banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8739 - 04 sep 20:04

Sloganul „secret” EBA - „10 voturi pe secție!”

Autor: Octavian ANDRONIC

Publicat la 13 iunie 2009

Toată lumea a fost impresionată de reușita celei mai tinere mlădițe a familiei Băsescu. Iată o fată hotărâtă, care știe ce vrea și care reușește să realizeze prin propriile forțe ceea ce și-a propus - și-au spus cei care nu țin neapărat să facă o paralelă între modalitățile de promovare ale membrilor de familie pe timpul comuniștilor și acum, în democrație

Toată lumea a fost impresionată de reușita celei mai tinere mlădițe a familiei Băsescu. Iată o fată hotărâtă, care știe ce vrea și care reușește să realizeze prin propriile forțe ceea ce și-a propus - și-au spus cei care nu țin neapărat să facă o paralelă între modalitățile de promovare ale membrilor de familie pe timpul comuniștilor și acum, în democrație. Obișnuită, ca orice tânăr de vârsta ei, cu viața ușoară și fără probleme din cluburile la modă, Elena Băsescu a depășit cu tenacitate această fază, deschizând ochii asupra responsabilităților care îi revin în calitate de cetățean, de membru responsabil al societății. Abia atunci a început să vadă mai clar ceea ce este în jurul ei și a realizat necesitatea implicării. Au ajutat-o, bineînțeles, tovarășii de luptă ai părintelui său: politicienii democrați înzestrați și devotați. Un important pas l-a făcut Elena Băsescu a-tunci când a acceptat propunerea Monicăi Ridzi de a deveni stagiară la Bruxelles, pentru a vedea și înțelege mecanismele de funcționare ale mașinăriei europene. Atât de mult i-a plăcut ce a văzut acolo, încât nu a mai avut liniște până nu și-a depus candidatura. Și n-a făcut-o la modul comod în care ar fi procedat orice altă persoană care ar fi beneficiat de avantajele ei. Nu. A refuzat cu mândrie varianta comodă și lipsită de griji a candidaturii pe liste de partid, preferând să ia viața și politica în piept din postura de independent. O provocare imensă și o sarcină extrem de dificilă. A bătut țara în lung și în lat pentru a cunoaște oamenii și a se face cunoscută. Nu a avut liniște pe toată perioada campaniei electorale (când nici nu i-a mai călcat piciorul în vreun club, deși ar fi avut și acolo de convins alegători) și nu s-a lăsat până când nu s-a convins pe sine că a făcut tot ce era omenește posibil. Și a venit momentul adevărului: peste 4% dintre românii cu drept de vot care s-au prezentat la urne au considerat-o pe EBA demnă să ne reprezinte în Parlamentul European! Bucuria a fost enormă, familia a exultat, iar inamicii politicii și-au ros unghiile de necaz. Europarlamentar, Elena Băsescu a devenit alta. Și-a luat noua calitate în serios. S-a dus iute la partid și a vrut să constate cu ochii săi dacă directiva democrat-liberală (pe care unii au scris-o chiar pe tablă) de a obține, cum-necum, câte 10 voturi la fiecare secție de votare, a fost respectată. Și dacă nu, cine răspunde. A luat-o dur la întrebări pe Roberta Anastase cum a fost posibil ca în „județul Ploiești”, de care răspunde, procentul său să fie atât de mic, de-a fugit președinta Camerei de la întâlnire, în lacrimi de rușine. Aici au văzut colegii - în mijlocul cărora a revenit cu grăbire - spiritul demn și responsabil al parlamentarei independente. Și au înțeles mai bine că de-acum înainte vor avea de-a face cu doi Băsești, în loc de unul singur. Cel de-al doilea, ales pe „liste secrete” de câte 10 voturi pe secție! Științific și pragmatic, nu?
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie