Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 06:34

RALIU

Simone Tempestini a câştigat TESS Rally 48 şi un nou titlu de campion naţional absolut

Autor: Dan NEACŞA

Publicat la 21 octombrie 2019

Simone Tempestini a câştigat TESS Rally 48 şi un nou titlu de campion naţional absolut

Pentru a cincea oară consecutiv, Simone Tempestini a câştigat TESS Rally. Victoria de la Braşov din acest an, în care a fost cel mai rapid concurent pe 7 din cele 8 probe speciale, i-a adus tânărului pilot cel de-al patrulea titlu de campion naţional absolut de raliuri. Sebastian Barbu a încheiat ultima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2019 pe al doilea loc, ultima treaptă a podiumului revenindu-i pilotul local Dan Girtofan.
După ce ani la rând s-a desfăşurat pe asfalt (de multe ori acoperit cu zăpadă), deschizând sezonul automobilistic românesc, TESS Rally a făcut trecerea în 2019 la macadam, revenindu-i rolul de a închide calendarul competiţional. Iar prin desfăşurarea acestui sezon, raliul braşovean a oferit cadrul în care s-a decis campionul naţional absolut. Vremea frumoasă de toamnă, dar şi numărul şi calitatea celor prezenţi la start, a făcut ca pe marginea probelor de concurs să fie mulţi spectatori.
Ambii, Simone Tempestini şi Vali Porcisteanu, veneau la Braşov cu şanse la titlu. Prin rezultatele obţinute în rundele precedente, balanţa înclina înspre Tempestini, Porcisteanu având neapărat nevoie de victorie. Din păcate, pilotul argeşean a avut ghinion încă de la început, lovind maşina pe shakedown (testele oficiale care precedau întrecerea). Deşi a avut la dispoziţie doar o oră, echipa tehnică a reuşit să repare în mare parte Citroen-ul C3 R5 iar Vali Porcisteanu şi copilotul Dan Dobre au luat startul pe prima probă specială, Săcele 1 (23.6 km). Totuşi, soarta nu a ţinut prea mult cu aceştia, pene de cauciuc la ambele pneuri faţă făcându-i să ajungă cu mare întârziere la sosire. Iar faptul că aveau doar o roată de rezervă, i-a obligat pe Vali şi Dan să se retragă din raliu.
Simone Tempestini a încheiat cu al doilea timp prima specială, iar după ce a scăpat de presiunea duelului la titlu, le-a câştigat pe toate celelalte 7. Acest parcurs dominant i-a adus cea de-a cincea victorie din acest sezon, cea de-a cincea victorie consecutivă în TESS Rally şi cel de-al patrulea titlu de campion absolut. Toate acestea, obţinute până la această vârstă, de 25 de ani. Pilotând un Hyundai i20 R5 şi avându-l în dreapta pe Sergiu Itu, pilotul Napoca Rally Academy a încheiat raliul de la Braşov cu un avans de 2 minute şi 24,2 secunde în faţa celui de-al doilea clasat, Sebastian Barbu. Acesta din urmă, aflat la primul său sezon cu o maşină de top (Skoda Fabia R5) şi fiind secondat de navigatorul Bogdan Iancu, a câştigat prima probă de vineri iar sâmbătă a reuşit să îi ţină piept lui Dan Gîrtofan în lupta pentru al doilea loc. Echipajul Dan Gîrtofan  / Tudor Mârza, aflaţi tot la bordul unei Skoda Fabia R5, au terminat TESS Rally 48 pe al treilea loc, fiind cei care au obţinut cele mai multe clasări pe podium în acest sezon.

Foto: Rally Cow

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie