Slăbiciunile unui guvern care promitea să fie solid

Guvernul Ponta a avut o șansă istorică: aceea de a pleca la drum cu o formulă de guvern solidă, determinată doar de criteriul valorii și al oportunității, fără imixtiuni ale diferitelor centre de putere. Fiind vorba de o formulă temporară, cu mandat prestabilit de șase luni, ar fi putut fi evitate aproximațiile care fac din câteva portofolii zone nevralgice, dătătoare de bătăi de cap. Una dintre acestea rămâne portofoliul Educației. Era, din capul locului, evident că doamna Corina Dumitrescu se afla într-un evident conflict de interese, ca reprezentantă a sectorului privat de învățământ și chiar ca soție a unuia dintre membri influenți ai PSD, pe deasupra și șef al unei comisii parlamentare direct interesate. Nu CV-ul doamnei Dumitrescu sau confuzia între universitățile americane au fost cauza principală a renunțării la serviciile sale. Așa cum Ponta a știut să evite tensiunile ce s-ar fi ivit dacă-și punea socrul ministru la Agricultură – cu toate că ar fi fost, poate, cel mai potrivit candidat – ar fi trebuit să gândească și varianta de la Educație care, iată, devine primul și cel mai important eșec al noii guvernări, pe care adversarii politici nu vor întârzia să-l exploateze la maxim, cu atât mai mult cu cât a fost vorba de o dublă eroare, amplificată și de răgazul nefiresc care a fost oferit domnului Manga pentru a-și demonstra o nevinovăție ce nu rezistă la simpla probă a comparației, și pentru care nu era nevoie de o ditamai comisie academică. Combinată cu cazul Alistar, criza de la Educație nu face altceva decât să întârzie și să facă să apară semne de întrebare în legătură cu capacitatea noii formule guvernamentale de a nu repeta erorile celor precedente și de a marca multașteptatul reviriment. Aceeași lipsă de fermitate poate fi reproșată colegului Antonescu, care nici el nu a rezistat unor presiuni interne – venite probabil din partea lui Tăriceanu – în urma cărora a desemnat pentru portofoliul Transporturilor un specialist în manevre oneroase. Cât a fost ministru pe la mediul de afaceri, Ovidiu Silaghi s-a remarcat nu odată prin operațiuni aflate la limita legalității, dar în imediata apropiere a intereselor personale. Plasarea sa la Transporturi îmi seamănă, într-un fel, cu lupul pus paznic la stână – cu diferența că acolo, dând de turma de… lupi, nu va ezita - probabil – să urle în cor cu aceștia. Și asta într-un moment în care toate privirile sunt îndreptate spre autostrăzile care nu se mai termină și care costă din ce în ce mai mult. Altminteri, guvernul ăsta poate să facă ce n-au vrut sau n-au știut să facă precedentele. Poate să-și respecte și angajamentele față de oameni, poate să și împingă economia din recensiunea în care a intrat din nou, cu condiția să se bazeze pe oameni potriviți în locurile potrivite.