Sub semnul întrebării

De aproape o săptămână, de când au apărut primele articole în presa engleză, mass media autohtonă a luat pur si simplu foc pe tema celor două fregate englezești achiziționate de armata română. Nu există ediție de ziar sau emisiune de actualități care să nu se refere la un aspect legat de această chestiune. Ni s-a arătat, în premieră, până și blocul din Londra în care locuiește familia George, ca fiind rodul unei ample investigații gazetărești. Am aflat și aflăm în continuare, tot felul de lucruri. Că cele două fregate erau practic scoase din uz și dacă nu le luam noi cu 116 milioane de lire, le vindeau turcilor cu 200.000 de lire, ca să le taie pentru fier vechi, sau chilienilor, ca să le folosească ca ținte pentru bombardamente navale. Fregatele au avut însă cea mai bună soartă: au fost înfiate de marina română, în dorința compatibilizării cu forțele NATO, fregatele - care consumă de 7 ori mai multă motorină decât colegul lor autohton „Mărășești’’, fiind specializate în lupte antisubmarine - specie extrem de rară în Marea Neagră. Mai aflăm că tranzacția ar fi trebuit să fie însoțită de un transfer de tehnologie și operațiuni (celebrul offset) care să se efectueze în țară, lucru care nu s-a întâmplat până acum. Dar cea mai spectaculoasă informație este aceea că de abia de acum trebuie băgați bani serioși în cele două fregate pentru a le aduce la nivelul interoperabilității în NATO, sume care ar putea să depășească costurile de achiziție. Celelalte aspecte - respectiv mita (comisionul) de 7 milioane, rămân deocamdată anecdotice. Am aflat că BAE avea un veritabil sistem de acest fel pe care îl practica cu nonșalanță și că beneficiile companiei erau mai importante decât ale statului (Anglia a „câștigat’’ din vânzare ceva peste 100 de mii de lire!). Cine a încasat comisionul și dacă, întradevăr, e vorba despre un politician român, vom mai vedea dacă vom afla. Deocamdată pe mine, ca membru al breslei, mă frământă o întrebare: de ce la momentul când s-a făcut această operațiune nimeni nu și-a pus aceste întrebări? De ce, nici eu, nici alți colegi, nu ne-am întrebat atunci ce rost are să cumpărăm două vechituri și dacă ele ne vor fi de vreun folos în integrarea noastră în NATO și Uniunea Europeană. Am asistat cu seninătate la declarațiile pompoase ale politicienilor, am admirat festivitățile de preluare de la Portsmouth și la primirea festivă de la Constanța. Dar nu ne-am pus întrebări. De ce a trebuit ca niște gazetari englezi să ne deschidă ochii asupra tuturor inadvertențelor, mai mult decât evidente care ne privesc direct, ale acestei mari mânării.