banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8784 - 07 noi 09:00

,,Stegarii” s-au reunit ieri, cu modificări importante la nivelul lotului

Autor: Iulian CUIBAR

Publicat la 17 iunie 2014

Opt jucători sunt ca şi plecaţi, iar pe lista achiziţiilor, pe lângă Cătălin Munteanu şi Marian Constantinescu, s-a înscris şi fostul ,,pandur” Călin Cristea

După o vacanţă de mai bine de trei săptămâni, FC Braşov s-a reunit ieri, prilej cu care antrenorul Cornel Ţălnar (foto) a anunţat numele jucătorilor ce nu vor mai continua sub Tâmpa în următorul sezon, dar şi care sunt ,,ţintele” sale pentru a completa lotul. Astfel, lui Janos Syekely, Marius Constantin, Cristi Ionescu, Şerban Moraru, Surdu, Fonseca, Iulian Popa, aflaţi la final de contract, vor părăsi gruparea ,,galben-negrilor”, iar Davide Dias şi-a reziliat şi el înţelegerea şi a semnat deja cu CSMS Iaşi. La capitolul ,,veniri”, după ce au fost cooptaţi Cătălin Munteanu (Dinamo) şi Marian Constantinescu (Ceahlăul), iar Buga şi Grigorie au semnat prelungirea contractelor, sub comanda ,,Ţânţarului” va ajunge în următoarele zile şi fostul mijlocaş al Pandurilor, Călin Cristea. O situaţie specială o are Andrei Cristea, care şi-a depus memoriu pentru a îşi recupera restanţele financiare şi care este dorit în continuare la echipă, dar rămâne de văzut dacă atacantul va ajunge la un acord cu conducerea clubului. ,,Sezonul următor va fi de două ori mai greu, iar echipele care nu se vor întări nu vor avea nicio şansă. Jocul bun din retur şi caracterul acestor băieţi, care au reuşit salvarea în nişte condiţii grele îmi dau încredere că nu vom avea probleme cu retrogradarea. Am promisiunea domnului Neculaie că se va rezolva şi situaţia financiară, pentru ca eu să îi pot ţine în mînă pe jucători. Ne vom baza pe un lot de 17-18 fotbalişti, lîngă care vom păstra câţiva tineri, după modelul reuşit acum câteva sezoane cu Alex Mateiu. Ne mai trebuie un vârf, capitol la care stăm foarte prost, dar şi un fundaş stânga”, a declarat Ţălnar la reunire. Aflat la a doua experienţă la FC Braşov, Cătălin Munteanu a explicat că ,,a contat în alegerea mea şi faptul că aici m-am simţit bine prima dată, dar şi prezenţa pe bancă a lui nea Cornel, un antrenor pe care îl cunosc foarte bine”. ,,Stegarii” vor efectua primul cantonament în Poiana Braşov, între 17 şi 24 iunie, iar în perioada 26 iunie – 10 iulie se vor deplasa în Slovenia, unde vor susţine 5 partide amicable, ai căror adversari nu au fost încă stabiliţi.

,,Mizăm pe Spania, chiar dacă a început dezastruos”
Cătălin Munteanu a precizat şi care este favorita sa pentru câştigarea Campionatului Mondial din Brazilia, explicând că mizează pe Spania, chiar dacă debutul acesteia a fost unul deloc fericit. ,,Am jucat opt ani acolo, e normal să ţin cu ei. Au dominat fotbalul în ultima perioadă, însă la această ediţie au adversare serioase precum Germania, Argentina sau Brazilia. Olandezii au început excelent, dar drumul e lung şi nu ştiu dacă au forţa să câştige trofeul”, a spus fostul dinamovist. Şi tehnicanul ,,stegarilor” mizează pe jucătorii lui Del Bosque, chiar dacă ,,în partida cu Olanda a fost deranj. Cred, totuşi, că acesta a fost doar un duş rece, dar bun, iar spaniolii pot juca din nou finala”.

Lot prezent la reunire
Portari: Fl. Iacob, D. Mutu, Căucă.
Fundaşi: Străuţ, Vagner, R. Machado, D. Santos, Serginho.
Mijlocaşi: M. Constantinescu, B. Madeira, C. Munteanu, Grigorie, Păun.
Atacanţi: Buga, An. Cristea.
Învoiţi: Leko, Aganovic, A. Marinescu.

La reunire au fost prezenţi şi câţiva jucători tineri, în perioada următoare urmând ca Ţălnar să se decidă pe care îi va opri în lot şi care vor fi împrumutaţi la echipe de ligă secundă. (Enceanu, Potecu, Cr. Manea, Ispas, H. Popa – revenit după împrumutul la Corona, Frîncu, Dumbravă – ambii reveniţi după împrumuturi la Unirea Tărlungeni, Hlincă – Gloria Bistriţa).

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie