintele, procedează şi mulţi creştini în ziua de azi, nu doar izolându-se în pustiu, ci făcând pelerinaje la biserici şi mănăstiri sau în locuri sfinte, postiind şi rugându-se timp îndelungat. Ţinând vie această legătură cu Dumnezeu, viaţa ar avea mai mult sens, nesiguranţa şi frica ar dispărea, iar ceaţa de pe drumul către rai s-ar ridica.