Soluția morală

Mi-l închipui pe preşedinte notându-şi conştiincios în carneţel recomandarea lui Voiculescu şi-l văd aievea, promiţând că se va gândi la acest lucru. Apoi, târziu în noapte, îl revăd singur, la biroul său, având alături un pahar cu gheață peste care a picurat două degete de lichid gălbui, meditând la notița din carnețel: oare să demisionez? Sau nu? Un fel de „to be or not to be”, transplantat din axa britanică în cea românească. Destul de neașteptat pentru un actor de calibrul lui Traian Băsescu, în al cărui repertoriu nu stăruie prea mult temele adânci, abisale. Ceva se schimbă, însă. Dacă la primele consultări de după preluarea mandatului a acordat delegației conservatoare vreo 3-4 minute, cât să-și dea bună-ziua unii altora, de data aceasta a adăstat la discuții aproape un sfert de oră. Un sfert de-a dreptul academic, dacă avem în vedere expeditivitatea debutului mandatului de președinte, când se pregătea să intre în teren și să joace. Între consultările din decembrie 2004 și cele din martie 2007 a curs multă apă pe Dâmbovița. Nici scena politică și nici președintele nu mai sunt aceiași. O majoritate guvernamentală artificială, formată în pripă și pe bază de compromisuri acuzate ca fiind imorale și un președinte încorsetat inconfortabil într-o haină croită pe alte măsuri au făcut ca, din criză în criză să se ajungă la situația actuală: una care face ca segmente importante ale instituțiilor statului să nu funcționeze. Angrenat într-o veritabilă campanie de gherilă cu mai toată lumea - parlament, guvern, partide, presă - Traian Băsescu-Rambo se trezește tot mai izolat, în mijlocul unei echipe care nu strălucește prin competență și într-un deficit tot mai accentuat de autoritate și de credibilitate. Chiar dacă intențiile sale sunt bune, nimeni nu-l mai crede. Partidele s-au dus la Cotroceni doar din curiozitate, să vadă ce mai coace și cu ce se mai pregătește să-și surprindă conaționalii. A reușit să devină incomod și pentru formațiunea sa favorită, democrații fiind nevoiți să ia, din loialitate, poziții pe care nu le împărtășesc sau care nu le folosesc. La jumătate de mandat ne aflăm în situația paradoxală în care președintele se străduiește să dea jos guvernul pe care el l-a pus, iar parlamentul caută tot felul de soluții ca să-l dea jos pe președintele ales. Te întrebi doar dacă în aceste condiții cineva mai lucrează pentru țară și dacă nu cumva aderarea la UE ne încurcă în ciorvăiala noastră permanentă. Și abia atunci începi să te întrebi dacă nu cumva ieșirea din criză o reprezintă soluția morală a demisiei: a președintelui, a premierului, a parlamentului.