Spitalele trec la autoritățile locale de la 1 ianuarie 2010
Autor: Adina CHIRVASÃ
Publicat la 11 mai 2009
Ieri, guvernul a adoptat Strategia privind descentralizarea în sistemul de sănătate care prevede că spitalele din țară vor intra în subordinea autorităților locale începând de anul viitor
Ieri, guvernul a adoptat Strategia privind descentralizarea în sistemul de sănătate care prevede că spitalele din țară vor intra în subordinea autorităților locale începând de anul viitor. Legea descentralizării în sănătate și Legea sănătății publice vor fi elaborate până la 1 iulie și vor intra în vigoare la 1 septembrie, iar de la 1 ianuarie 2010 spitalele, cu excepția celor regionale și a celor de interes național, vor trece în administrarea autorităților locale.
De asemenea, vor mai fi elaborate HG privind înființarea Institutului Național de Sănătate Publică și HG privind înființarea Institutului Național de Medicină Legală.
Urgențele rămân
la Minister încă trei ani
De la 1 ianuarie, spitalele vor trece în administrarea autorităților locale astfel: spitalele județene vor fi administrate de consiliile județene, spitalele municipale de consiliile municipale, iar cele orășenești de consiliile locale.
Spitalele regionale și cele care vor fi declarate de interes național (unde se realizează acte medicale de înaltă performanță), institutele naționale de cercetare și cele clinice vor rămâne în subordinea Ministerului Sănătății.
Sistemul național de urgențe rămâne în subordinea Ministerului Sănătății încă trei ani și va fi finanțat de la bugetul de stat. Legea sănătății publice prevede înființarea de consilii de administrație la nivelul spitalelor, alcătuite din trei membri care vor reprezenta Ministerul Sănătății - prin compartimentele de sănătate publică, autoritățile locale și casele de asigurări de sănătate. La spitalele clinice, consiliul de administrație va avea în componență și un reprezentant al universităților de medicină și farmacie sau al facultăților de medicină. Directorul spitalului va fi numit de autoritatea locală, la propunerea consiliului de administrație al spitalului. Acesta va fi fie medic, fie absolvent de studii superioare în alt domeniu decât medicina, care trebuie să aibă studii postuniversitare de trei ani în cadrul Școlii Naționale de Sănătate Publică. Bazac (foto) a mai spus că Institutul Național de Sănătate Publică va asigura controlul politicii naționale de sănătate publică și va fi înființat prin reorganizarea celor șase institute de sănătate publică și a celor două centre de sănătate publică. În ceea ce privește Institutul Național de Medicină Legală, Bazac a spus că acesta va cuprinde Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, cele cinci institute de medicină legală din țară, iar secțiile de medicină legală care acum sunt în structura spitalelor județene vor trece în coordonarea Institutul Național de Medicină Legală.
DSP-urile devin Direcții de Asistență Medicală
Pe lângă spitale, și Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) vor suferi o modificare.
Acestea vor fi transferate în subordinea consiilor județene, sub numele de Direcții de Asistență Medicală.
Ele vor coordona toate activitățile de asistență medicală din județ, vor reprezenta autoritatea locală în consiliul de administrație al spitalului, vor aloca resurse la nivel județean și local în funcție de nevoi, vor aviza proiectele bugetelor de venituri și cheltuieli ale unităților medicale și planurile de investiții finanțate din bugetul local, dar și proiectele de dotare cu aparatură.
Trei surse de finanțare
După descentralizare, unitățile medicale vor fi finanțate din trei surse, respectiv din Fondul Național de Asigurări de Sănătate, bugetul Ministerului Sănătății - pentru programe naționale de sănătate, dotare cu aparatură de înaltă performanță, plata rezidenților, finanțarea unităților de primiri urgență și pentru activitățile de cercetare - și de la bugetele locale (pentru reparații curente și capitale, utilități, consolidări, achiziții de echipamente de inventar și de aparatură medicală, cu excepția celor de înaltă performanță).
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu