Starea națiunii: totul despre taxe, nimic despre stimularea economiei

Nu știu, la ora la care scriu aceste rânduri, care e “starea națiunii” pe care urmează să o dezvăluie astăzi premierul Ponta. Acum vreo 12-13 ani ăsta era apanajul președintelui care, din două în două luni, ieșea la TVR și ne spunea ce și cum prin țară. Premierul de atunci, Adrian Năstase, nu-i contesta autoritatea și nici nu încerca să-i facă concurență, pe motiv că el e mai competent, prin fișa postului, să pună diagnosticele. Dar nici Iliescu nu o lua pe cont propriu, înainte de fiecare emisiune – la care am avut privilegiul să particip, ca și co-moderator – întâlnindu-se și discutând cu miniștrii care răspundeau de domeniile ce urmau să fie abordate. Acum e altfel. Băsescu și-a luat mâna de pe națiune și îl lasă pe Ponta să dea socoteală în virtutea prerogativelor constituționale. El va ieși, probabil, doar ca să amendeze sau să conteste alegațiile șefului de la Palatul Victoria. Doar dacă va fi cazul, pentru că, altminteri, și-a exprimat deja încrederea în programul de guvernare asumat, ba chiar și în capacitatea Executivului de a-l pune în practică. Desigur, misiunea lui Ponta este delicată: starea națiunii nu este bună de loc și asta se vede cu ochiul liber. Și nici nu s-a îmbunătățit, după dezastrele “epocii Boc – Ungureanu”, în cele opt luni în care s-a schimbat și s-a legitimat puterea de acum. Anul 2012 a fost, probabil, din punct de vedere economic, cel mai păgubos dintre cei patru ani de criză de până acum, pentru că țara și-a canalizat energiile în direcția luptei politice. Cu trei rânduri de alegeri, anul a bătut toate recordurile de sterilitate. Iar cu cele alte trei runde de primenire a aparatului administrativ, a imobilizat practic toate instituțiile importante ale statului. Unica realizare cu care s-ar putea mândri premierul este restituirea – în etape – a salariilor și pensiilor amputate în mod brutal și ineficient de fosta guvernare. O reparație foarte aproximativă, însă, pentru că ea nu compensează scăderea nivelului de trai sau deteriorarea sa pentru o mare parte din populație. Reparația e cu atât mai discutabilă cu cât la originea sa nu stă nici un proces de revigorare economică care să genereze sumele necesare. Reparația se face tot pe seama împrumuturilor care vor mări povara restituirii acestora. Sunt însă curios un lucru: care sunt soluțiile găsite de Executiv pentru a impulsiona revirimentul economic? Pentru că de când s-a instalat noul guvern se discută doar despre taxe și impozite – adică lucrurile cu impact negativ asupra procesului. Fie că e vorba despre taxele locale (în legătură cu care premierul a lansat un îndemn foarte explicit), fie de taxa auto, fie de impozitul forfetar al doamnei Grapini, toate discuțiile s-au învârtit în jurul acestui subiect. Nimic însă despre stimularea economiei.