(S)Pionul Liniuță
Autor: Octavian ANDRONIC
Publicat la 06 decembrie 2007
Pe vremea când a fost promovat neașteptat de Pleșu în funcția de secretar de stat la „Externe”, imberbul Mihai Răzvan Ungureanu s-a făcut remarcat pentru o notă internă în care preciza – obligatoriu - modul în care trebuia să-i fie scris numele: „Mihai – liniuță – Răzvan” Ungureanu
Pe vremea când a fost promovat neașteptat de Pleșu în funcția de secretar de stat la „Externe”, imberbul Mihai Răzvan Ungureanu s-a făcut remarcat pentru o notă internă în care preciza – obligatoriu - modul în care trebuia să-i fie scris numele: „Mihai – liniuță – Răzvan” Ungureanu. Așa i-a și rămas numele: Liniuță! Cunoscut mai ales pentru gloriosul său trecut utecist, Ungureanu a trecut prin diplomație fără a lăsa urme, schimbarea de regim aruncându-l într-o slujbă creată de Pactul de Stabilitate, la Viena. Acolo, la S.E.C.I., Răzvan -liniuță- Mihai a dus un trai tihnit, departe de lumea dezlănțuită a politicii dâmbovițene, și fără cine știe ce obligații, dat fiind faptul că Pactul de Stabilitate a fost rapid trecut pe planul al treilea al preocupărilor occidentalilor, confruntați cu o Iugoslavie recalcitrantă. Acolo l-au redescoperit „vânătorii de capete” ai Alianței DA, obligată la un test de viteză supersonică: să găsească cât de iute se poate candidați pentru portofoliile unui guvern care trebuia să intre în pâine până la Crăciun! Un guvern de „sacrificiu”, după câteva luni fiind programate alegeri anticipate, care, în viziunea prezidențială urmau să dea o majoritate confortabilă dreptei. Cum, însă, nimic nu e mai durabil decât temporarul, guvernul n-a demisionat, alegeri nu s-au mai făcut și echipa de strânsură a trebuit să-și ducă crucea incompetenței și a nepotrivirii până la un capăt. După ce s-a agitat nițel, să se vadă că ministerul are un nou stăpân, Liniuță s-a potolit și și-a văzut de vizitele în străinătate care mai toate aveau escale la Viena, unde continua să trăiască consoarta și, după un timp, odrasla ministerială. Cu toate eforturile depuse, Liniuță n-a găsit tranșeea potrivită care să-l ferească de tirurile „prietenești” ale celor doi centri de putere, rămânând la mijloc în scandalul ostaticilor din Irak despre care „uitase” să-l informeze și pe premier. Și-a dat demisia, nu înainte de a încerca o manevră subtilă - aceea de a-și dubla salariul pentru importanta funcție onorifică de la Viena, pe care și-o păstrase grijuliu pe tot parcursul mandatului. A ieșit atunci din partid (PNL) așa cum și intrase: peste noapte și fără să lase vreo urmă. Eshivarea de a figura pe lista europarlamentarilor i-a atras reproșuri din partea premierului. Dar i-a adus o nominalizare din partea președintelui, bucuros să-i posteze o sulă în coasta lui Tăriceanu.
Mi-e greu să cred că Băsescu își face vreo iluzie în privința capacității lui Ungureanu de a administra fabrica de spioni. Nici nu are nevoie de așa ceva, relația sa directă cu eșalonul doi fiindu-i suficientă. Ungureanu va rămâne ca un pion prin care speră să-l țină în șah pe premier. Dacă nu va reuși, îl va scoate fără regrete de pe tablă. Ca pe Elvis. Și ca cel care-i va urma lui Liniuță...
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu