Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
FOTBAL
Publicat la 08 iulie 2024
Selecţionata Spaniei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, printr-o victorie în faţa Germaniei, echipa gazdă, cu scorul de 2-1 (0-0, 1-1), după prelungiri, vineri seara, pe Stuttgart Arena.
Dani Olmo (52) şi Mikel Merino (119) au înscris pentru iberici, în timp ce golul Germaniei a fost reuşit de Florian Wirtz (89).
Meciul a fost unul echilibrat, cele două echipe alternând perioadele bune de joc, în care diferenţa a fost făcută de sclipiri ale unor jucători.
Ibericii au fost periculoşi încă din primul minut, când Pedri a şutat din marginea careului, dar Neuer a prins. Yamal (15) a tras din lovitură liberă din marginea careului, puţin alături. Ruiz (18) a fost şi el imprecis de la 18 metri.
Prima oportunitate a gazdelor a fost semnată de Havertz (21), care a reluat cu capul de la 9 metri, dar Unai Simon a reţinut. Acelaşi Havertz (35) a tras din marginea careului, însă portarul spaniol a apărat.
Laporte (23) şi-a încercat şansa de la distanţă, dar Neuer a fost atent. Goalkeeper-ul german a fost la post şi la şuturile lui Olmo (39) şi Yamal (45).
„La Roja” a fost periculoasă în debutul reprizei secunde, dar Morata (47) a tras peste poartă din 7 metri, după o pasă a lui Yamal.
Adolescentul Yamal a dat o pasă remarcabilă în centru, iar Olmo, jucător în Germania, la RB Leipzig, a venit lansat şi a plasat mingea la colţ de la 14 metri, deschizând scorul (52).
Germania s-a aruncat în atac cu toate forţele şi ocaziile nu au întârziat să apară. Andrich (70) a şutat din marginea careului, dar Unai Simon a respins. Şutul lui Havertz (72) a fost blocat salvator de Dani Carvajal. Fullkrug (77) a reluat din cădere în bară, la centrarea lui Wirtz. Unai Simon (82) a degajat greşit, dar Havertz s-a grăbit şi a trimis un lob peste poartă.
În min. 89, centrarea lui Mittelstaedt a fost întoarsă cu capul de Kimmich, iar Wirtz a şutat la colţul lung, restabilind egalitatea.
Germania a avut chiar o şansă de a încheia meciul înainte de prelungiri, dar Muller (90+4) a reluat pe lângă ţintă.
În prelungiri, Oyarzabal (104) a şutat de la distanţă pe lângă poartă. Wirtz a avut şi el o şansă bună (105+1), dar balonul s-a dus puţin alături.
O fază controversată s-a consumat în min. 106, când Musiala a şutat la poartă, mingea a lovit mâna lui Cucurella, dar nu s-a acordat penalty.
Nationalmannschaft a mai fost periculoasă prin acelaşi Fullkrug, care a deviat cu capul o minge aruncată în careu de Kimmich (117), Unai Simon a apărat.
Când toată lumea aştepta loviturile de departajare, Spania a dat lovitura: Olmo a centrat în careu, iar Merino, scăpat din marcaj de Rudiger, a reluat cu capul în plasă (119).
Ibericii au fost aproape să mai dea o lovitură (120+2), dar Ferran Torres, scăpat singur cu portarul, a trimis imprecis.
Echipa antrenată de Julian Nagelsmann a avut şansa egalării, dar Fullkrug (120+3) a trimis milimetric pe lângă cu capul din 10 metri.
Meciul a fost ultimul pentru Toni Kroos, legendarul mijlocaş german anunţându-şi în prealabil încheierea carierei după EURO.
Spania, triplă campioană continentală, îşi menţine astfel ascendentul în faţa Germaniei, pe care a învins-o şi în finala EURO 2008.
Spania a plătit însă un preţ destul de scump pentru această calificare, deoarece Pedri s-a accidentat în primele minute ale meciului cu Germania, iar Dani Carvajal a fost eliminat în finalul jocului, Morata, Le Normand (suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene).
Spania, care se află la a patra sa semifinală consecutivă la EURO, va juca în penultimul act contra învingătoarei dintre Portugalia şi Franţa.
nu este nici un comentariu
Selecţionata Olandei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Turciei cu scorul de 2-1 (0-1), sâmbătă[...]
2024-07-08 citeste mai multSelecţionata Franţei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Portugalia cu scorul de 5-3, la loviturile de departajare,[...]
2024-07-08 citeste mai multPremierul Marcel Ciolacu a declarat că va fi aprobat un memorandum prin care „finanţăm de la bugetul de stat academiile de fotbal publice sau private, pe baza clasificării făcute de Federaţia[...]
2024-07-08 citeste mai multSelecţionata Angliei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Elveţia cu 5-3, la loviturile de departajare, sâmbătă,[...]
2024-07-08 citeste mai multDupă trei sezoane petrecute în Giuleşti, Alexandru Albu - foto - (30 de ani) a plecat în această vară de la Rapid. În total, mijlocaşul defensiv a strâns 103 meciuri pentru[...]
2024-07-08 citeste mai mult
Adaugă un comentariu