Sporul de nesimțire

Este de-a dreptul uimitor cum reușesc să câștige magistrații procesele intentate guvernului și ministerului. Nu pentru că sunt judecate de colegii lor, ci pentru că au dreptate: un drept câștigat este bun câștigat. Chiar dacă statul nu are de unde să-l mai plătească, că e criză și agenții economici ori falimentează, ori abia-și trag zilele. Magistrații trebuie plătiți, cât mai bine, ca să nu fie supuși tentațiilor. Principiul este atât de sfânt încât magistrații de la Curtea Supremă refuză de vreo două luni să-și mai încaseze sutele de milioane fără sporul de stress și de solicitare neuropsihică, care e cam jumătate cât leafa pe o lună. Preferă să sufere și să fie supuși tentațiilor, dar nu acceptă să nu fie plătiți cum scrie la carte. Alte categorii nu au tot atât de mult succes. Și nici nu au sporuri din astea, de stress neuropsihic. Vă dați seama ce presiune e pe un magistrat care trebuie să-l judece și să-l condamne pe amantul fiicei sale, procuror, care este un interlop notoriu! Ce luptă cumplită se dă în sufletul acelui om, ale cărui sfâșieri interioare nu pot fi alinate decât cu amintitul spor! S-au inventat multe sporuri în țara românească, în anii de efervescență ai salarizării haotice a angajaților publici – de la sporul de confidențialitate, acordat secretarelor, până la cel de risc de întâlnire cu extratereștrii, obținut de angajații autorității de aviație civilă. Dar nici unele nu egalează forța și greutatea sporurilor magistraților, unde până și pentru redactarea unei hotărâri trebuie pus în mișcare un resort de stimul financiar. Eu unul aș contopi toate aceste sporuri într-unul singur: sporul pe nesimțire! Pe indiferența față de ce este în jur. Pe lipsa de jenă cu care magistrații joacă pe toate posturile: ei centrază, ei sar la cap și marchează și tot ei scot mingea din poartă! În felul ăsta s-a clarificat și o eventualitate de guvernare juridică: ce nevoie mai e de guvern, dacă justiția poate rezolva toate problemele prin hotărâri judecătorești? Ce nevoie mai e de un parlament ales, dacă niște judecători inamovibili pot decide tot ceea ce este bine sau rău pentru societate, prin aceste sentințe fiind definitive?