Suflete moarte

Vreme de o săptămână autoritățile au fost cu ochii pe drumuri. Să le închidă, să nu-i mai lase pe tembelii de șoferi s-o ia de capul lor, să-i salveze sau măcar să le ducă niște ceai prin locurile în care s-au împotmolit. În tot acest timp nimeni nu s-a întrebat ce e cu tăcerea de gheață și zăpadă ce venea dinspre satele și cătunele făcute una cu pământul de viscol. Nimănui – dintre cei responsabili – nu i-a trecut prin cap să se întrebe ce fac cei de pe acolo – fără curent, fără telefoane mobile și fără mașini de teren. Abia când lucrurile au început să se liniștească pe drumuri – în sensul că s-a închis tot ce se putea închide – au început să răzbată semnele de întrebare. Și unele răspunsuri. De o săptămână și mai bine lumea satului era înmormântată în casele devenite cavouri de zăpadă. Au început să iasă la iveală primii supraviețuitori și să povestească cum au rezistat fără o bucată de pâine și cu apa făcută din zăpadă topită, fără o rază de lumină și cu sufletele tremurând de grija animalelor înnebunite de foame în cotețele și grajdurile sigilate de nămeți. Stau și acum și mă întreb cum de nu le-a trecut nimic prin cap prefecților, primarilor, președinților de consilii județene, de ce sate întregi, zone întinse, nu mai dădeau semne de viață. Dezastrul a apărut, în splendoarea sa, doar din aer, pe unde treceau elicopterele SMURD-ului. Tot vreme de o săptămână, clasa politică, copleșită de grija schimbării guvernului, n-a avut nici cele mai mic răgaz să se întrebe dacă nu cumva lucrurile sunt mai grave decât par. Și erau, incomparabil mai grave. Lipsite de adăpostul perdelelor forestiere, tăiate cu inconștiența țăranului care fură liniștit ce e al CAP-ului sau al statului, cu drumurile dispărute sub zăpada pe care nu mai era nici o parazăpadă – băgate și acestea pe foc sau întrebuințate în fel de fel de alte scopuri, satele din sud-est, în care au mai rămas doar bătrânii și cei bolnavi, și-au dezvăluit destinul sumbru. Acela de a nu mai însemna altceva decât o povară pentru guvernanții prinși cu treburi mai importante. O lume de suflete moarte, care n-a mai știut nici când e zi sau noapte, a început să iasă la iveală prin tuneluri croite de cei veniți în ajutor. Armatei generalului de ață Oprea i-a trebuit o săptămână să-și miște coloneii și generalii din birouri – căci ăștia mai sunt de când serviciul militar nu mai e obligatoriu - și să-și pornească tancurile și TAB-urile pentru a străpunge frontul iernii. Țanțoșul premier s-a urcat și el în elicopter și a practicat un populism anti-populist, stropșindu-se la „leneșii” de țărani care stau la căldură, în timp ce orășenii săi le sapă tuneluri. Noul ministru de Interne s-a dat și el intransigent ordonându-le autorităților locale să se descurce și să nu mai ceară ajutoare, că doar n-a venit apocalipsa. Un suflu nou se suprapune peste crivăț, anunțând hotărârea noului Executiv să facă ordine și să pună nația la treabă, în timp ce „sufletele moarte” se freacă la ochi de strălucirea albă a zăpezii se întreabă cine-i va mai ajuta să-și îngroape morții care n-au mai avut răbdare să fie salvați.