Soţie şi soţie. Două femei din Braşov vor ca Statul Român să le recunoască parteneriatul civil

Două braşovence, Georgiana (35 de ani) şi Cătălina (29 de ani), sunt într-o relaţie de aproape doi ani de zile şi s-au cunoscut pe un site dedicat comunităţii LGBT, iar din prima zi au ştiut că vor merge împreună pe acelaşi drum în viaţă. Acestea îşi doresc acum ca statul român să le recunoască parteneriatul civil.
Povestea lor a fost spusă de Libertatea, iar Cătălina este un pseudonim, deoarece femeia a ales să-şi protejeze mama. „Mama, fiind cadru medical, studiase la facultate că homosexualitatea este o boală şi era foarte greu să o scoţi din paradigma asta. Faza e că binele unuia nu e neapărat şi binele tău. Aici cred că, de fapt, e conflictul cel mai mare pe care îl suferă toată comunitatea: oamenii nu pot să vorbească deschis despre problemele lor”, explică femeia. Spre deosebire de Cătălina, Georgiana a răbufnit în primul an de facultate. „I-am scris maică-mii o scrisoare, i-am dat-o şi bunică-mii să o citească. Nici nu mai ştiu exact ce am scris în ea, dar în orice caz le-am zis că-mi plac femeile. Bunică-mea a plâns trei ore. Maică-mea era în Italia. Nu ştiu ce a zis, habar n-am. Taică-miu îşi dăduse seama cu mult înainte şi încet-încet au aflat prietenii şi, într-un final, şi colegii de la muncă”. Nu îşi aduce aminte cu plăcere de perioada aia, a şters-o din memorie. „Când simţi nişte chestii pe care nu poţi să le spui nimănui, e greu”, spune tânăra.
Cele două încearcă de aproape un an să consolideze comunitatea LGBT din Braşov, dar nu este uşor, pentru că oamenilor le este frică să se expună. „Sunt foarte mulţi care fac chestia asta (se ascund, n.r.) şi e aiurea, pentru că de ce ai asculta de părerea unui om din exterior”, crede Georgiana. De aceea, ele aleg să se plimbe de mână pe stradă, fie că este gara sau centrul Braşovului, fie că sunt în cartier. „Mai sunt instigatori, sunt acolo omniprezenţi. Ei te filează, dacă nu eşti atent, dacă eşti mai diferit. A trecut la un moment dat cineva pe lângă noi şi striga «huo, lesbienelor»”, îşi aminteşte Cătălina. A fost întrebată la ce se gândeşte în astfel de momente de hărţuire. „Am simţit că e un om frustrat care n-are ce să facă şi atunci asta e, pentru că multe din reacţiile astea de agresivitate provin, de fapt, din suferinţă. Omul când e agresiv, când e negativ, de fapt suferă foarte mult!”, crede Cătălina.
Şi Georgiana se simte mereu urmărită, dar a învăţat să se protejeze de curioşi şi de energii negative. „Ne mai ducem în mall la cumpărături. Se simte, adică unii se uită wow, alţii se uită de parcă ar vrea să spună ceva. Sunt multe energii, iar pe cele negative le simt instantaneu la maximum. Atunci mi se activează instinctul de supravieţuire şi parcă îmi vine să nu o mai ţin de mână”, a mai spus Georgiana.
Tot ea povesteşte că uneori, pentru că au relaţia pe Facebook afişată, primeşte mesaje de la necunoscuţi care le cer servicii sexuale. „Le spun: mulţumesc frumos pentru înţelegere, dar noi nu ne ocupăm cu aşa ceva. După aceea, nu ne mai bagă în seamă şi cam aia e”, ne explică Georgiana.
De ce îşi doresc recunoaşterea printr-un parteneriat civil? „Să-mi recapăt drepturile pe care le aveam deja. Punct. Trebuia să le am de la bun început. Mi s-au luat, aşa pur şi simplu, pentru că exist. Asta se întâmplă. Dacă statul nu agreează minoritatea asta, ne-a luat dreptul. Dar cine e statul? Statul nu sunt şi eu? De ce nu mă lasă să-mi trăiesc viaţa de familie la fel ca ceilalţi?”, întreabă retoric Georgiana.
La rândul său, Cătălina oferă un exemplu concret. Atunci când s-a angajat, a primit dreptul de a trece un dependent pe contractul de muncă, dar persoana respectivă trebuia să fie ori partener, ori părinte. Pe tatăl ei nu poate să îl treacă pentru că are peste 65 de ani, dar nici pe Georgiana nu poate să o treacă pentru că nu este recunoscută în faţa statului ca parteneră. „Dependentul ăsta are rol de coasigurat social pentru sănătate. Mai sunt şi alte beneficii dacă păţesc eu ceva la locul de muncă. Poate că dependentul primeşte o cotă-parte… Nu pot să o trec pe Georgiana, pentru că trăim ilegal, cum ar fi. Suntem ilegitime în faţa societăţii”, spune aceasta.
Ca să dovedească Curţii Europene a Drepturilor Omului că vor să fie recunoscute în faţa statului român, Georgiana şi Cătălina au mers mai întâi la starea civilă din România ca să ceară ca familia lor să fie protejată de lege. Chiar dacă acum Codul Civil nu acceptă uniunile între persoane de acelaşi sex, fiecare cetăţean are totuşi dreptul să ceară protecţia statului pentru familia sa. „A fost foarte emoţionant momentul ăla în care ni s-au spus drepturile. După ce am plecat, iubita era foarte fericită. Eu cred că am plecat aşa, la 5 km sub pământ, pentru că de fapt mi-am dat seama că a fost o şaradă”, spune Georgiana.