Curs BNR

1 EUR = 4.9726 RON

1 USD = 4.5313 RON

1 GBP = 5.7463 RON

1 XAU = 296.8710 RON

1 AED = 1.2339 RON

1 AUD = 3.0003 RON

1 BGN = 2.5424 RON

1 BRL = 0.9302 RON

1 CAD = 3.3338 RON

1 CHF = 5.1634 RON

1 CNY = 0.6357 RON

1 CZK = 0.2047 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.1466 RON

1 HUF = 1.3150 RON

1 INR = 0.0544 RON

1 JPY = 3.0662 RON

1 KRW = 0.3506 RON

1 MDL = 0.2543 RON

1 MXN = 0.2641 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7852 RON

1 PLN = 1.1455 RON

1 RSD = 0.0424 RON

1 RUB = 0.0510 RON

1 SEK = 0.4374 RON

1 TRY = 0.1566 RON

1 UAH = 0.1245 RON

1 XDR = 6.0543 RON

1 ZAR = 0.2445 RON

Editia 8075 - 29 noi 03:10

Singura româncă premiată de doi preşedinţi ai SUA, o absolventă a Universității din Brașov

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 26 mai 2023

La doar 30 de ani, Isabelle Vlădoiu trăieşte „visul american”. Specializată la Universitatea Transilvania, a reuşit să se impună, devenind un nume important în America

Singura româncă premiată de doi preşedinţi ai SUA, o absolventă a Universității din Brașov

Originală din Pitești, Isabelle Vlădoiu locuieşte de mai mulţi în Statele Unite ale Americii, însă povestea ei nu este cea a unui român plecat în străinătate pentru a supravieţui. Chiar dacă are numai 30 de ani, ea este specialistă în drepturile omului la nivel internaţional şi fondatoarea US Institute of Diplomacy and Human Rights. Locuieşte în America, la Washington, şi de mai bine de 10 ani, lucrând în domeniul drepturilor omului, a pregătit mai mult de 15.000 de persoane în educaţia privind drepturile omului, prevenirea traficului de persoane, diversitate, echitate şi incluziune, precum şi securitate globală.
Activitatea ei nu a trecut neobservată, fiind singura româncă decorată de doi preşedinţi americani, Donald Trump şi Joe Biden.



„Am avut privilegiul de a studia la instituţii prestigioase”
Cum a ajuns la aceste performanţe, Isabelle a povestit pentru portalul Good News From România. „Am avut privilegiul de a studia la instituţii prestigioase atât în România, cât şi în Statele Unite, ceea ce mi-a oferit o înţelegere cuprinzătoare a dreptului şi relaţiilor internaţionale. Am obţinut diploma de licenţă în drept de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, în România (…) Am urmat un program de masterat la Universitatea Transilvania din Braşov, specializându-mă în Dreptul Internaţional şi European. Acest program mi-a permis să explorez cadre legale complexe şi să dezvolt o înţelegere subtilă a sistemelor legale globale şi a interacţiunii acestora. Când am ajuns în Statele Unite, am înţeles importanţa de a dobândi o perspectivă americană asupra dreptului şi drepturilor omului. Pentru a realiza acest lucru, m-am înscris într-un alt program de Master în Drept la Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din New York, la Buffalo”, a declarat aceasta.

Cum a început
Ea a spus că a decis se specializeze în domeniul drepturilor omului, având în vedere că s-a născut la puţin timp după căderea regimului comunist şi a „simţit urmele” acestei perioade istorice. „Am fost martoră la urmele unui regim represiv, când bunicii mei erau încă temători să folosească telefonul în cazul în care cineva îi asculta, iar copiii erau fericiţi să vadă o portocală, considerată un produs de lux la acea vreme. Aceste experienţe mi-au conturat în mod profund înţelegerea importanţei drepturilor omului şi consecinţele grave ale încălcării acestora. Am avut norocul să asist la procesul de creare şi extindere a sistemului legal al ţării mele. Adoptarea unei Constituţii care a consacrat pentru prima dată drepturile fundamentale ale omului, aderarea României la Uniunea Europeană şi extinderea drepturilor cetăţenilor, precum şi adoptarea şi modificarea noilor coduri civile şi penale, toate acestea m-au motivat profund. Cu toate acestea, ceea ce m-a motivat cu adevărat să lucrez în domeniul Drepturilor Omului a fost realizarea unei discrepanţe semnificative în înţelegerea şi conştientizarea drepturilor omului în rândul populaţiei generale”, a explicat Isabelle Vlădoiu.
În SUA, ea a colaborat cu Organizaţia Naţiunilor Unite, Organizaţia Statelor Americane cu deputaţi, senatori şi numeroase ONG-uri atât în Statele Unite, cât şi la nivel internaţional.

Foto: Isabelle Vlădoiu,  cu cele două distincţii primite

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie