Simbolistica ornamentelor de pe coiful de aur furat în Olanda

Bucăţi inestimabile din istoria ţării noastre au fost furate în Olanda. Sâmbătă, 25 ianuarie, hoţii au pus mâna pe vestitul Coif de aur de la Coţofeneşti şi trei brăţări dacice de la Sarmizegetusa Regia, reunite într-o expoziţie despre tezaurul dacic şi expuse din 7 iulie 2024 la Muzeul Drents din Assen. În două minute, hoţii au provocat o explozie, au pătruns în muzeu şi au plecat cu prada. Brăţările dacice făceau parte din setul de 13 brăţări vândute pe piaţa neagră în anii ’90 şi recuperate de statul român.
Coiful de aur geto-dac descoperit la Coţofeneşti, în Prahova, o piesă unică în lume, din aur masiv, grea de aproape 1 kg, a fost principala ţintă. Este o piesă foarte cunoscută, imaginea lui fiind în cărţile de istorie. Şi în filmul „Dacii”, Amza Pellea, care a interpretat rolul lui Decebal, purta o replică a celebrului coif.
 
Un coif de paradă realizat dintr-un singur lingou
Furtul coifului de aur de la Coţofeneşti din expoziţia muzeului Drents din Assen, Olanda, a zguduit lumea artei şi pe istorici. Asta în condiţiile în care coiful getic de la Coţofeneşti este o adevărată operă de artă, dar şi un artefact cu o valoare istorică incredibilă. Oficial, se presupune că a aparţinut unei căpetenii getice din secolul al IV-lea şi este încărcat cu o simbolistică aparte. Această simbolistică a născut, de altfel, semne de întrebare privind originea acestui coif.
Coiful a fost găsit în anul 1928 în satul Coţofeneşti, comuna Poiana Vărbilău, de un grup de copii plecaţi cu vitele pe câmp. Coiful de aur se găsea la rădăcina unui copac, de pe malul Doftanei. Se spune că, după ce l-au descoperit, copii şi-au disputat artefactul distrugând cupola coifului, cea care lipseşte şi astăzi. În cele din urmă obiectul ajunge la filantropul Simion Alexandru care-l cumpără de la tatăl copiilor. „Jucăuşi, copiii au scormonit în mal de unde au scos ceea ce ei numeau «o căciulă strălucitoare». Au început să şi-o smulgă unul altuia din mâini până când i-au rupt partea superioară. Copiii lui Simion Alexandru au rămas cu corpul căciulii pe care l-au adus acasă. Partea superioară şi-a pierdut urma. Ajunge din mâinile celorlalţi copii la părinţi care, nerealizându-i decât valoarea strict materială, au valorificat-o probabil ca metal preţios“, scriu Radu Coroamă şi Vlad Manoliu despre descoperirea coifului.
Coiful a ajuns, după mai multe aventuri, la muzeu. Aici a putut fi studiat de specialiştii care au remarcat frumuseţea şi valoarea istorică deosebită a obiectului. În urma datării s-a stabilit că provenea din secolul IV î.Hr şi a aparţinut cu siguranţă unei căpetenii, fiind un obiect de prestigiu. Aşa cum arată specialiştii, coiful de la Coţofeneşti este unul de paradă, nu avea utilitate practică în război. Adică era un obiect de prestigiu care demonstra statutul socio-economic al celui care-l purta.
Aşa cum arată studiile, coiful de paradă de la Coţofeneşti era făcut din două bucăţi de tablă de aur, obţinute dintr-un singur lingou, prin batere la rece. Tabla are o grosime mai mare în zona bazei şi a obrajilor devenind mai subţire către calotă. Coiful are o înălţime de peste 24 de centimetri, cu un diametru de aproximativ 18 centimetri în zona ochilor şi de aproximativ 17 centimetri în zona urechilor. Coiful, deşi în forma actuală este cilindric, complet avea, cel mai probabil, formă ţuguiată. Grosimea variază între 18.42 mm şi 0.76 mm în partea de sus. Structura chimică a coifului arată că 76% era aur, la care au fost adăugate aliaje de argint în proporţie de 22%, cupru şi fier în cantităţi foarte mici. Greutatea actuală a coifului este de aproximativ 800 de grame.

Simboluri iraniene pe coiful de la Coţofeneşti
Interesantă este şi simbolistica ornamentelor de pe coif. Aşa cum arată specialiştii este o combinaţie de motive iraniene cu motive autohtone, getice. „Coif princiar getic, din aur, de formă ţuguiată (partea superioară lipseşte), actualmente cu o greutate de 770 de grame. Pe frunte prezintă, ca şi celelalte coifuri de acest tip, cei doi ochi apotropaici. Decoraţia ambelor obrăzare este identică (cel stâng fiind mai deteriorat), fiind reprezentată o scenă de sacrificiu: un personaj ţine sub genunchi un animal îngenuncheat (berbec) al cărui cap îl ridică cu mâna stângă, în mâna dreaptă, ridicată, având un pumnal de tip akinakes, scurt. Pe cap, personajul poartă un coif ţuguiat, iar bustul este îmbrăcat într-o platoşă de solzi metalici, mijlocul fiind încins cu o curea de care s-a fixat teaca pumnalului. Pe spate, flutură o mantie prinsă numai la gât. Apărătoarea de ceafă este decorată integral, fiind împărţită în două frize printr-o bandă de spirale continue. Pe friza superioară se află mai multe animale fantastice, separate printr-o rozetă. Pe friza inferioară se află trei animale răpitoare, redate în mişcare. Cel din stânga este înaripat şi are în gură o parte din piciorul unui animal copitat, ca şi cel din mijloc; cel din dreapta are corn, atingând cu o gheară animalul din mijlocul frizei”, arată Piutorean Ruxandra în „Imagine şi iconografie la geto-daci”.
Prezenţa motivelor iraniene, mai ales aceea scenă a sacrificiului ritualic al unui berbec, a născut semne de întrebare. S-a avansat ipoteza că acest coif nu este autohton, ci mai degrabă realizat în ateliere scitice sau greceşti şi ar fi ajuns în spaţiul getic fie ca pradă de război, fie cumpărat, fie chiar comandat de un principe autohton. „Spiritul general al ornamentării coifului de aur, cât şi tehnica superioară cu care a fost realizată decoraţiunea, concepţia însăşi a acesteia, fantezia şi îndrăzneala artistului, prezenţa unor elemente străine de mediul traco-getic arată că acest coif de aur a putut fi lucrat într-un atelier străin de cele indigene, în parte probabil într-un atelier grecesc, mai degrabă decât într-unul scitic sau iranian, deşi avem de-a face aici şi cu prezenţa unor elemente iraniano-persane, cum este scena sacrificării berbecului”, arată şi istoricul Dumitru Berciu în „Arta traco-getică“.

Stângăciile care trădează un meşter autohton
Specialiştii spun că acest coif are şi motive getice şi aici se referă la reprezentarea ochilor proeminenţi, dar şi la forma artefactului în sine. În plus, se observă anumite stângăcii în execuţia lucrării care nu putea fi acceptate în atelierele profesioniste greceşti sau iraniene. Cel mai probabil este un coif lucrat de artizani locali, la comanda unui prinţ get şi au copiat modele întâlnite la sciţi. „Nu se poate spune, însă, că acest coif nu conţine şi o componentă indigenă. În primul rând, tipul însuşi, pe care l-am numit getic, este al localnicilor. Coiful a fost comandat de un şef al aristocraţiei locale. Se adaugă şi folosirea rozetei, a benzii haşurate, a triunghiurilor, a spiralei, care sunt caracteristice artei traco-getice. (...) De asemenea, câteva stângăcii tehnice – detaliile nu au fost redate potrivit legilor perspectivei: o mână anemică, corpul alungit şi disproporţionat al berbecului – nu pot proveni decât de la un meşter local, în nici un caz unul grec. Ne găsim în faţa unei combinaţii curioase, pe de o parte o concepţie şi realizare superioare, iar pe de alta o primitivitate în execuţie, care trădează pe locanici şi întreaga artă traco-getică“, adaugă Dumitru Berciu în lucrarea menţionată.
Evident, teoriile privind originea scitică a coifului sunt încă prezente. Indiferent de originea meşterilor şi a simbolurilor prezente în reprezentările artistice de pe coif, acest obiect de paradă, sunt de părere majoritartea specialiştilor, a aparţinut cel mai probabil unui basileu get din secolul al IV-lea. În aceea perioadă, geţii, războinici renumiţi care nu se sfiau să facă şi muncă de mercenariat, ajunseseră la un apogeu al puterii lor în zona daubiană. „Cercetările din ultima vreme duc spre concluzia ca dinastia dacică care stăpânea întreaga regiune a Dunării de jos până în zona Porţilor de Fier în sec al IV-lea î.Chr., ajunsese la o organizare politico-administrativă comparabilă cu cea vecină din Regatul Macedonean. Cu acesta, ajunge la dispute politice care generează expediţia lui Alexandru Macedon din 325 împotriva geţilor. Cu această ocazie se vorbeşte din nou despre fabuloasele bogăţii în metale preţioase ale regilor daci. Armatele lui Alexandru trec Dunărea pe un pod de vase situat între râurile Vedea şi Jiu. Reconstituirea momentului este făcuta după spusele istoricului antic Arrian”, se arată în „Coifurile regilor” de pe Enciclopedia Dacică( enciclopedia-dacica.ro)