Stegarii, ca și promovați!
Autor: Istvan DEAK
Publicat la 07 noiembrie 2007
După victoria importantă de la Botoșani, în orașul de la poalele Tâmpei, oamenii încep să vorbească din nou de FC Brașov. Pe stradă, la școală sau în autobuz, evoluțiile „stegarilor” sunt subiect de discuție: „ce meci au făcut ai noștri”, „e clar, se vede mâna lui Răzvan”, „cu victoria asta suntem ca și promovați”, „nu are cine să ne mai oprească”, șușoteau brașovenii
După victoria importantă de la Botoșani, în orașul de la poalele Tâmpei, oamenii încep să vorbească din nou de FC Brașov. Pe stradă, la școală sau în autobuz, evoluțiile „stegarilor” sunt subiect de discuție: „ce meci au făcut ai noștri”, „e clar, se vede mâna lui Răzvan”, „cu victoria asta suntem ca și promovați”, „nu are cine să ne mai oprească”, șușoteau brașovenii. Chiar dacă mai sunt 21 de etape de disputat până la finalul sezonulului, FC Brașov este de neoprit. După sincopa accidentală de la Modelu, „stegarii” și-au revenit rapid și au învins la pas, una din principalele ur-măritoare FC Botoșani. Gazdele s-au răzbunat pe Dinu Gheorghe, rezervându-i locuri la tribuna I în mijlocul fanilor moldoveni, care nu l-au menajat. Președintele „galben-negrilor” ajutat de scor și de evoluția de excepție a echipei a reac-ționat cu calm la atacurile localnicilor, ba chiar le promitea la pauză că Brașovul va marca și golul doi: „Vedeți că mă pricep”, spunea mulțumit Dinu Gheorghe după golul lui Ilyeș. După ce au realizat că echipa lor nu are nicio șansă în această partidă, localnicii se rugau de oficialul brașovean să dea o mână de ajutor echipei din Botoșani în retur, însă Dinu Gheorghe le-a retezat din start orice speranță: „Nu meritați să fiți ajutați fiindcă sunteți obraznici.”
Inspirația lui Răzvan!
„Ambiție totală”, „determinare totală”, „dăruire totală”, asta cere Răzvan Lucescu în fiecare discurs de la elevii săi, iar aceasta este cu adevărat descrierea perfectă a evoluției „stegarilor” la Botoșani. Toți, începând de la portarul Nae până la atacantul Dedu, au făcut un meci de excepție, au luptat pentru fiecare minge, nu au făcut rabat de la efort și au transformat terenul impraticabil într-un aliat de nădejde. Brașovenii au învins la toate capitolele: fotbal, polo sau lupte în noroi, alunecările fiind procedeul de bază al acestei partide, spre disperarea celor de la spălătorie. Chiar dacă pe tabela de marcaj rămâne scris în dreptul marcatorilor: Ilyeș și Hadnagy, trebuie să evidențiăm și jocul perfect făcut de Voicu, care a jucat cu o inimă cât tot județul Botoșani, dar și maturitatea în evoluție a lui Sburlea, care a ridiculizat în repetate rânduri defensiva moldavă.
Pe fondul unui arbitraj sub nivelul partidei, chiar tendențios și șmecher pe alocuri, neacordând două penaltiuri și tolerând jocul violent al gazdelor, Răzvan Lucescu a gestionat extrem de inspirat o situație dificilă. La 2-1, Lucescu jr. a dorit să îl schimbe pe Hadnagy, însă observând că echipa sa beneficiază de o lovitură de colț a hotărât să efectueze schimbarea după executarea cornerului. La câteva secunde, Hadnagy a fructificat șansa acordată marcând pentru 3-1 și pecetlu-ind soarta partidei. La finalul meciului, în ciuda faptului că gazdele l-au apostrofat pe antrenorul brașovenilor la orice incursiune la marginea terenului, localnicii s-au încumetat să îl răsplătească cu aplauze și zeci de copii au stat la rând pentru un autograf. Dovadă că în orice colț al României, Răzvan Lucescu este un exemplu și un idol pentru generația tânără.
„Ce rost are să vorbim de Dinamo?”
Răzvan Lucescu s-a arătat vizibil deranjat că de fiecare dată când Dinamo eșuează în câte un meci, numele său apare promt pe lista celor care vor ajunge antrenori pe banca „câinilor”: „Ce rost are să vorbim de Dinamo, nu m-a contactat nimeni de acolo. Sunt antrenorul echipei FC Brașov și altceva nu mă interesează. Dinamo ar face bine să se gândească doar la ce este acolo și să dea credit antrenorului și să aibă mai multă încredere în jucători pentru că nu se poate ca într-o astfel de tensiune să reușești să ai rezultate. Dacă cei de acolo înțeleg asta, atunci situația de acolo poate avea un final fericit”, a spus Lucescu. Antrenorul brașovenilor a adăugat: „obiectivul meu principal ca antrenor este să îmi duc anul competițional la capăt pe banca Brașovului. După luna mai, o să mai vedem ce va fi.”
Președintele „galben-negrilor”, Dinu Gheorghe a reacționat promt: „trei ani are Răzvan contract cu noi și sunt convins că își va duce mandatul până la capăt. Cine știe, poate după trei ani, în locul său va veni chiar Mircea Lucescu la Brașov”, a spus Dinu Gheorghe.
Senin - victima
Botoșaniului!
Pe fondul unui arbitraj permisiv, în dese rânduri gazdele au periclitat integritatea corporală a jucătorilor brașoveni.
În minutul 10 al partidei, mijlocașul brașovenilor, Adrian Senin, a fost lovit violent peste coapsă și nu a mai putut continua partida, el fiind schimbat la câteva minute cu Șandor. La ieșirea de pe gazon, Senin a răbufnit nervos, dorința lui de a-și aduce aportul pe teren la victoria „stegarilor” fiind una imensă. Ieri, „rechinul” a făcut un control medical pentru hematomul de pe coapsă, medicii fiind rezervați în șansele jucătorului de a avolua în derbyul de duminică cu Forex.
„Stegarii” joacă
în Cupă pe „Giulești”!
Răzvan Lucescu se întoarce în postura de gazdă în Giulești la partida din optimile Cupei României dintre FC Brașov și Oțelul Galați. Așa cum era de așteptat, postul Antena 1 a decis ca partida dintre FC Brașov și Oțelul să fie transmisă în direct și a programat meciul în nocturnă, joi, 6 decembrie, de la ora 16.15, pe stadionul „Giulești-Valentin Stănescu” din București.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu