Steroizii au transformat-o în bărbat. I-a crescut barba!
Autor:
Publicat la 26 octombrie 2013
Pentru mulţi culturişti, steroizii anabolici sunt parte din rutina zilnică, însă efectele secundare ale acestora, care cuprind creşterea părului facial şi probleme la ficat, le pun viaţa în pericol. Printre cei care au făcut exces de steroizi este şi fosta barmaniţă Candice Armstrong, în vârstă de 28 de ani, din Londra. Ea aproape s-a transformat complet într-un bărbat.
Candice era cândva o blondă suplă, însă acum seamănă mai degrabă cu un rugbist brunet. Ea nu avea intenţia să devină atât de masculină în momentul în care a început să ia steroizii, iar acum spune că e prea târziu să se oprească.
„Am vrut doar mâini mai mari şi umeri mai proeminenţi, un spate mai mare şi şolduri mai mici. Nu am decis conştient că vreau să mă transform într-un bărbat”, a spus ea.
„Cred că steroizii fac mai mult rău decât bine, însă dacă renunţ voi pierde muşchii, dar celelalte efecte vor rămâne. Părul facial, vocea groasă - acestea nu dispar. Dacă aş încerca să întorc aceste lucruri ar trebui să fac aceleaşi lucruri pe care le face un bărbat când vrea să devină femeie”, a adăugat ea.
Cu toate că arată foarte ciudat, Candice nu este singura persoană care a făcut abuz de steroizii anabolici, numeroşi culturişti căzând în aceeaşi capcană.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu