Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 21:54

MANIFESTĂRI, SĂRBĂTORI ȘI OBICEIURI POPULARE CU SPECIFIC LOCAL ȘI NU NUMAI

„Spiritul Iernii” - Magia sărbătorilor din luna decembrie, ediţia a VII-a

Autor: Mircea PETRUSE

Publicat la 15 decembrie 2017

„Spiritul Iernii” - Magia sărbătorilor din luna decembrie, ediţia a VII-a

Poziţionare geografică şi administrativ-teritorială
Feldioara este situată la 20 km de Braşov, spre nord, pe drumul E 60, în zona colinară desprinsă din Munţii Perşani care coboară spre est, până la râul Olt. Râurile Bârsa şi Vulcăniţa străbat vecinătatea localităţii şi se varsă în Olt, tot în această zonă. Densitatea hidrologică şi prezenţa pânzei freatice la mică adâncime au făcut ca apropierea cursurilor de apă să fie şi să rămână şi azi propice dezvoltării agriculturii.
Pe de altă parte, Feldioara se află la distanţe relativ egale de trei dintre masivele muntoase din zonă: 40 de km faţă de Bucegi, 30 de km faţă de Postăvaru şi 45 de km faţă de Piatra Craiului.
Aşezată pe un platou colinar, localitatea are o poziţie dominantă faţă de aşezările din Ţara Bârsei de Jos, iar învecinarea cu zona muntoasă împădurită a generat o altă categorie de ocupaţii tradiţionale, şi anume exploatarea forestieră şi prelucrarea lemnului.
De-a lungul istoriei, începând cu aşezarea cavalerilor teutoni pe aceste locuri, în secolul XIII, Feldioara a fost Scaun de Judecată, un secol mai târziu târg liber, pentru ca apoi să dobândească statutul de cetate de azil. Astăzi, din punct de vedere administrativ-teritorial, Feldioara este centrul comunei care mai include satele Rotbav şi Reconstrucţia.

„Istoria ne obligă la un gest reparatoriu, deoarece, din păcate, Feldioara era pe cale să piardă într-un mod ireversibil elemente specifice din istoria, tradiţiile şi obiceiurile locului. Spiritul vechii comunităţi săseşti trebuia astfel reînviat nu doar în preajma sărbătorilor de orice fel, ci şi prin alte acţiuni concertate şi continui”, spunea primarul Sorin Taus încă de la preluarea primului său mandat.
Fiind ales edil şef, acesta a reluat şi conservat manifestările tradiţionale, târgurile, şezătorile şi toate celelalte obiceiuri. Ansamblurile folclorice şi de dansuri au redevenit ceea ce au fost odinioară: forme specifice şi artistice de menţinere a coeziunii dintre oameni, păstrătoare vii de înţelesuri, tâlcuri şi înţelepciune.
Prin programe bine elaborate şi investiţii eficiente, zona a crescut în ultimii ani din punct de vedere social, economic şi turistic, astfel încât această dezvoltare durabilă trebuie să continue.

Manifestările au  culminat cu aprinderea luminilor şi beculeţelor multicolore din brad
În zona Feldioara au avut loc întotdeauna manifestări şi sărbători cu specific local şi nu numai, unde tradiţia populară şi obiceiurile celor care au trăit şi trăiesc pe aceste meleaguri încărcate de istorie sunt respectate, continuate şi puse în valoare.
Fie că vorbim de festivalul „Cavalerii teutoni se întorc în Cetate”, Zilele Feldioarei sau alte asemenea manifestări, acestea au fost prilej de bucurie şi distracţie, dar şi de educativă aducere aminte a evenimentelor mai importante din viaţa comunităţii.
Ca şi festivalul de care aminteam, manifestarea „Spiritul Iernii” - Magia sărbătorilor de iarnă a ajuns anul acesta la a şaptea ediţie, evenimentul fiind destinat promovării potenţialului turistic, precum şi conservării şi valorificării tradiţiilor şi obiceiurilor specifice zonei.
Recent, în zonă s-a desfăşurat un bogat program artistic, care a inclus colinde, cântece şi dansuri populare, scenete şi povestiri ce evocă sărbătoarea de Crăciun. Spectatorii au avut parte de invitaţi surpriză, manifestările culminând cu aprinderea luminilor şi beculeţelor multicolore din bradul instalat în mijlocul parcului central.

Emoţiile şi momentele de neuitat au cucerit inimile tuturor celor prezenţi
Înscrisă în Proiectul „Obiective culturale, tradiţii şi obiceiuri în Comuna Feldioara”, sărbătoarea locală „Spiritul Iernii” face parte din programul amplu de promovare şi dezvoltare a potenţialului turistic al zonei, program elaborat de către Primărie, în ideea menţinerii continuităţii evenimentelor cu valoare culturală.
A fost o nouă ediţie de sărbătoare, în care jocul şi voia bună au animat întreaga comunitate. Prin crearea acestui eveniment s-a dorit readucerea la viaţă a tuturor obiceiurilor locale din preajma sărbătorilor de iarnă.
Sărbătoarea „Spiritul Iernii” a readus magia la Feldioara, purtând cu ea bucurie, emoţii şi momente ce şi-au găsit locul în sufletele localnicilor şi turiştilor. Cei mai mici dintre invitaţi au cucerit inimile şi au cules aplauzele tuturor celor prezenţi, iar cei mai mari au adus zâmbetele pe chip şi-au dăruit emoţia sărbătorilor de iarnă pe durata întregii reprezentări artistice.
Cu alte cuvinte, cu toţii s-au bucurat de un adevărat spectacol, în cadrul căruia cei prezenţi au avut parte de numeroase momente în care tradiţia, obiceiurile, talentele locale şi naţionale au fost membri de onoare.

Cântece de iarnă,  dansuri populare, colinde, recital extraordinar  Aurel Moldoveanu
Programul artistic a fost susţinut de elevii Liceului „Petru Rareş” Feldioara: cântece de iarnă,  dansuri populare, colinde, dansul crăciuniţelor, evoluţia tinerelor talente locale şi judeţene fiind completată cu un recital extraordinar Aurel MOLDOVEANU.
Reprezentanţii Primăriei s-au declarat onoraţi de faptul că oamenii au fost aproape, adresând mulţumiri tuturor celor ce au contribuit la realizarea şi susţinerea acestui eveniment. Menţionăm că ediţia din acest an a a evenimentului fost transmisă live, prin intermediul celor două pagini oficiale de facebook, cât şi pe grupurile create pe plan local, judeţean şi naţional, astfel încât  toţi cei de acasă sau plecaţi în străinătate au putut urmări în timp real ceea ce s-a petrecut la Feldioara.
Desigur, Crăciunul care se apropie cu paşi repezi şi sărbătoarea de Anul Nou vor fi alte două prilejuri de bucurie, încântare şi distracţie pentru localnici şi nu numai, întrucât pregătirile pentru înfrumuseţarea şi pavoazarea celor trei localităţi sunt în toi.

+2 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie