Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 08 iulie 2014
Lorena Budulan, absolventă de „Şaguna” a adus Braşovului singura notă maximă la Bacalaureatul din acest an
Lorena Budulan este un produs 100% al Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” şi spune că, inevitabil, o să îi fie dor de cei opt ani petrecuţi pe băncile acestei şcoli. După anii de gimnaziu, a intrat la liceu cu media 9,80, însă nu s-a remarcat vreodată ca fiind în topul rezultatelor şcolare şi recunoaşte sincer că „la mine în clasă mă situam undeva la jumătatea ierarhiei, media celor patru ani este aproape de 9.00, iar singurele mele performanţe notabile datează din gimnaziu. Eram tot la «Şaguna» şi am obţinut în clasa a VII-a primul loc la Olimpiada Judeţeană de matematică, m-am calificat la faza naţională, iar după un an, tot pe judeţ, am ieşit pe locul al III-lea, reuşind din nou calificarea pe ţară”. Este completată de către directorul Dorel Agache, care o caracterizează ca fiind „o persoană care are o capacitate extraordinară de a se mobiliza pentru asemenea momente importante”. Şi într-adevăr, s-a mobilizat şi a reuşit să termine prima în întreg judeţul examenul de Bacalaureat, fiind de altfel şi singurul elev care a reuşit să obţină notă maximă la toate probele. Spune că nu a sperat să termine liceul într-un asemenea mod şi că ar fi fost mulţumită dacă ar fi obţinut note peste 9.00 la toate probele. „Eram convinsă că nu o sa iau 10. Ştiam că am făcut lucrări bune la matematică şi informatică, însă aş pariat, totuşi, că am uitat să scriu câte ceva. Iar la limba română, ştim cu toţii că există şi un dram de subiectivitate, aşa că nu mă aşteptam nicicum la notă maximă”, ne-a povestit Lorena. Vrea să devină designer vestimentar, iar primul pas pe care îl va face în acest sens este chiar facultatea, urmând a se înscrie la Universitatea Naţională de Arte de la Bucureşti. „Nu am vrut să merg în străinătate. Am fost impresionată de UNARTE şi în plus sora mea, o fostă şagunistă, locuieşte la Bucureşti, unde a terminat ASE-ul. Mi-e mai uşor, având-o şi pe ea acolo”, şi-a explicat tânăra planurile de viitor. Pasiunea pentru design o are de la tatăl său, profesor în cadrul Facultăţii de Industria Lemnului. „Eu am fost fata tatei, iar sora mea, a mamei. E limpede acest lucru din meseriile pe care ni le-am ales, mama fiind contabilă. Ea chiar s-a opus oarecum dorinţei mele, dar a înţeles că este ceea ce vreau să fac şi mi se potriveşte. Încă din clasa a IX-a m-am înscris la Şcoala Populară de Arte, secţia Design Vestimentar, şi am ştiut că asta vreau să fac toată viaţa. Mai mult, desenez de mică, oameni şi haine pentru ei”, a spus fosta şagunistă.
Îşi creează propriile ţinute, dar şi pe ale apropiaţilor
Pentru a intra la UNARTE, Lorena va trebui să susţină o probă de 6 ore de desen şi un interviu în cadrul căruia îşi va prezenta douăzeci de lucrări vestimentare. De altfel, obişnuieşte să îşi creeze singură rochiile, una dintre ele purtând-o chiar la balul de absolvire a liceului. „Şi sora mea, va avea în curând balul de absolvire a facultăţii, iar rochia i-o fac, bineînţeles, eu. Tocmai de aceea nu am avut timp să mă văd cu colegii, să ne felicităm pentru examenul de Bacalaureat, dar o vom face în aceste zile, după ce termin”, a mai spus Lorena Budulan. De altfel, tânăra crede că va rămâne legată sufleteşte de colegii ei, cu care a petrecut multe momente frumoase, un merit important în acest sens avându-l dirigintele Adrian Grigoraş, care „ne-a unit cu adevărat. Ne petreceam, o dată al trei luni, zilele de naştere împreună. Au fost ani minunaţi. Un alt profesor foarte drag este domnul Drăghici, profesorul de matematică”.
nu este nici un comentariu
Vicepremierul Tánczos Barna a fost întrebat la Digi TV când va avea UDMR premier. „Când o să zboare porcul. Niciodată, cred”, a răspuns Tánczos. Invitat[...]
2026-05-27 citeste mai multEuroparlamentarul Siegfried Mureşan a declarat, marţi, 26 mai, la „Interviurile Adevărul”, că vede o apropiere tot mai evidentă între PSD şi AUR, despre care spune că reprezintă[...]
2026-05-27 citeste mai multÎn judeţul Braşov sunt 301 de adăposturi publice şi private, dintre care sunt funcţionale doar 55
2026-05-27 citeste mai multDeschizi congelatorul după o zi lungă, iar lumina albă din interior cade peste sertarele organizate atent: pungi cu fructe pentru micul dejun, preparate gata porționate pentru cină, legume congelate și câteva deserturi păstrate pentru momentele în care vrei ceva dulce. Totul este la locul lui. Rapid de găsit. Ușor de folosit. În spatele acestei rutine aparent banale stă însă un aparat care s-a schimbat mult în ultimii ani și care oferă astăzi mult mai mult decât simpla păstrare a alimentelor la rece.
2026-05-26 citeste mai multOglinda de gheață topită a primăverii timpurii sau aburul dens al toamnei târzii transformă malurile apelor într-un sanctuar al liniștii absolute. Sub această peliculă fluidă și[...]
2026-05-26 citeste mai mult
Adaugă un comentariu