Strâns uniţi în jurul papionului naţional!

Pupincurismul este o veche îndeletnicire naţională. Se practica încă din timpuri străvechi. Decebal a avut probabil, cântăreţii lui în strună care l-au comparat, în hexametru, probabil, cu Ceahlăul şi Omul la un loc. Apoi, după ce acesta n-a mai fost, odele locale au fost închinate măreţului Traian, tatăl naţiei care se forma rapid la Nord de Danubiu. Nu ştim ce se va fi întâmplat în următorii o mie şi ceva de ani, dar linguşeala a fost la ea acasă şi la curtea lui Ştefan (care n-a realizat, de la statura sa de Boc, comicul renumelui de “cel Mare”) şi la aceea a lui Mihai (declarat “întregitor” pentru nevoia de a strânge biruri din trei ţări în loc de una), ca să nu mai vorbim de ce s-o fi întâmplat pe la curţile fanarioţilor, unde dacă nu-l preamăreai pe Vodă, unde-ţi era capul riscai să ai picioarele.
În vremurile mai contemporane nimic nu s-a putut compara cu cultul personalităţii lui Ceauşescu, dar sechele ale acestui obicei popular au învins vremea. Obsedaţi de “cântarea omului între oameni” am penalizat prompt încercările – timide, e drept – de a face din dl Iliescu o icoană. Cu Constantinescu n-a fost cazul. Orice piedică a dispărut, însă, odată cu venirea pe lumea politicii a lui Traian Băsescu. Valul popular care a văzut în el un nou Ţepeş care va umple pieţele cu ţepele în care vor trona lacomii şi corupţii. Pieţele nu s-au umpluit cu ţepe, ci cu corupţii mai ageri şi mai lacomi ai noii puteri. Icoana băsistă a persistat şi a reuşit să treacă chiar peste mârşava suspendare dată de odioşii “322”. Coloana a cincea a zeificării lui Zeus a devenit tocmai instituţia creată de Iliescu întru promovarea culturii, nu a cultului. “Intelectualii” lui Băsescu, odată aşezaţi în funcţii şi pe lefuri groase şi-au dedicat toate forţele şi talentele preamăririi idolului lor. Institutul Cultural Român şi dl Patapievici personal au devenit purtătorii stindardului noului cult al omului providenţial care n-are mamă, n-are tată când e vorba de “români”. Pe măsură ce preamărirea a devenit mai delicată, aceştia şi-au ascuţit limbile şi peniţele întru veştejirea celor care atentau la aura noului Zeus. Bugetul instituţiei a fost cheltuit pe tot felul de experimente menite să ilustreze noile şi originalele direcţii în care propăşea cultura şi pe acţiunile atent concertate întru susţinerea cauzei portocalii.
Uneori cred că, dacă s-ar ridica din mormânt, Ceauşescu însuşi ar roşi ascultând corul de susţinători orchestrat atent pe televiziuni prielnice şi publicaţii prietenoase.
Cum să nu-ţi pui papion şi să nu protestezi din toţi plămânii faţă de o asemenea mârşăvie?